Capitala României trăieşte şi ea, la începutul mileniului trei, toate angoasele de civilizaţie prin care au trecut, prin anii ’50-’60, şi alte mari oraşe europene care n-au putut ţine pasul cu explozia fenomenului automobilistic într-o reţea stradală subdezvoltată şi de proastă calitate.
Frământările edilitare, consecinţă a numeroaselor blocaje de trafic, se constituie într-un fundal de stress citadin la care sunt supuşi deopotrivă atât pietonii, cât mai ales conducătorii auto aflaţi la volan.
O statistică recenta demonstrează ca străzile Bucureştiului sunt parcurse zilnic de aproximativ un milion de automobile, în orele de vârf, pe kilometri întregi înşirându-se, bară la bară – cum ar zice Topârceanu – “hidra” automobilă.
Cu excepţia zilelor de weekend, perioadele de aglomerare rutieră maximă se situează intre orele 8-18. Cu adevărat dramatică devine deplasarea în orele de vârf ale traficului. Acestea sunt: dimineaţa, în jurul orei 9, la prânz, în jurul orei 13, şi după-amiaza, în jur de ora 17,30. La sfârşit de săptămână, începând de vinerea după-amiaza devin aglomerate, însă, arterele principale ce deservesc ieşirile din Bucureşti, iar duminica după-amiaza, evident, intrările în marele oraş.
Sigur că tot ce am spus mai sus nu sunt… necunoscute pentru edili. De la Administraţia străzilor am aflat că la nivelul Primăriei Bucureşti există un Proiect Phare, în curs de derulare, prin care se încearcă o monitorizare exactă a traficului, efectuată în circa o sută de intersecţii.
Concluziile, urmărite şi de un dispecerat, adună date pentru întocmirea unui studiu privind modernizarea intersectiilor celor mai aglomerate, refacerea instalaţiilor de semnalizare, montarea de semafoare automate şi modernizarea sistemelor de dirijare a fluxului rutier. Proiectul, aflat în faza de licitaţie, are termen de finalizare sfârşitul anului 2006.
Termenul este doar aparent “lung”, pentru că “problemele” în Bucureşti se leagă de un complex intreg de factori: străzi înguste, îmbrăcăminte asfaltică deficitară, numărul mic al arterelor cu capacitate de absorbţie majoră a traficului, puţine străzi cu sens unic, care să fluidizeze traficul, străzi “îngustate” din cauza lipsei locurilor de parcare etc.
Dar ce deranjează cel mai mult este absenţa unui studiu cu adevărat judicios de fluidizare în ciclu a traficului la nivelul zonelor celor mai aglomerate, singura “modernizare” fiind doar încercările periodice de introducere a banalei “undă verde”… Până si o semaforizare, care să permită mai lesnicios virajul la dreapta, lipseşte în cele mai multe intersecţii, deşi mare scofală n-ar fi!
În acest sens, de la Poliţia rutieră am aflat că de întreţinerea şi modernizarea semaforizării în Capitală se “ocupă” o puzderie de SRL-uri, fiecare cu “tabieturi” tehnice şi reguli “proprii” de colaborare cu municipalitatea. Şi cu cât sunt mai multe în funcţiune (ca sa aibă… ce să se strice!), cu atât e mai avantajoasă afacerea întreţinerii acestora!! De necrezut după câte tiribombe electorale ne-au auzit urechile în această perioadă de alegeri…
La tot acest “tablou dramatic” al existenţei bucureşteanului, să adaugăm faptul că în orele de vârf se află simultan în trafic cca. 500.000 de autovehicule, care emană mari cantităţi de gaze din eşapamente. Împreună cu fumul şi praful “cotidian”, în general cu consecinţele degradării acute a indicatorilor de calitate a mediului, toate la un loc alcătuiesc un “ambient” cu adevărat îngrijorător.
Reprezentanţii de frunte ai Primăriei ne tot declară că Bucureştiul poate fi caracterizat mai repede ca un oraş murdar şi prost gospodărit, decât o aglomerare urbană poluată, în care calitatea aerului este necorespunzătoare.
Această concluzie o susţinea nu demult chiar d-na Speranţa Ianculescu, ministrul Mediului şi Gospodăririi Apelor, la vremea aceea. Desi tot domnia sa recunoştea într-o conferinţă de presă că în timpul verii, ori pe timp de ceaţă, în Capitală se inregistrează depăşiri alarmante ale cotelor de poluare acceptate de normele internaţionale.
În Bucuresti sunt şapte “staţii” specializate pentru monitorizarea indicilor de poluare (Cercul Militar, Drumul Taberei, Lacul Morii, Berceni, Mihai Bravu, Titan şi Măgurele). Nici una din aceste măsurători nu se referă însă la aerul realmente irespirabil de pe străzile cele mai aglomerate în orele de vârf.
Iar cele mai recente măsurători privind nivelul concentraţiilor de pulberi în suspensie arată că, mai ales în intersecţii, emisiile rezultate din traficul auto au un nivel inacceptabil.
Dar pentru că vorbim de poluare, să amintim că în ultimii 7-8 ani, suprafaţa parcurilor şi a grădinilor a scăzut de peste trei ori, de la cca. 1000 ha la doar 323 ha, iar indicele suprafeţei de spaţii verzi s-a micşorat în aceeaşi perioadă de la 11,7 mp pe cap de locuitor, la numai 7,4 mp! Da, sunt unele capitale europene (Atena, de exemplu) care la acest “indicator”… stau mai rău decât Bucureştiul.
Dar această comparaţie nu ne… răcoreste cu nimic şi nici nu ne împrospătează aerul pe care îl respirăm. Iar edilii bucureşteni trebuie să recunoască faptul că, mai ales în ultimul deceniu, activitatea lor în folosul cetăţeanului, se situează într-un evident “conflict” cu natura.