Realitatea e insa alta. Am patit o chestie similara zilele astea, cand, dupa patru zile infernale, cu 2-3 ore dormite pe noapte, dar fara mult timp petrecut la volan, am fost nevoit sa plec la un drum scurt de 35 de kilometri. 35 de kilometri nu inseamna nimic pentru un sofer normal, dar pentru unul obisnuit al curselor auto. Aproape galop de sanatate. Si totusi…
Am realizat ca adorm aproape din intamplare, la o zdruncinatura a masinii, dupa vreo douazeci de kilometri parcursi, pe o ploaie mocaneasca, cam pe la 3 dimineata. Brusc am devenit mai concentrat, vazul mi s-a ascutit, am intrat in alerta, m-am reasezat in scaun, convins ca gata, se rezolva… In secunda doi, concentrarea scade dramatic, totul pare ca se deruleaza ca intr-un film rulat cu incetinitorul, iar miscarile capului nu mai sunt urmate de privire, care parca se lipeste pe drum.
Din nou concentrare, povestea se repeta, iar ti se scurg ochii pe drum, nu mai vezi nimic dincolo de farurile celor ce vin din fata, privirea se lipeste pe lumina pacloasa a acestora. Fara sa realizezi esti intre viata si moarte. E simplu sa scapi, daca te opresti si dormi. Problema e alta. Nu realizezi ca esti obosit atunci cand conduci. In mod normal, mai bine nu pleci la drum cand esti epuizat fizic sau neodihnit.
Si totusi, majoritatea ne urcam la volan. Capcana mortii se intinde imediat, caci la volan oboseala si somnul sunt mai puternice decat logica si spiritul de conservare. In doua cuvinte, as rezuma astfel: nu iti dai seama ca mori sau ca poti sa mori, doar pentru ca somnul vine pe nesimtite. Ia ganditi-va: cand sunteti in pat, seara, stiti cand veti adormi? NU. Stiti ca veti adormi, dar nu cand! Si, din pacate la fel este la volan.
Probabil ca o sa radeti de mine cand o sa va spun ca restul de kilometri m-am palmuit singur, ca sa nu adorm… Cand am intrat in hotel, eram rosu ca racul, dar drumul a fost un cosmar. Mi-am dat seama ca nu sunt simple sloganuri pancardele cu “Nu fiti eroi la volan!” sau “O secunda pentru viata ta!”. Pur si simplu puteam sa mor sau sa omor pe altcineva.
Ce vreau sa spun de fapt, as rezuma astfel: nu este rea vointa sau inconstienta faptul ca oamenii se urca obositi la volan, pentru ca de fapt nu realizeaza acest lucru in timp ce conduc. Este o problema de judecata si de decizie. Tu hotarasti inaintea unui drum cu masina, daca esti sau nu apt sa conduci in siguranta. In timp ce conduci, deja nu mai este decizia ta, organismul tau stabileste daca traiesti sau mori… Nu poti face nimic. Alege viata!
PS Spun asta din perspectiva unui sofer profesionist, cu peste un milion de km petrecuti la volan, care dintr-o simpla intamplare a realizat ca doar norocul a facut sa nu se petreaca o nenorocire. Somnul vine cand vrea el, nu cand vrem noi. Nu uitati asta!