Noul Opel Insignia Grand Sport a ajuns în România

OPEL Insignia 2017

Noul Insignia a ajuns în centrele Opel din România. Modelul s-a putut comanda de la sfârșitul lunii martie, însă acum va putea fi și testat la dealerii Opel.

Noul Opel Insignia are eleganța sportivă a unui coupé de dimensiuni mari, arhitectura sa complet nouă îl face deosebit de spațios și cu adevărat plăcut de condus, și oferă funcții exemplare de siguranță și confort, ca un adevărat vârf de lance.

A doua generație a modelului Insignia, pe lângă faptul că impresionează prin liniile uimitoare ale exteriorului și starea de bine din interior, asigură cea mai largă gamă de tehnologii inteligente, de la sistemul revoluționar de iluminare cu matrice IntelliLux LED® și sistemul de tracțiune integrală cu vectorizarea cuplului, până la sistemele ultra moderne de asistare a șoferului și rafinatul afișaj de pe parbriz.

În plus, modelul Insignia este echipat cu o conectivitate de primă clasă, specifică Opel, cu integrare a smartphone-ului și o funcție nouă Opel OnStar – asistentul personal care le permite ocupanților autovehiculului Insignia să rezerve camere la hotel[1] și să caute locuri de parcare disponibile[2] cu ajutorul unui consultant OnStar.

Per total, noul Insignia impresionează prin înalta agilitate și precizia conducerii, spațiul interior mai mare și competitivitatea ofertei, făcându-l acum mai mult decât niciodată un concurent de temut și o alternativă interesantă chiar și la modele ale mărcilor premium.

Nou centru Opel AutoErebus

Cu ocazia evenimentului de lansare a noului vârf de lance, Insignia, Opel România anunță și noul centru AutoErebus. Sediul din București, Strada Ioan Bianu 47 va fi înlocuit cu unul nou în Strada Parcului nr. 2. Noul centru Opel beneficiază de un spațiu foarte generos și dotări noi pentru a servi mai bine nevoile clienților.

Aceștia pot deja comanda modelele Opel din noul sediu, însă finalizarea lucrărilor și deschiderea oficială va avea loc în câteva luni. Noul showroom comercializează întreaga gama Opel: noutăți precum Insignia, Mokka X și în curând noile SUV-uri Crossland X și Grandland X, dar și modele deja de succes pe piața noastră precum Astra K – mașina anului 2016 în Europa, Corsa sau gama de utilitare Opel.

Noul sediu este construit la cele mai noi standarde Opel. Pe lângă showroom, acesta va dispune și de un centru de reparații.

AutoErebus este unul dintre cei mai vechi parteneri ai reprezentanței Opel România, marca germană colaborând cu acest distribuitor de mai bine de 11 ani.

Noul Opel Insignia

Pentru prima dată la Opel, noua generație a modelului Insignia este disponibilă cu un sistem inteligent de tracțiune integrală cu vectorizarea cuplului (transmisia puterii către fiecare roată în mod individual), transmisie automată cu opt trepte de viteză. O altă noutate absolută este camera video de 360°.

În combinație cu noua generație de motoare cu supraalimentare, reducerea greutății cu până la 200 kg (în funcție de model) și o poziție de ședere mai joasă, noile Opel Insignia Grand Sport și Sports Tourer sunt mai agile decât niciodată și asigură o experiență de conducere directă și foarte plăcută.

Fiind echipat cu o multitudine de sisteme de asistență de ultimă generații, noul Insignia, pe lângă faptul că are grijă de siguranța ocupanților săi, este primul autovehicul Opel cu o capotă activă din aluminiu care, în cazul unui impact cu un pieton, se ridică în câteva milisecunde pentru a crește distanța față de componentele dure ale motorului, sporind astfel considerabil nivelul de protecție.

„Noul nostru vârf de lance este prevăzut cu tehnologie avansată accesibilă pentru toți. Niciun alt autovehicul din clasa din care face parte modelul Insignia nu se poate lăuda cu atât de multe tehnologii ultra-moderne.” a declarat Cristian Milea, Country Director Opel România.

Cu acest nou model, precum și cu cele două SUV-uri pe care le vom lansa anul acesta, Grandland X și Crossland X, ne propunem continuarea creșterii cifrei de vânzări. După un început excelent anul acesta – o creștere de 29,4% în primele 5 luni pe o piața auto care a crescut cu 16,7% față de aceeași perioadă a anului trecut – nu putem decât să privim pozitiv lunile care vor urma, pregătiți fiind cu noi modele aparținând unor segmente în creștere.

Noul venit este în poziția ideală de a depăși chiar succesul primei generații a modelului Insignia: „Autovehiculul anului 2009” a fost vândut în 900.000 de exemplare.

Emoție pură: design inspirat de Monza Concept

Mult admiratul Monza Concept a fost sursa de inspirație pentru designul interiorului și exteriorului modelelor Insignia Grand Sport și Sports Tourer, misiunea fiind de a face noul vârf de lance al mărcii Opel să arate la fel de luxos și atletic ca prototipul amintit.

Iar rezultatele sunt convingătoare. Noul Insignia Grand Sport are un aspect suplu, fiind în același timp și mai ușor. Modelele din noua generație cântăresc mai puțin cu până la 175 kg; noul Sports Tourer este mai ușor chiar cu 200 kg. Deși, conform arhitecturii sale complet noi, ampatamentul a fost mărit cu 92 mm până la 2829 mm, consolele față și spate ale modelului Insignia Grand Sport au fost reduse semnificativ, iar ecartamentul a fost mărit cu 11 mm.

O linie a plafonului mai coborâtă cu 29 milimetri, grila proeminentă, farurile înguste și aspectul high-tech al părții din spate sporesc dramatismul designului modelului Insignia, cu silueta sa atletică și elegantă asemănătoare unui coupé cu patru uși.

Noul Grand Sport este la fel de aerodinamic pe cât pare: are un coeficient aerodinamic exemplar de doar 0,26, fiind unul dintre cele mai aerodinamice autovehicule din clasa sa.

Noul Insignia Grand Sport preia deja numeroase caracteristici ale puternicului Monza Concept, însă noul Insignia Sports Tourer duce totul la un nivel superior. Nou-venitul arată mult mai atletic și mai agil. De asemenea, postura acestuia este accentuată de ampatamentul mai mare, consola față redusă și ecartamentul față și spate mai mare.

Motivul tăișului specific Opel, care pornește de la portiera față și se întinde până în spate, poartă privirea pe toată lungimea autovehiculului. Fiind inspirată direct de unul dintre cele mai emblematice elemente de design ale modelului Monza Concept, linia arcuită cromată a geamului coboară în mod dramatic spre lămpile LED din spate și reduce optic înălțimea de doar 1.483 mm a modelului Insignia Sports Tourer, conferindu-i un aspect și mai atletic.

Foarte practic: un interior ce garantează starea de bine

Atenția la cele mai mici detalii se continuă și la interiorul noului Insignia. La fel ca exteriorul, postul de conducere reflectă clar filozofia de design Opel, „măiestria sculpturală întâlneşte precizia germană”. Șoferul are o poziție de ședere mai joasă și se integrează mai bine în interiorul autovehiculului, beneficiind de o experiență de conducere mai sportivă, mai antrenantă și mai intensă.

O atenție deosebită a fost acordată elementelor de comandă și interfeței de infotainment. În timp ce afișajul de pe parbriz accentuează caracterul digital al instrumentelor, ecranul tactil fără cadru al sistemului IntelliLink degajă un aer sofisticat, de înaltă tehnologie.

Pentru a simplifica interfața, multe funcții sunt controlate prin intermediul ecranului tactil. Designul zonei consolei centrale include trei grupuri de comenzi (de sus în jos: sisteme de infotainment / climatizare / asistență) pentru a permite un control rapid și intuitiv.

De asemenea, pasagerii din spate beneficiază din plin de proporțiile regândite și se bucură de mai mult spațiu. Volumul portbagajului noului Insignia Grand Sport este impresionant: între 490 l și 1.450 l, iar noul Sports Tourer oferă un volum maxim de 1.665 l, cu peste 130 l mai mult decât modelul anterior. Trapa panoramică de 1.400 x 860 mm (disponibilă opțional) care se întinde peste capetele pasagerilor din spate asigură o vizibilitate excelentă.

Modelul Sports Tourer beneficiază de detalii noi și practice: pentru simplificarea încărcării, hayonul poate fi deschis prin simularea unei mișcări de lovire cu piciorul, fără a atinge autovehiculul.

În combinație cu funcția de „deschidere și pornire fără cheie”, hayonul poate fi deschis printr-o simplă mișcare de lovire cu piciorul sub bara de protecție spate, iar o altă mișcare similară sub bara de protecție va determina închiderea acestuia. Sistemul inteligent poate detecta orice obstacol şi opreşte mecanismul într-o situaţie de urgenţă.

Și mai este bușonul rezervorului de carburant: inginerii de la Opel au decis să renunțe la bușonul obișnuit cu înșurubare pentru noua generație a modelului Insignia. Alimentarea cu carburant este acum mai simplă, mai rapidă și, dincolo de toate, mai curată.

Tehnologii de propulsie care sporesc plăcerea de a conduce

Noul Insignia este la fel de dinamic pe cât pare. La lansarea pe piață, acesta va fi disponibil cu o gamă largă de motoare supraalimentate și transmisii eficiente, de ultimă generație. Acestea au fost proiectate pentru a asigura o economie excelentă de carburant și costuri reduse în viața reală.

Testele efectuate în cadrul ciclului de testare WLTP (Worldwide Harmonized Light-Duty Vehicles Test Procedure care, comparativ cu ciclul de conducere NEDC utilizat curent, este mai reprezentativ pentru comportamentul real la rulare) arată faptul că, pentru motoarele cu cilindree mare ale noului Insignia, consumul de carburant (benzină: 1,5 litri, Turbo; diesel: 1.6 CDTI) este mai mic cu 3 – 10% comparativ cu variantele precedente echivalente.

Portofoliul de motoare începe cu noua unitate pe benzină extrem de eficientă, motorul 1,5 l turbo disponibil cu o putere de 103 kW/140 cp și 121 kW/165 cp (consum de carburant conform NEDC al modelului Grand Sport: urban 7,3 l/100 km, extra-urban 4,8-4,7 l/100 km, mixt 5,7 l/100 km; 130-129 g de CO2/km).

Un alt punct de atracție este cel mai performant motor pe benzină disponibil pentru noul Insignia. Unitatea turbo de 2,0 l dezvoltă o putere de 191 kW/260 cp și generează un cuplu maxim de 400 Nm (consum de carburant conform NEDC al modelului Grand Sport: urban 11,0 l/100 km, extra-urban 7,0 l/100 km, mixt 8,4 l/100 km; 197 g de CO2/km). Motorul cu 4 cilindri de 2,0 l funcționează în combinație cu noua transmisie automată cu 8 trepte de viteză și un sistem sofisticat de tracțiune integrală cu vectorizarea cuplului – o caracteristică unică în segmentul de autovehicule de dimensiuni medii.

În cadrul acestui sistem high-tech de tracțiune integrală, două ambreiaje multi-disc înlocuiesc obișnuitul diferențial pe puntea spate și pot accelera individual roțile, într-o fracțiune de secundă, în funcție de situația de conducere.

Oferta de sisteme de propulsie este completată de noua transmisie manuală cu 6 trepte de viteză pentru popularele motoare diesel de 1,6 l, cu o putere de 81 kW/110 cp și 100 kW/136 cp (consum de carburant conform NEDC al modelului Grand Sport: urban 5,1-4,6 l/100 km, extra-urban 3,9-3,6 l/100 km, mixt 4,3-4,0 l/100 km; 114-105 g de CO2/km).

Înaintea acestuia se situează rafinatul motor diesel de 2,0 l cu o putere de 125 kW/170 cp (consum de carburant conform NEDC al modelului Grand Sport: urban 6,7 l/100 km, extra-urban 4,3 l/100 km, mixt 5,2 l/100 km; 136 g de CO2/km).

Siguranţa pe primul loc: sisteme de asistență remarcabile

Noul Insignia nu impresionează doar prin tehnologia revoluționară a sistemului de propulsie, ci și prin funcțiile ultra-moderne de asistență și confort. Niciun alt model din segmentul său nu oferă o așa mare varietate de tehnologii inteligente precum noua generație a modelului Opel Insignia.

Un punct de reper în adevăratul sens al cuvântului este a doua generație a sistemului inovator al mărcii din Rüsselsheim, sistem de iluminare adaptivă cu matrice IntelliLux LED®, cu 32 segmente cu LED-uri, dublu față de modelul Astra. Numărul mai mare de segmente cu LED-uri permite adaptarea precisă a modelului de iluminare la situația din trafic, asigurând o trecere mai rapidă și insesizabilă între diferitele modele de iluminare.

Pentru îmbunătățirea vizibilității în curbe cu faza lungă activată, inginerii Opel au adăugat o funcție inovatoare de iluminare activă în viraje pentru farurile cu matrice IntelliLux LED® ale noului Insignia. Nu în ultimul rând, un reflector LED dedicat, amplasat în cadrul modulului pentru faza scurtă sporește iluminarea cu faza lungă activată pe o distanță de până la 400 m.

Sisteme de asistență pentru șofer suplimentare:

· Afișajul de pe parbriz proiectează în câmpul vizual al șoferului informațiile referitoare la viteză, indicatoarele rutiere, viteza setată pentru limitatorul de viteză și tempomatul adaptiv sau instrucțiunile de navigație.

· Camera video de 360° include patru camere individuale, câte una pe fiecare parte a autovehiculului, oferind o perspectivă panoramică de 360 de grade și facilitând astfel manevrele pentru parcare și la viteze reduse.

· Tempomatul adaptiv (ACC) cu frânare automată de urgență utilizează un senzor radar pentru a măsura distanța față de autovehiculul din față, adaptând viteza și frânarea automată de urgență dacă este necesar.

· Asistentul pentru menţinerea benzii de circulaţie cu corectare automată a manevrelor. Dacă sistemul detectează că autovehiculul părăsește accidental banda de circulație, semnalizează acest lucru pe afișaj și reacționează activ, corectând lin și precis traiectoria.

· Avertizarea privind traficul din spate. Sistemul utilizează senzorii radar din bara de protecție spate pentru a detecta obiecte aflate la o distanță de până la 20 m și la 90 de grade față de partea stângă sau dreaptă din spate în momentul deplasării în marșarier pentru ieșirea dintr-un loc de parcare.

Primă clasă: confort și infotainment de înaltă clasă

Noua generație a modelului Insignia stabilește noi standarde și în materie de confort. Cel mai bun exemplu: scaunele premium ergonomice ale noii generații certificate AGR „Aktion Gesunder Rücken” (Campania pentru un spate sănătos). Acestea oferă o combinație unică de reglaje electrice pentru suporturile laterale, funcţie de masaj, memorie şi ventilaţie, pe lângă numeroasele posibilități de reglare standard.

Și pasagerii din spate vor beneficia de mai mult confort, datorită banchetei spate ce integrează în mod ingenios două scaune laterale, individuale, disponibile și cu încălzire. În plus, parbrizul încălzit asigură rapid o vizibilitate bună în zilele reci de iarnă, iar volanul cu încălzire asigură o temperatură confortabilă pentru mâinile șoferului.

Divertismentul de excepție și conectivitatea remarcabilă – ambele specifice mărcii Opel – sunt asigurate de cele mai recente sisteme IntelliLink compatibile cu Apple CarPlay și Android Auto. Smartphone-ul este integrat cu ușurință în sistemul de infotainment al autovehiculului, putând fi acum încărcat wireless.

Bineînțeles că autovehiculul este echipat cu revoluționarul asistent non-stop de service și conectivitate Opel OnStar, care oferă servicii precum răspunsul automat la impact sau asistență în cazul furtului autovehiculului. Un nou serviciu de Asistent personal este lansat împreună cu noul Insignia, care permite ocupanților autovehiculului să solicite consultanților OnStar, de exemplu, să rezerve o cameră la hotel sau să caute locuri de parcare disponibile.

În plus, hotspot-ul Wi-Fi 4G LTE al sistemului OnStar le permite tuturor ocupanților modelului Insignia să-și conecteze dispozitivele la internet.

Opel Exclusive

Programul Opel Exclusive le va permite clienților să iasă în evidență, oferindu-le posibilitatea de a-și personaliza autovehiculul Insignia după propriile preferințe. Clienții Opel Exclusive vor putea crea propria culoare. După alegerea culorii, aceștia pot adăuga o altă notă personală autovehiculului, alegând unul dintre cele trei finisaje ale caroseriei Opel care se potrivește cel mai bine personalității lor.

Finisajul cu trei straturi de vopsea reprezintă un amestec inovator. Cele trei straturi conferă autovehiculului un aspect intens și elegant. Finisajul metalizat reflectă mai bine lumina, sporind strălucirea vopselei. Iar finisajul sidefat conferă autovehiculului o strălucire sidefată, extrem de naturală.

În plus, Opel Exclusive va oferi numeroase alte posibilități de personalizare, inclusiv opțiuni din piele, o selecție de jante și elemente de design decorative doar pentru clienții Exclusive.

Ca parte a programului Exclusive, Opel va explora și noi soluții digitale, cum ar fi imagini din showroom în format 4K, o rezoluție UHD și realitate augmentată.

Noul Opel Insignia poate fi comandat în varianta Grand Sport începând de la prețul de 20.400 € și în varianta Sports Tourer începând de la 21.500 € (preţuri recomandate în România, inclusiv TVA).

[1] Via booking.com. Sunt necesare o adresă de e-mail și un card de credit.

[2] Via Parkopedia.

9 Responses

  1. DANIEL BADEA says:

    d- le Rodert se poate un test cu opel zafira automatic ,in Romania de cand se vinde nu la testat nimeni ,detin zafira b de 10 ani si sunt curios cum se comporta un benzinar .Sunt atat de bine facute si detaliate testele incat nu ma pot hotari ce sa aleg , mai ales ca acum sunt la moda suv-urile , diselul e usor pe duca , nici nu stii ce sa mai cumperi. MULTUMESC .

  2. Alexandru Nan says:

    Nu stiu cum vi sa parut voua cutia AT6 pe motorul de B 1.5L 165CP, dar mie mi sa parut foarte lenta si cu un lag foarte mare intre acceleratie si cuplare, insa motorul de M 2.0L 170CP cu, cutie manuala mi sa parut foarte elastic si un cuplu bun as fi vrut sa il testez cu noua AT8 insa nu era disponibil.
    Pozitia la volan mi sa parut ceea mai confortabila, decat cu VW pasat, Mazda 6 si CX-5, Kia Sportage si Ford Kuga !
    Din pacate Sports Tourer nu era disponibil la Test Drive ceea ce pe mine ma interesa .

    • turatiimaster says:

      Eu am condus OPC si cutia AT8 era ok, poate o sa prindem si alte variante sa vedem cum sunt.

  3. petrush says:

    cum e posibil sa scrii asa ceva? ambreiajul nu inlocuieste diferentialul clasic, ci il imbunatateste limitand alunecarea. metoda a apaeut in anii 80.

  4. Andrei Ioan says:

    Stiu ca nu sunt pe subiect.
    Dar ai condus un Opel Astra H??
    Merita aceasta masina?
    Multumesc!

    • turatiimaster says:

      Eu zic ca e o masina destul de buna.

      • Andrei Ioan says:

        Multumesc!
        Unii spun ca nu merita opel pentru ca e o caruta, altii spun ca e o masina buna
        …..

    • bancher says:

      e o masina deja veche…au fost destul de fiabile, stiu oameni cu masini Opel Astra h hatchback aduse din Germania la mana a doua si nu au avut probleme cu ele. . Totusi eu as cauta ceva mai nou.

Leave a Reply to Andrei Ioan Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.