Dacia: gama Prestige 2016 si cutia robotizata Easy-R

Dacia Easy-R

Lansată la sfârșitul anului 2015, versiunea de top a modelului Logan s-a afirmat în scurt timp drept un succes indiscutabil al gamei Dacia. Un succes datorat atât designului modern şi atrăgător, cât şi echipării deosebit de generoase.

Această formulă câștigătoare se regăsește de acum şi pe modelele Logan MCV și Sandero, care beneficiază, începând din luna iunie, de propriile versiuni Prestige.

Astfel, echipamente precum sistemul de climatizare cu reglare automată, planșa de bord specifică sau comanda geamurilor electrice integrată în portiere devin disponibile pentru trei din cele mai solicitate modele Dacia.

Nu lipsesc nici elementele de design atât de apreciate, precum proiectoarele dublu optice, jantele din aliaj de 15 inch, de culoare „Dark Metal” sau semnalizatoarele integrate în oglinzile retrovizoare exterioare.

Versiunile Prestige sunt disponibile cu o gamă completă de motorizări, atât pe benzină, cât şi diesel. Amatorii propulsoarelor pe benzină pot astfel alege între motorul 1.2 16V, de 73 CP, apreciat pentru consumul redus şi blocul TCe de 90 CP. Oferta diesel este alcătuită din motorul 1.5 dCI, în cele două variante de putere, de 75 CP şi 90 CP.

Preţurile variază între 9 500 Euro (TVA inclus) pentru modelul Logan Prestige echipat cu motorul 1.2 16V de 73 CP și 13 600 Euro (TVA inclus) pentru modelul Sandero Prestige, echipat cu motorul TCe 90 CP şi cutie Easy-R.

Dacia prezintă în premieră cutia de viteze robotizată Easy-R

Începând din luna iunie, Dacia include în ofertă o cutie de viteze robotizată, denumită Easy-R. Disponibilă în versiuni specifice, cu 5 trepte pe motorizarea TCe 90 CP şi, respectiv, cu 6 trepte, pe motorizarea 1.5 dCI 90 CP, ambele asociate cu sistemul Stop & Start, această cutie de viteze răspunde așteptării clienților care îşi doresc un șofat cât mai confortabil în traficul urban.

Easy-R asigură astfel o utilizare comodă datorită soluției tehnice care elimină pedala de ambreiaj. Cutia dispune de un sistem de acționare electromagnetic (pilotat de un calculator) care asigură debreierea, schimbarea vitezelor și acționarea ambreiajului în locul șoferului. Ea dispune de două moduri de funcționare, adaptate tuturor nevoilor: Drive sau Manual (Impulsional).

În modul Drive, schimbarea treptelor de viteză este realizată de calculator, pe baza informațiilor referitoare la condițiile de rulare, cum ar fi turația motorului, viteza de deplasare, stilul de condus al șoferului, etc.
În modul Manual / Impulsional, şoferul decide singur momentul schimbării treptelor de viteză.

În comparație cu o cutie de viteze manuală tradițională, cutia de viteze robotizată Easy-R oferă:

– Un plus de confort și de ușurință în utilizare:

o Modul Drive îl scutește pe șofer de grija de a acționa ambreiajul şi de a schimba treptele de viteză. Cutia efectuează singură aceste comenzi identificând momentul optim de schimbare a treptelor astfel încât să asigure cel mai bun compromis între accelerație şi consum. Sunt astfel evitate situațiile în care motorul funcționează supraturat sau subturat precum şi opririle generate de subturare.

o In poziţia Manual / Impulsional, şoferul este cel care decide şi care efectuează schimbările de viteze. El poate astfel selecta treapta de viteză potrivită pentru o depăşire neprevăzută sau în cazul unei aderențe scăzute pe o șosea acoperită cu zăpadă. Pentru aceasta este suficient ca maneta să fie plasată în poziţia M. Din acest moment, trecerea la o viteză superioară sau inferioară se face prin acționarea manetei în sensul + sau –.

o În cazul în care este necesară o accelerare energică, cutia trece automat într-o treaptă inferioară și furnizează astfel cât mai rapid performanța maximă disponibilă (kick down). Ea poate retrograda cu până la două trepte de viteză pentru a beneficia astfel de toată puterea motorului, ceea ce este extrem de util în situații precum accelerarea la intrarea pe autostradă de pe un drum secundar.

– Un plus de manevrabilitate: poziția Drive permite un control optim al deplasării vehiculului la viteză foarte redusă. Prin ridicarea pedalei de frână, vehiculul avansează sau se deplasează înapoi cu viteză redusă fără a fi necesară acționarea pedalei de accelerație. Această funcţie facilitează manevrele la viteză mică (în parcare) şi permite stabilizarea mașinii în rampele cu înclinare redusă, completând astfel sistemul Hill Start Assist. În plus, această funcție este foarte utilă în cazul traficului aglomerat.

– Consum redus: cutia de viteze robotizată oferă un consum şi emisii de CO2 identice cu cele specifice versiunii manuale. Întrucât sistemul de acționare nu este solicitat decât în momentul schimbării rapoartelor, consumul de energie al cutiei Easy-R este mult mai redus decât cel înregistrat de o cutie automată tradițională.

Calitate – durabilitate: Utilizarea unei soluții electromecanice în locul tehnologiei hidraulice asigură, pe lângă o mai mare precizie a acționării, o durabilitate și o fiabilitate sporite. Cutia de viteze robotizată Easy-R a fost supusă unor teste intense pe bancurile de probe, care au însumat 130 000 de ore. Este de remarcat şi faptul că toate cutiile de viteze robotizate Easy-R sunt supuse controlului la ieșirea de pe linia de asamblare.

Cutia de viteze Easy-R este disponibilă, din luna iunie, pe versiunile Laureate şi Prestige ale modelelor Logan, Logan MCV și Sandero, precum și pe Sandero Stepway.

Prețurile variază între 10 350 Euro (TVA inclus) pentru modelul Logan Laureate 0.9 TCe 90 CP Easy-R și 13 600 Euro (TVA inclus) pentru modelul Logan MCV Prestige 1.5dCi 90 CP Easy-R.

36 Responses

  1. dragos says:

    Salut,

    Daca prinzi te rog ocazia sa faci un review la 0.9 TCe easy-r ar fi grozav.
    Multumesc.

    • turatiimaster says:

      Nu gasesc masina, dupa cum nu gasesc nici Duster-ul nou 1.2l TCe cu 4×4 sau 1.6 SCe.

  2. Ovidiu says:

    Salut! Vreau sa imi cumpar modelul Sandero Stepway Prestige 0,9 TCe Easy-R, nou. Ce parere ai? Merita? Mai am si variata Opel Corsa 1.4 Enjoy sau Hyundai i20. Tu ce ai alege intre acestea 3? Multumesc mult!

    • turatiimaster says:

      Daca vrei ceva automat, Sandero e ok, eu nu am apucat sa conduc 0.9l TCe cu Easy-R, pe diesel Easy-R e ok, nu stiu cum se comporta pe benzina. Daca nu, i20 e o varianta foarte buna.

  3. Eduard says:

    Salut !
    Ai reusit sa faci test cu Easy-R 90 TCe ?
    Daca da, te rog sa imi spui daca cutia robotizata se comporta la fel ca pe motorizarea disel (este aceeasi senzatie de gol cand se schimba treapta de viteza sau este mai accentuata la motorul pe benzina?).
    Vreau sa cumpar un mcv si nu am gasit aceasta motorizare si cutia robotizata nici la dealeri si nici la caravana dacia care a fost de curand in Iasi.
    Sper sa faca fata Tce 90 la mcv plin cu persoane si bagaje (chiar daca va trebui sa turez mai mult motorul).
    Sunt relevante pentru noi impresiile tale. Felicitari !

  4. Nicu says:

    Salut.sper sa imi raspunzi si mie dupa ce am vazut filmuletele tale de pe youtube.pot spune ca faci treaba mai buna decat cei de la Dacia!Am doua intrebari:Motoarele diesel de75 si 90 de cai de pe MCV sau berlina ruleaza la fel la 130km/h?adica undeva 2250 ture?si daca stii ce marca de injectoare si pompa de injectie folosesc.au schimbat Delphi cumva?Multumesc anticipat

    • turatiimaster says:

      Salut, nu stiu cum e cu turatia la MCV si berlina, teoretic ar trebui sa fie cam la fel, din cate stiu cutiile de viteze sunt identice. Injectoarele si pompa nu sunt Delphi, sunt Bosch sau Siemens din cate imi amintesc (functie de motor, marca, putere, etc).

  5. Valentin says:

    Bună ziua Robert. De mai multe luni de zile privesc cu interes publicațiile tale relative la câteva modele de mașini care a-și dori să achiziționez. Sunt foarte interesat în ultimul timp de noul Sandero Stepway Easy-R cu 5 rapoarte de viteză deci varianta tce90. Crezi că vei avea posibilitatea de a ne oferi un test real al acestui model precis pentru a compara o eventuală diferență de agrement cu Easy-R 6 trepte.
    Mulțumesc foarte mult pentru tot efortul depus pentru realizarea acestor filmări care practic sunt unice în felul lor.
    Pentru informație am încercat să fac o probă la Easy-R dar concesiile Dacia din Paris și regiunea sa nu au nici un vehicul echipat disponibil.

    • turatiimaster says:

      O sa fie test si cu Easy-R 90 TCe, momentan nu exista mașina de test.

      • Eduard says:

        Salut !
        Ai reusit sa faci test cu Easy-R 90 TCe ?
        Daca da, te rog sa imi spui daca cutia robotizata se comporta la fel ca pe motorizarea disel (este aceeasi senzatie de gol cand se schimba treapta de viteza sau este mai accentuata la motorul pe benzina?).
        Vreau sa cumpar un mcv si nu am gasit aceasta motorizare si cutia robotizata nici la dealeri si nici la caravana dacia care a fost de curand in Iasi. Sper sa faca fata Tce 90 la mcv plin cu persoane si bagaje (chiar daca va trebui sa turez mai mult motorul)
        Sunt relevante pentru noi impresiile tale. Felicitari !

        • turatiimaster says:

          Nu am reusit, nu gasesc masina, din cate am auzit si e firesc, schimbarile sunt un pic mai smucite ca la diesel, probabil de la lipsa actionarii hidraulice. Pana nu conduc, nu ma pot pronunta.

  6. Liviu says:

    Salut. Imi pac mult filmuletele tale si mi se pare ca esti profesionist in ceea ce faci. Ai idee sau ai auzit cumva daca dotarile prestige vor ajunge in 2016 si pe stepway? Am auzit zvonuri ca se vor mai intampla ceva lucruri noi in toamna, dar nu ma lamureste nimeni. Multumesc

    • turatiimaster says:

      Nu am auzit ceva concret de Prestige pe Stepway.

      • Liviu says:

        Multumesc pentru raspuns. As fi vrut sa achizitionez prin programul rabla un stepway, dar imi e teama ca la toamna va apare ceva nou (fie dotari noi, fie poate facelift) si imi va parea rau. Nu as vrea sa achizitionez unul acum si peste 2-3 luni sa apara altceva mai nou. Probabil ca voi face asta la anul, tot prin programul rabla. Crezi ca e o idee buna? Multumesc inca o data.

  7. Dan says:

    Eu nu am gasit masina noua care sa aiba cutie pilotata sau automata care sa plece de la un pret 10.350euro Laureate 0.9 90 CP E6 Easy-R . Am testat Easy-R si cred ca este cea mai buna masina facuta de dacia, a mai ramas sa-i creasca si siguranta.

  8. Alex says:

    La cutia Easy R daca stai la semafor, se recomanda sa o treci in modul N, sau poate ramane pe D si sa stai cu pedala apasata? (Stiu ca la cele cu 2 ambreiaje stie cutia sa le decupleze amandoua complet daca stai pe loc cu frana apasata. Oare la Dacia e la fel?).

    Multumesc.

    • turatiimaster says:

      Poate ramane in D, N-ul e inutil si chiar enervant in anumite momente, cand o sa apara filmele o sa intelegi de ce. In manualul masinii este clar explicat, la opririle dese la semafoare, cutia poate ramane in D, nu este necesar sa fie comutat modul N.

  9. marius says:

    Exista diferente de insonorizare intre LOGAN Ambiance 0.9 TCe 90CP E6 si LOGAN Laureate 0.9 TCe 90CP E6?

    • turatiimaster says:

      Da, dar nu asa semnificative, variantele Prestige sunt cele mai bine insonorizate.

  10. Andrei says:

    Am inteles mesajul :). Oscilez intre Vitara Allgrip si Duster desi balanta oscileaza mai mult catre Vitara.

  11. Andrei says:

    Am o intrebare : aud ca Dacia in continuare are tabla de calitate slaba si dupa 6-7 ani apar pete de rugina. Este adevarata aceasta afirmatie. Ma tot uit la Duster, dar sa dau eur 12000-13000 pe unul si dupa cativa ani sa apara puncte de rugina, nu prea imi convine.

    • turatiimaster says:

      Doar un comentariu am, daca dai 40 000 euro pe un Mercedes si dupa 6-7 ani apar pete de rugina, care e starea de spirit?

  12. Cristi says:

    Salut Robert. Ai condus si tu noile modele cu Easy-R? Dacă da, atunci cum ti se pare cutia? La varianta diesel m-ar interesa turațiile în treapta 6 la 130 km/h si dacă există întârziere mare la schimbarea treptelor la o accelerare energică. Pe filme pare că schimbă foarte jos cutia, chiar si la accelerare moderată. Mulțumesc!

    • turatiimaster says:

      O sa urmeze si filme cu un Logan MCV Prestige cu Easy-R, acolo va fi totul clar. Cutia e ok si daca o inveti, e chiar mai ok decat ai crede la prima vedere.

  13. ROBERT says:

    salut Robert! Sunt sanse sa faci test drive la Loganul PLUS de 6300E prin remat?

  14. Andrei says:

    Sal Robert am si eu o curiozitate atunci cand tu ei masinile pentru teste in caz daca din pacate esti implicat intr-un accident rutier reparatia masinii cine o suport daca de exemplu esti tu de vina

    • turatiimaster says:

      Masinile sunt asigurate, insa in unele cazuri poate exista un contract care stipuleaza anumite chestii, gen ca poti plati si tu anumite lucruri daca esti vinovat (gen daca ai baut, conduita necorespunzatoare, etc).

      • Andrei says:

        In acesta vara plec in Germania si vreau sa testez pt canalul de youtub Ford F-150 ,Explorer.Focus RS si toate aceste masini se afla la Dealer auto si in acest caz se aplica aceliasi reguli ca la Dealer Ford,adica gen doamne fereste se produce accident asigurarea plateste daunele te rog dami cat mai multe sfaturi.

        • turatiimaster says:

          Nu stiu sa iti spun mai multe, din cate stiu daca masina are CASCO, asigurarea acopera ce se intampla si care nu iti poate fi imputat tie (daca ai baut la volan sau alte chestii cuprinse in CASCO, oricum tu platesti). Daca masina nu are CASCO, se intelege ca tu platesti daunele…

  15. George says:

    Salut Robert ai tot respectul meu.Un test cu Ford Edge este posibil in acesta vara?

  16. Teodor says:

    Salut! Am si eu o curiozitate… ce sunt acele proiectoare/faruri dublu optice? Ma macina de cand am vazut reclama si alte articole. Multumesc!

    • turatiimaster says:

      Dacia are in general faruri cu bec dublu filament H4, adica ai o oglinda in far si in ea un bec cu doua filamente, unul faza scurta, unul faza lunga. Astea dublu optice, le vezi in foto la finalul articolului, au oglinda separat pentru faza lunga si scurta, si evident bec separat, probabil H7 si H1, la ce am vazut asa, in viteza.

      • Teodor says:

        Am inteles. Deci au mutat farurile de pe “noul”Renault Symbol(fabricat in Turcia…daca nu ma insel). Vazusem o nuanta albastruie a farurilor in poze si atunci chiar am devenit curios. Multumesc pt raspuns!

Leave a Reply to Nicu Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.