Prim contact noul Ford EcoSport

Toata lumea stie azi ca noul Ford EcoSport se fabrica in Romania, la Craiova. La invitatia celor de la Ford, am facut o scurta vizita in fabrica si apoi am condus mai multe modele EcoSport, generatia noua, pe trasee special concepute sa scoata in evidenta polivalenta noului model.

Desi privit cu scepticism, asa cum se intampla de altfel si cu alte modele fabricate in Romania, EcoSport s-a maturizat destul de interesant, in asa fel incat poate deveni o optiune interesanta, atat ca masina de oras cat si ca SUV, mai ales ca din iunie vom avea si o versiune dotata cu motor diesel si tractiune integrala.

Poate ca nu e cel mai incapator model, insa noul EcoSport ofera destul de multe lucruri interesante, pe langa motorul multipremiat, EcoBoost de 1l, fabricat evident, tot la Craiova, acum avem si un nou motor diesel, de 1.5l, pe langa o panoplie de dotari tehnologice deosebite.

As aminti aici sistemul infotainment Sync3, poate cel mai evoluat sistem existent in segment, cu o rapiditate si un display fara concurenta, pe urma sa nu uitam de posibilitatea de a cupla motorul 1.0 EB cu o transmisie automata cu convertizor de cuplu, reactiva si eficienta, probabil si mult mai fiabila decat vechea transmisie PowerShift, cu dublu ambreiaj.

Nu o sa va plictisesc aici cu detalii pe care oricum le veti vedea in filmarile pe care le vom face, o sa va spun doar ca noul EcoSport impresioneaza prin antifonarea deosebita, prin tinuta de drum demna de sigla Ford, prin atentia acordata detaliilor si imbunatatirea sau rezolvarea micilor neajunsuri pe care le avea vechiul model.

Garda la sol generoasa a permis abordarea unui traseu foarte dificil pentru o masina fara tractiune integrala, toate modelele testate fiind 4×2, rezultatul fiind destul de impresionant pentru cei care au fost la volan, desi cu dificultate pe alocuri, totusi toate masinile au depasit obstacolele asigurate cu generozitate de organizatori.

Raman discutabile solutiile alese pentru accesul la portbagaj, respectiv roata de rezerva, noul Ecosport pastreaza solutia tip portiera in loc de hayon, cu dezavantajele de rigoare.

Retineti faptul ca versiunea cu roata de rezerva exterioara dispune de o portiera modificata fata de varianta fara roata de rezerva, ca atare decizia de a avea sau nu roata de rezerva prinsa pe portiera o luati inca de la comanda, ulterior nu se mai poate (decat daca schimbati complet portiera spate). Ca orice solutie tehnica, portiera ofera avantaje si dezavantaje, vom discuta despre ele in filme.

Legat de politica de preturi, preturile de lista par mari la prima vedere, insa exista o oferta de lansare destul de interesanta, combinata cu consacrata metoda a celor de la Ford, de a oferi pachete de optiuni gratuit, in asa fel incat, cu atentie la configurare, se poate obtine un pret interesant pentru o masina complet echipata.

2 thoughts on “Prim contact noul Ford EcoSport

  1. Cristian A.

    Nu pot să uit cum la Salonul Auto București din toamnă, Ford a expus un Ecosport încuiat.
    Tipul de la stand a dat din umeri când l-am întrebat de ce e încuiată mașina. Voiam să văd interiorul….dar nu s-a putut.
    Rușinică!

  2. Dragos Gasser

    Chiar vroiam sa spun de pret…dar sunt cateva fraze la sfarsitul articolului. Imi pare cam scump, dar numai din pct de vedere al dimensiunilor, caci dotari si estetica are…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong> 

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.