Stiti cum e cu “prioritatea de rond”?

Parerea mea e ca multi dintre participantii la trafic au probleme mari cu noile reglementari aparute in Codul Rutier. Si nu ma refer la cele ce vor intra in vigoare la 1 decembrie 2006, ci la altele, care sunt in drepturi de cativa ani buni…

Ignorate cu buna stiinta sau pur si simplu din prostie sau necunoastere, reguli de circulatie simple si de bun simt, devin dintr-o data “pietre de incercare” ale soferului modern, atat in orase cat si in traficul interurban sau de autostrada.

De la celebrele deja “intersectii hasurate” de pe Magheru sau Piata Romana, care nu au nici un efect pentru soferii bucuresteni, pana la noile ronduri care se construiesc pe soselele de centura, toate aceste imbunatatiri menite sa duca la o mai buna fluenta in trafic, reusesc, spre surprinderea unora, sa contribuie la un haos rutier generalizat.

Cum sa interpretezi acest paradox? Masurile luate sunt bune, dar efectul este catastrofal. E relativ simplu, spuneam mai sus: degeaba, daca oamenii nu respecta regulile pentru ca nu vor sau nu le cunosc.

Mi s-a confirmat insa faptul ca reaua vointa este mai putin prezenta in actiunile soferilor, in favoarea necunoasterii prevederilor codului rutier, in proba practica pe care acestia o dau zilnic pe soseaua de centura Chitila, acolo unde au aparut de cateva saptamani, cu chiu, cu vai, niste… ronduri.

Da, s-au construit ronduri care, cel putin teoretic, au menirea de a permite o mai buna penetrare in trafic a tirurilor ce vin de pe soselele de centura Mogosoaia-Chitila si Chiajna-Chitila. Aici, zilnic, remarc cu neplacuta surprindere, ca soferii nu cunosc modul in care se folosesc aceste ronduri, unde, de oriunde ai veni, intalnesti indicatorul “sens giratoriu” cu “cedeaza trecerea” pentru toate soselele care se intalnesc in nod.

Ce credeti ca fac multi dintre soferi? Ei bine, opresc in fata semnului “cedeaza trecerea”, rondul ramane gol si se uita unii la altii, nestiind care sa intre primul in rond. Ma rog, nu toti, soferii de tir, invatati cu Europa, folosind rondul cu tupeu si fara jena, asa cum trebuie.

Asadar, cu scuzele de rigoare pentru cei care stiu, imi permit sa ii sfatui pe cei ramasi in urma cu legislatia, in privinta modului de abordare al unui astfel de rond: prioritatea apartine celui care se afla pe cercul rondului. Pe romaneste, cel care este intrat pe rond are prioritate, iar ceilalti trebuie sa astepte ca el sa treaca.

Practic, datorita faptului ca in Romania circulatia se desfasoara pe partea dreapta, in rond se va acorda de fapt prioritate de stanga, adica cel care ajunge la intrarea in rond va acorda prioritatea masinilor care vin deja pe rond din partea stanga, nu din dreapta cum suntem obisnuiti intr-o intersectie nedirijata. Odata intrat in rond, respectivul “ocupa” prioritatea pe tot rondul, pana la incadrarea pe directia dorita.

E simplu: esti deja intrat in rond, ai prioritate, nu esti, dai prioritate tututor celor care sunt in rond, venind desigur, din stanga, pana cand poti intra in rond fara a stanjeni pe nimeni. Succes si mai puneti mana pe carte, fiindca de la 1 decembrie, multe alte reglementari se vor schimba in noul Cod Rutier!

No Responses

  1. DMX says:

    si daca intr-o intersectie cu sens giratoriu . unde fiecare sofer intalneste cedeaza trecerea …si se applica prioritatea de stanga nu credeti ca se va face o confuzie …dar e prea putin probabil sa ajunga toti in acelasi timp …pt ca in cod-ul rutier si la voi si peste tot timpul e intrat cineva in rond

  2. suca says:

    haoleu ! in 94 cand mi-am luat permis, in rond era prioritate de dreapta !

  3. andrei21us says:

    Pai asa a fost mereu…nu cred ca s-a schimbat vreodata modul in cae se circula intr-un sens giratoriu…….si nici nu cred ca se va schimba odata cu noul Cod Rutier

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.