21.357 de vizitatori în primul weekend al SIAB 2018

SALONUL INTERNAȚIONAL DE AUTOMOBILE BUCUREȘTI a beneficiat în primul weekend (24 – 25 martie) de prezența a 21.357 de vizitatori.

Cel mai important eveniment al industriei auto din România s-a deschis pentru public sâmbătă, 24 martie, în noile spații expoziționale Romexpo, B1, B2 si B3.

20 mărci își așteaptă vizitatorii cu peste 150 de modele de automobile și vehicule pe două sau trei roți, până duminică, 1 aprilie. Mărcile prezente sunt: AUDI, BENTLEY, BMW, FORD, HONDA, ISUZU, KIA, LAMBORGHINI, LEXUS, MAZDA, MINI, OPEL, PORSCHE, ROLLS ROYCE, SEAT, SKODA, SUZUKI, TOYOTA, VOLKSWAGEN, VOLVO. În primele zile ale salonului au avut loc trei premiere europene, 19 premiere naționale (automobile și motociclete) și au fost prezentate publicului trei prototipuri.

Programul de vizitare se desfășoară între orele 10:00 și 20:00, zilnic, până sâmbătă, 31 martie, În ultima sa zi, SIAB își așteaptă vizitatorii între orele 10 :00 și 19 :00.

Mobilitatea electrică, viitorul în reducerea poluării

Vizitatorii pot testa și se pot informa până duminică, 1 aprilie, despre automobile electrice și alte vehicule de acest tip, ecologice, economice, confortabile, practice, menite să reducă poluarea în marile orașe.

Asociația pentru Promovarea Vehiculelor Electrice în România este și ea prezentă la SIAB cu specialiști în mobilitate electrică, care oferă consiliere și informații despre ce înseamnă viitorul vehiculelor „verzi”.

Colecții de automobile și evenimente conexe

O colecție de mașini de epocă aparținând celor mai reunite mărci își așteaptă vizitatorii în pavilionul B1. Aici Clubul Vehiculelor de Epocă este prezent cu stand expozițional dedicat automobilelor istorice dintre care nu lipsesc modele Dacia 1300, Dacia 1310 și nici cele mai cunoscute modele ARO.

SIAB 2018 înseamnă, pe lângă prezentarea unor modele în premieră pentru piața din România și Europa, o serie de evenimente conexe, prezentări, seminarii și conferințe, menite să aducă în prim-plan aspecte precum: contextul general al vehiculelor electrice în România, impactul economic și perspectivele industriei auto autohtone, reducerea poluării, tendițele în construcția de automobile. Informații detaliate despre evenimentele conexe se pot găsi pe website-ul salonului ( https://siab.ro/evenimente-de-interes-general/).

Program de vizitare SIAB
• 27 – 31 martie: orele 10:00 și 20:00
• 1 aprilie: orele 10:00 și 19:00

Loc de desfășurare
• Centrul Expozițional Romexpo – pavilioanele: B1, B2, B3

Bilet intrare
• 30 lei/zi
• Intrare gratuită: copiii sub 7 ani insotiti de parinti, persoanele cu dizabilitati și persoanele instituționalizate
• Accesul copiilor sub 7 ani este permis doar dacă aceștia sunt însoțiți de un adult.
• Accesul cu animalele de companie nu este permis.

Acces
• Pietonal: Porțile A, B, C si D, cu intrare dinspre: Piata Presei libere, Bulevardul Expoziției și Strada Parcului;
• Auto: Porțile B, C si D, cu intrare dinspre: Bulevardul Expoziției și Strada Parcului.
• Tarif parcare: 3 lei/ora

Repere SIAB 2018:
• 27.000 mp – spațiu de expunere la interior
• 2 săli de conferință dotate la standarde internaționale
• spațiu amenajat pentru test-drive cu mașini electrice
• 2000 de locuri de parcare cu acces facil din Bulevardul Expoziției și Strada Parcului
• evenimente conexe de interes atât pentru vizitatorii specialiști, cât și pentru firmele expozante: conferințe, seminarii, ateliere, cu teme de interes pentru vizitatorii specialiști și pasionații de automobile.

One thought on “21.357 de vizitatori în primul weekend al SIAB 2018

  1. Ionut S

    Daca ar fi fost prezenti si ceilalti producatori de automobile, ar fi fost un adevarat Salon International. Deh, bugete de promovare alocate pentru alte evenimente, interese diferite. Pacat! Avem 2 expozitii cu numele de Salon Auto, dar niciunul nu reuneste toate marcile comercializate in Romania. PS: Felicitari dealerilor de marci japoneze, unele coreene si germane pentru prezenta la ambele expozitii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong> 

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.