Turatii

Noua conducere CSA

Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) informeaza opinia publica cu privire la noua componenta a organului sau de conducere – Consiliul – avand in vedere publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.571 din 3 iulie 2006 a Hotararii Parlamentului nr.23/28.06.2006, astfel:

• Presedinte – doamna Angela Toncescu (numita prin Hotararea Parlamentului nr.23/28.06.2006, pentru un mandat de 5 ani)
• Vicepresedinte – domnul Tudor Balta (numit prin Hotararea Parlamentului nr.23/28.06.2006, pentru un mandat de 5 ani)
• Vicepresedinte – domnul Constantin Buzoianu (numit prin Hotararea Parlamentului nr.23/28.06.2006, pentru un mandat de 5 ani)
• Membru – domnul Albin Biro (reinvestit prin Hotararea Parlamentului nr.18/29.05.2002, pentru un mandat de 5 ani)
• Membru – domnul Dan Constantinescu (numit prin Hotararea Parlamentului nr.28/17.11.2003, pentru un mandat de 5 ani)
• Membru – domnul Corneliu Moldoveanu (numit prin Hotararea Parlamentului nr.23/28.06.2006, pentru un mandat de 5 ani)
• Membru – doamna Aurelia Cristea (numita prin Hotararea Parlamentului nr.23/28.06.2006 – in continuarea mandatului domnului Tudor Balta, aprobat prin Hotararea Parlamentului nr.23/2004 – pana la data de 15 decembrie 2009)

Majorarea numarului de membri ai Consiliului CSA, de la 5 la 7, a avut loc urmare intrarii in vigoare a Legii nr.113/2006 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.201/2005 pentru modificarea si completarea Legii nr. 32/2000 privind societatile de asigurare si supravegherea asigurarilor.

Doamna Angela Toncescu, care ii succede in functia de Presedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor domnului Nicolae Eugen Crisan, are o experienta de peste 25 ani in domeniul asigurarilor. Pentru o perioada de mai mult de 20 ani a ocupat functii in top managementul unor societati de asigurare. Astfel, anterior numirii in functia de Presedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor, doamna Angela Toncescu a ocupat functia de Director General Executiv al societatii ROUMANIE ASSURANCE INTERNATIONAL S.A., iar in perioada 1997-2004 a fost Director General si Presedinte al Consiliului de Administratie la ASIGURAREA ROMANEASCA – ASIROM S.A.

Domnul Tudor Balta, numit in functia de Vicepresedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor, a fost membru al Consiliului CSA cu incepere din decembrie 2004.

Domnul Constantin Buzoianu, investit in cea de-a doua functie de Vicepresedinte al CSA, cu un mandat de 5 ani, a fost consilier al presedintelui unei societati de asigurare.

Alaturi de domnii Albin Biro si Dan Constantinescu – membri ai Consiliului CSA din 2001 (reinvestit in 2002) si respectiv din 2003, Consiliul CSA reuneste alti doi membri, numiti recent in aceasta functie prin Hotararea Parlamentului nr.23/28.06.2006, si anume: doamna Aurelia Cristea si domnul Corneliu Moldoveanu.

Doamna Aurelia Cristea are o experienta de circa 9 ani in domeniul asigurarilor, atat in activitatea de asigurare, cat si in cea de intermediere in asigurari.
Domnul Moldoveanu are o experienta de 6 ani in sistemul financiar, iar in ultimii 3 ani si-a desfasurat activitatea in cadrul Oficiului National de Prevenirea si Combaterea Spalarii Banilor.

Exit mobile version