Ford Focus 1,6l TDCi Titanium
Când spui Focus e ca şi cum ţi se arată în faţă toată clasa compactă, alături de doi rivali vechi: Astra şi Golf. Vremurile s-au schimbat. Piaţa este dură şi maşinile sunt foarte competitive, în plus, mai ales în acest segment, oamenii încep să se uite mai mult la bani, decât la ce siglă e pe maşină.
E normal că Ford Focus generaţia nouă reprezintă un automobil mult aşteptat, dat fiind faptul că prima generaţie a fost un standard pentru foarte mulţi. Şi iată că a sosit, fiind văzut de mulţi ca un potenţial detronator al modelului VW Golf de la titlul de rege al compactelor.
Versiunea de echipare pe care am avut-o la dispoziţie era Titanium, cu ceva dotări opţionale. O parte din consideraţiile mele pe tema noului Ford Focus le-aţi putut vedea şi aici, însă acum am reuşit să facem şi filmările. Urmează şi versiunea EcoBoost…
Dacă Focus va fi sau nu viitorul lider al clasei compacte, sau măcar prezent în lupta pentru titlu, vom vedea din seria de 10 filme HD, ale noului Focus echipat cu motorul 1,6l TDCi şi sistem Start&Stop.
Restul filmelor cu Ford Focus 1,6l TDCi Titanium le puteţi viziona pe canalul nostru Youtube
Tags: automobile, design, Focus, Ford, interior, Robert Adam, TDCi, test, Titanium








8 Comments
Astept cu nerabdare restul filmuletelor. Cel putin la fel de detaliate ca si la C-max. Foarte bune review-urile tineteo tot asa.
Salut,
Foarte bune testele.daca poti sa mai postezi inca odata filmul nr.10 deoarece nu are sonor.Totusi ai putea cere de la concesionarii auto mai multe modele pentru test,de exemplu la honda era bine daca faceai si o prezentere pentru honda acord si crv-ul.Toate cele bune si tine-o tot asa.Bafta
Vezi ca ai o problema la sunet, filmele au sunet toate, inclusiv 10. Vor mai fi si alte masini Honda.
si eu m-am inscris la test drive cu noul Focus pe tehnologieauto.ro sper sa imi placa
ce parere ai despre filtrul de particule la diesel si mersul preponderent in oras. ma refer la problemele care apar.
Nu ai ce sa faci, filtrul de particule va fi standard in toate motoarele diesel in curand. E bine sa o mai forjezi din cand in cand pe autostrada, la 3000+ rpm. Solutii de bypass exista, doar suntem in Romania, orice mecanic manjit pana la coate iti spune ce variante ai sa treci si ITP si orice test chiar daca ai filtrul varza.
În legătură cu sistemul de climatizare: dacă țineți apăsat butonul auto, sistemul trece în regim mono,lucru indicat și pe display. Dacă schimbi temperatura la pasager, sistemul trece înapoi în regim de două zone separate de temperatură.
Felicitări pentru prezentare și vă mulțumesc pentru informațiile oferite pentru că m-au ajutat în a mă hotărâ asupra achiziționării noului Focus – exact ca cel din test doar că e alb.
Aș avea o mică întrebare legată de consum. După 1600 de Km, dintre care 1000 au fost în regim extraurban la viteze de 100-140, consumul indicat e de 6,4, ceva mai mare decât în testul vostru, deși computerul de bord îmi arată că am condus ecologic – toate petalele de la cele trei floricele sunt verzi și îmi indică Advanced ecodriver. Ar putea avea vreo importantă faptul că mașina are doar 1600 de km în bord? Și ați mai aflat care era problema cu senzorul de presiune în cauciucuri? Vă întreb pentru că și la mine face ca în testul vostru deși știu sigur că presiunea e corectă, iar manualul mașinii nu ajută cu nimic – oricum e tradus fffoarte prost.
Vă mulțumesc încă o dată și mult succes!!
Se mai lasa motorul, de abia dupa 5000 km poti sa pretinzi consumul din carte. Nu m-am mai interesat de problema cu senzorul de presiune, cred ca trebuie facuta o initializare, adica faci presiunea corecta in pneuri la o vulcanizare (ex. 2,2 la toate rotile) si apoi folosind meniul masinii setezi presiunea aceea ca fiind de referinta. Sistemul senzorilor va detecta abateri de la valoarea respectiva si le va indica. La alte marci asa functioneaza, foarte probabil ca si la Ford e la fel. Multumesc pentru aprecieri.