Dacia Duster 1,5l dCi 4×4 Laureate

Iată şi noul Duster, îndelung cerut şi aşteptat, ştiu că nu e versiunea 1,2l TCe dar, promit, va fi şi TCe în curând…

Faceliftul Duster nu e doar o schimbare de grilă şi stopuri, şi un set de jante noi, cum pare la prima vedere. Marile modificări sunt la interior: un alt bord, opţiuni mult aşteptate, motorizări modificate şi, desigur, 1,2l TCe.

Până la 1,2, să ne ocupăm de versiunea 1,5l dCi, probabil una din variantele căutate de cei care vor folosi Duster şi pentru altceva decât mersul normal, pe şosea.

Nu mai e cazul să amintesc, Duster îşi păstrează caracteristicile importante: unghiuri excelente, garda la sol mare, sistem 4×4 performant, în plus, costă la fel de puţin (relativ, desigur).

Un mare plus îl reprezintă antifonarea, mai ales versiunile pe benzină sunt superbe ca nivel de zgomot, însă şi cele diesel se dovedesc un serios pas înainte, în această privinţă.

Ca atare, noul Duster se prezintă ca o opţiune excelentă pentru cei care au nevoie de un 4×4 (sau 4×2), oferind motorizări şi transmisii variate, diverse echipări şi preţuri în consecinţă.

Duster ar trebui să ne facă să ne simţim mândri că suntem români…

62 thoughts on “Dacia Duster 1,5l dCi 4×4 Laureate

  1. Ce ati alege intre Rexton si Duster(amandoua full options)tinand cont si de pret?

    • turatiimaster

      Nu se pot compara, diferenta de pret e prea mare, un Duster full e 17 000, un Rexton e cam 30 000. Depinde ce se doreste de la masina. Rexton e net superior in multe privinte (de unde si pretul).

  2. io

    Foarte ciudata si enervanta chestia cu vitezele foarte scurte.

  3. Stiu ca nu se pot compara dar am vrut sa stiu ce ati cumpara.

    • turatiimaster

      As cumpara ambele masini, functie de ce bani am si ce nevoi. Cineva care are 24-25 000 pentru o masina nu se va uita la Duster ci la Rexton, cine are doar 17 000 nu se va uita la Rexton. Ambele sunt masini foarte bune, la nivelul lor de pret.

  4. Tudor P.

    In sfarsit! 😀 Robert eu am gasit Duster si de 19300 euro pe autovit ! Mi se pare cam mult totusi.

  5. Andi

    Practic, la cutia asta cu 6 trepte treapta “in plus” este pusa inaintea primei trepte… Poti pleca lejer de pe loc direct cu a 2a. Aveam la firma un Duster 1.6 si asa era mai convenabil… Am condus si dieselul de 90 CP la o reprezentanta, tractiune fata, pe care era clasica cutie in 5 trepte, o joaca la condus, dar din pacate la versiunile 4×4 e disponibila doar cea u 6…
    Sper ca odata cu noua generatie sa schimbe genul asta de cutie.

  6. florin

    buna ziua. dupa un scurt test cu aceeasi motorizare, va impartasesc parerile legate de duster.
    dar pt a evita acea mestecare permanenta in cutie, oare ar fi o solutie sa schimbam din doua in doua trepte? adica 1-3-5. sau 2-4-6? nu stiu daca e sanatos, dar cred ca ar fi o idee.
    si eu ma gandesc sa-mi schimb masina, mi’a placut la interior noul duster, insa veriga slaba este cutia de viteze si motorasul gurmand.
    iar 1.6 dci va avea aceeasi soarta daca cei de la dacia vor pastra cutia de viteze actuala.
    cu toate ca e diferenta de 3000-4000euro, cred ca kia sportage ar reprezenta o solutie mai buna, cel putin in cazul meu.
    succes!

    • turatiimaster

      Nu merge, cutia e treptata destul de ciudat, nu permite asa usor saltul de trepte (in unele situatii merge – gen te duci cu a treia mai sus in turatie si apoi schimbi a cincea, da, asa merge). Nu mi s-a parut insa ca sarind intens treptele scade consumul (cum se intampla la alte modele – mai ales la cele pe benzina).

  7. Bebe

    Dusterul pe penzina (110 cp) consuma 12% la 130 km/h si 16% la 150 km/h.

    Cam multicel

  8. bum

    cand zici ca apare cutia aia automata ?

    • turatiimaster

      Mai dureaza dar o sa apara.

      • grecu

        dar de o data calendaristica a aparitiei modelului cu cutie automata…anul asta, anul viitor, cutia automata o sa fie de tip dublu ambreaj sau clasic cu convertizor de cuplu ?

        • turatiimaster

          Nu cunosc date despre cand vor aparea si nici daca va fi EDC sau clasica, banuiesc ca va fi clasica, dar nu se stie, e posibil orice.

      • balanel

        Din pacate a mai trecut un an si nici un semn de cutie automata pe gama Dacia.
        Ma gandeam cat de potrivit ar fi pentru mine Dusterul cu motor de 2.0 l benzina si cutie automata, care se vinde in Rusia.
        Insa dupa parerea mea, din cate cunosc eu respectul fata de client al grupului, nu vor lansa cutie automata pe Dacia nici 10 ani de acum inainte.

        • turatiimaster

          Hmmm, poate ma insel eu, dar cred ca nu mai e mult.

          • balanel

            Chiar ieri a aparut un articol (nu stiu daca e permis sa pun aici linkul) in care se spune clar ca noua generatie Duster va aparea in 2017 si nu va avea cutie automata 🙁 .
            Eu anul asta imi schimb masina. De mult imi doream cutie automata, insa intamplarea a facut sa descopar o problema medicala (hernie de disc), care face destul de problematica conducerea unei masini cu ambreiaj, in timpul crizelor.
            Deci daca ai vreo informatie conform careia se va oferi cutie automata pe actuala versiune de Duster, anul acesta, te rog spune-mi.

            • turatiimaster

              Pe actuala generatie nu stiu sigur, oricum la un moment dat va fi, piata o va cere. Daca tii neaparat la automata, de ce nu iei un Suzuki S-Cross, e o diferenta de pret, dar mie nu mi se pare asa mare.

              • balanel

                Ma gandeam sa iau un Juke xtronic. La pret e cam la fel ca Dusterul, la oferta.
                Ce parere ai de aceasta masina?

                • turatiimaster

                  E ok, mie imi place masina iar CVT e super in oras, acum depinde cum te impaci cu consumul.

  9. ionut coman

    buna….te rog fa si un test cu volskwagen alltrak…pt mine e o masina de vis…mai ales varianta cu cutie de viteze DSG in 7 trepte…ms pentru ceea ce faci…sall

  10. marius

    Salut Robert. Iti urmaresc mereu toate filmarile si esti , dupa parerea mea, numarul unu in acest domeniu, prezinti masinile in detaliu, foarte frumos.
    Ce nu inteleg eu la acest Duster, de ce naiba i-au pus rapoartele atat de scurte la treapta a 5 a si a 6 -sea , cand la Dacia logan break , la 130 km/h ai 2600 rpm ?!

    • turatiimaster

      Nici eu nu inteleg, ca atare am si comentat acest lucru.

  11. Magdau Andrei

    Buna ziua,dl Robert, la varianta anterioara cutia nu era etajata altfel? adica treapta a-5-a si a-6-a nu erau mai lungi?
    Felicitari pentru munca depusa!!

  12. Ioan

    Masina este perfectibila… Clar! Este “a noastra” si trebuie sa ne mandrim cu ea pentru succesul de care a dat si da dovada! Ma gandesc ca i-au lasat in mod intentionat unele minusuri la capitolul ergonomie, de care aminteai de altfel, si cele legate de etajarea treptelor pentru a evita fenomenul de “canibalism” cu propriile produse… Cine ar mai cumpara o masina mai scumpa cand ar avea o masina “aproape perfecta” la un pret mult mai mic?!
    Felicitari pentru munca depusa!
    Si eu astept de ani de zile un review facut de tine cu Golf 7… Pe cand sa fie?

    • turatiimaster

      Cand o sa primesc un Golf, o sa fac.

  13. ionut

    Vreau sa imi cumpar si eu un duster dar nu stiu care motor

    • turatiimaster

      Nu se pune asa problema, vrei 4×4 sau 4×2, daca vrei 4×2 ia 1,2l TCe, daca vrei 4×4, iei cu motorul asta, 1,5l dCi.

  14. Costel

    La Dusterul dci 4×2 cutia este la fel ? Dar consumul ?

  15. Andrei

    Si ma tenta un Duster. Dar dilema cutiei m-au facut sa-l evit. Nu-s vreun racer, insa din cand in cand vreau sa ii dau o a3a si sa ma duc la 130 km/h dintr-un scurt. Cu motorizarea asta canci. Astept cu interes testul cu Duster motor 1,2 TCe. Am un Logan 1,6 16v iar cu a 3a te duci pana la 120-130km/h, iar cu a 4a pana in 160-170km/h. Ma uit aici la 100 km/h e neaparat necesar sa bagi a5a. Da stiu ca masina e destinata pentru un alt scop, insa sa mergi prin oras si sa mesteci ca nebunul in cutie, nu e ok. O mare parte isi iau Duster pentru familie, nu merg pe campuri sau au ferme de porci. E nasoala rau de tot cum e cutia etajata. Bine ca am vazut acest review si deocamdata ma reorientez.
    Mersi de test. Tine-o tot asa.

  16. Gabi

    Între un Duster Laureate 1.2 TCe și un Peugeot 2008 Active 1.2 VTi Start&Stop, pentru o familie tânără cu 2 copii, utilizare preponderentă în oraș + ieșiri ocazionale și 1-2 concedii pe an, ce ai recomanda? Mulțumesc anticipat.

    • turatiimaster

      Greu de ales, eu parca as inclina spre Duster, motor mai bun, performante superioare, chiar daca e mai spartan si mai slab echipat decat un 2008. Mergi si condu ambele versiuni, o sa stii singur care e alegerea buna. Strict intre motorizari, 1,2l TCe e net superior, la toate capitolele.

      • Gabi

        Mulțumesc pentru răspuns. Mâine am test-drive cu Duster și vineri cu 2008-ul. Și eu înclin ușor către Duster, iar unul din factorii importanți în luarea deciziei vor fi pasagerii din spate, soția și copii luând parte activă la test-drive. Despre motorizare, știu că 1.2 TCe e mult superior, și va conta de asemenea în decizia finală.

        • Dudu

          Pasagerii din spate consideri ca trebuie sa aiba airbag ? Pentru ca la Duster nu exista (nici optional) airbag-uri spate, Dacia considera ca nu sunt necesare. Cum e posibil ca la o masina de 15.000 Euro sa nu ai airgab-uri si pentru pasagerii spate ?

          • turatiimaster

            E o masina low-cost, daca o luam asa, o sa vrem si altele in afara de airbaguri spate, nu se poate la banii aia.

  17. petre

    Conduc un Duster de 3 ani; 110 cp dci 4×4 . Buna la 4×4 cu mici observatii : masina folosita aprox. 90% pe camp , nori gropi, apa, zapada etc. Etansati cu mastic sau silicon senzorul de 4×4 de la diferential pentru ca , cind da de umezeala sare de pe 4×4 si sonda lambda de la catalizator, atirna firul foarte mult si il agatati la prima buriana si se rupe . 4×4 eficient indiferent de masina , numai cu pneuri adecvate . In rest masina buna. Am iesit si din zapada si din noroi fara probleme. Mergeti numai pe automat cu tractiunea

  18. alex

    Salut Robert, am o intrebare mai tehnica oarecum. Spuneai pe undeva ca te pricepi la mecanica si ca ai demontat/montat motoare si transmisii si vreau sa te intreb daca crezi a este posibil sa se modifice putin cutia la Duster. Ma refer la modificarea treptei a 6, sa fie mai lunga.

    • turatiimaster

      Orice se poate, insa nu cred ca merita sa te gandesti la asa ceva. Posibil ca la 1,2l TCe 4×4 sa avem alte trepte, poate te coafeaza mai bine un model ca ala.

  19. alex

    E o masina misto acest Duster, dar cutia e tare enervanta. Am condus ceva timp unul si parca tot nu ma obisnuiam, mai ales pe autostrada e deranjant zgomotul. In principiu stiu ca nu merita, te intrebam asa ca fapt divers, cine stie poate ii vine vreunui pasionat auto vreo idee si se apuca de modificat.
    Multa bafta

  20. SORINQQ2

    RC-S se numeste nano tehnlogia WS2 de ultima ora, poate fi gasit acum si in Romania, pui intre 2-7 % in baia de ulei si scade rapid consumul cu pana la 1l/100 km.Nu doar atat, mareste intervalul de schimb al uleiului si filtrului de 2 ori, cresc puterea si cuplul motorului, scade zgomotul produs de motor.
    NU exista la momentul actual pe piata un produs care sa aiba un coeficient de frecare atat de mic – 0,03 !
    https://www.youtube.com/results?search_query=ws2+lubricant

  21. Ionut

    Salut Robert, în primul vreau sa te felicit pentru toate testele pe care le faci, sunt foarte obiective și complete. As vrea sa te rog, dacă-mi permiți, la viitoarele teste, în special la mașinile de teren, suv-uri, să incluzi și niște teste de torsiune a caroseriei și a șasiului si cât de rigid este. Am văzut pe YouTube niște teste la Nissan Qashqai, după ce a fost urcat pe doua rampe, una dreapta față, alta stânga spate, a probat funcționarea ușilor și a portbagajului unde erau probleme la închidere, datorită torsionarii caroseriei. Îți mulțumesc frumos și te felicit încă o dată pentru întreaga ta activitate!

    • turatiimaster

      Salut, din pacate nu avem asemenea posibilitati tehnice, deocamdata. Vedem ce o mai fi.

    • SORINQQ2

      Torsionarea caroseriei se simte intr-adevar la Nissan Qashqai-ul meu : am simtit asta de cateva ori la portbagaj, nu insa si la portiere.Am un Qashqai+2 Tekna de aprox 5 ani si sunt foarte multumit, pana acum am inlocuit doar 1 bec pe pozitie

  22. Madalin

    Hai cu 1.6 dCi-ul ala promis, ca a trecut mult peste 1.5-2 ani…Si hai o data cu motorizarile diesel euro 6!

  23. Gabriel

    Salut,cand vedem un review la Duster 1.2 tce 4×4 si 4×2 ?.

  24. Luigi

    Buna ziua , stie cineva daca la duster 1.2 tce 4×4 , cutia de viteze este la fel de ¨scurta¨ ca la 1.5 dci 4×4?
    In rest, faceti o treaba buna cu aceste teste.

    • turatiimaster

      Daca ai rabdare putin, o sa facem filme si cu Duster 1.2 TCe, cu siguranta cutia e putin altfel.

  25. Luigi

    Multumesc, astept cu nerabdare, sper ça treapta a sasea sa fie cat mai lunga, ma refer la modelul 4×4.

  26. vlad

    Salut Robert, vad din discutiile de la diverse teste ca in general recomanzi Dacia (Stepway, MCV) pentru o perioada de max. 5-6 ani, am vazut ca de obicei optiunea ta merge spre alte marci daca se doreste pastrarea masinii mai mult de atat..
    Spune-mi te rog:
    – recomanzi Duster pentru o perioada mai lunga (8-10 ani sa spunem)? Daca nu, care sunt motivele (ex. probleme rugina, etc.)?
    – ce parere ai de cutia de pe 1.5 dci 4×2, (poate ai condus-o), vad din specificatiile cutiei (46.6 km/h la 1000 rot/min tr. 6) ca treptele ar trebui sa fie mai ok fata de 4×4

    Precizez ca nu ma intereseaza off-road, insa Stepway mi se pare prea mic pentru o masina de familie, iar MCV prea nesigur, de aceea as merge pe Duster sau alta marca.
    Ti-am mai cerut sfatul legat de Vitara vs Stepway/MCV, insa nu m-am putut hotari, iar acum ma gandesc la un Duster 1.5 dci 90/110 cp 4×2 in loc de Vitara Passion benzina.
    Merci mult.

    • turatiimaster

      Daca tii masina pentru o perioada lunga, 8-10 ani, posibil sa apara probleme de coroziune si de asemenea valoarea de revanzare scade destul de mult, de aceea am aceasta politica la marca Dacia. N-am condus 1.5l dCi 4×2, nu stiu ce sa zic de cutie. Daca te aranjeaza la pret, ia Duster, nu e o masina rea.

  27. vlad

    Multumesc de sfat.
    Astept testul tau cu motorul 1.2 TCE, ca pentru drive test nu gasesc niciunde in vest (TM, AR, BH). Poate e o alternativa OK la diesel 4×2, pe sosea.

    • turatiimaster

      O sa fie in octombrie 2015.

  28. Miron

    Salut Robert,
    intre Duster 1,5 dci /110 CP /4×4 si Duster 1,2 Tce /125 CP /4×4 ce-mi recomanzi ?

    Multumesc.
    Miron

    • turatiimaster

      Depinde ce faci cu masina, cati km anual, in ce mediu, pentru mai mult offroad dieselul fara discutie, la fel daca faci multi kilometri, peste 15 000 anual. Daca nu, benzina.

  29. Luigi

    Am aceasi dilema, benzina sau diesel, insa la ora actuala diferenta de pret dintre cele doua este de aproximativ 700e, cam mica pentru a opta pentru 1.2 tce, mai ales ca diferenta de consum de carburant poate ajunge la 2l /100km, sincer cred ca 1.2 4×4 te cam rupe la buzunar, oricum astept testele cu modelul 1.2 tce.

  30. Miron

    Multumesc mult pentru raspuns.
    Pe an fac ca. 8000 km, offroad sub 5%.
    Deci o sa optez pentru Duster 1,2 TCE 4×4.
    Toate cele bune!
    Miron

  31. Luigi

    Salutare, mai dureaza mult pana apar testele cu 1.2 tce?
    Multumesc!

  32. Kent

    Am vazut ca Duster 1.2 tce a disparut din lista cu Video-uri dar nu a dost postat un test drive inca. E pe drum?

    • turatiimaster

      E deja pe youtube, uita-te pe direct acolo, aici apar maine seara filmele.

  33. George

    Am și eu o întrebare… legat de cutia ăsta foarte scurta … O informație noua ca o vor înlocui sau ceva de genul exista?
    As achiziționa un Duster dar sincer la cât mam documentat și am auzit discuți legat de cutie mie cam frica sincer. ..
    Mulțumesc

    • turatiimaster

      Nu e asa groaznica aceasta cutie de viteze, incearca sa mergi la un drive-test cu una, eu m-am obisnuit.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong> 

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.