Masini cu geamuri sparte, caroserii ruginite si murdare, cu geamuri sparte, de fapt adevarate mormane de fiare vechi, deranjeaza inutil cotidianul bucurestean, ocupand locurile de parcare (de altfel absolut insuficiente…) si afectand chiar imaginea capitalei. Departe de a fi singulare, epavele masinilor vechi, abandonate de proprietari, “infrumuseteaza” mizeria deja proverbiala a parcarilor si strazilor din mai toate orasele tarii.
S-a tot batut “toba” despre aceasta problema, pe care cu totii o cunoastem, fiind, fara voie, martorii ai nepasarii edililor, dar mai ales a proprietarilor de autovehicule abandonate. Daca s-a rezolvat oarecum problema spinoasa a predarii si colectarii materialelor uzate (deci implicit a autoturismelor abandonate…) catre Remat, ne propunem sa atingem acum problema masinilor abandonate din alt unghi.
Ce ne facem cu acei proprietari de autovehicule vechi, care nu isi mai folosesc autovehiculele, nu le predau la Remat si nu sunt nici macar sensibili la ofertele de genul “300 de Euro la predarea masinii vechi sunt avans la una noua” (mai nou suma s-a majorat…) ? Nu ne au fost de ajuns traditionalele noastre masini (Trabant ,Oltcit, Dacia si alte neamuri) care zac pe trotuarele si strazile Bucurestiului, au trebuit sa fie aduse si din alte tari, marci mai vechi sau mai noi, care, desi nu mai corespundeau normelor de functionare – dar vroia romanul masina straina!!! – au ajuns acum sa asfixieze bulevardele si parcarile autohtone.
Pe strada cu Spitalul “Panait Sarbu”, din Capitala, zac cel putin cinci epave de acest fel. Nimeni nu stie cand sau cine le-a adus acolo – pur si simplu, localnicii s-au trezit cu ele la poarta – ba unul dintre ei ne declara amuzat: “credeam ca s-a dus pana la spital si vine inapoi, dar nu s-au mai intors nici in ziua de azi sa o ridice|”. Au fost anuntate autoritatile, dar totul a ramas fara nici un rezultat. Dar de ce sa ne mai miram de “nesimtirea” autoritatilor?
In complexul caminelor studentesti “Politehnica”, cunoscut si sub numele de “Regie”, chiar vis-a-vis de sediul politiei, zac trei masini straine, abandonate, dar nu cu numar de Bucuresti. Asta ne duce cu gandul la “bietii” studenti, carora sau le-a luat tata o masina mai buna, ori chiar n-au mai avut bani s-o repare, dar sa-si mute din loc epava, nici atat!
La nici 20 de metri de acestea, un alt “harb” pe roti, si-a gasit sfarsitul – de data asta inmatriculat in Bucuresti – oare ce-or fi crezand, ca in “Regie” e “Remat”? Astea sunt doar de pe o straduta a acestui complex… N-am mai avut curajul sa ma afund si pe celelalte strazi, de teama ca o sa pierd sirul la numaratoare!
Mai rau, numerosi boschetari, aurolaci, sau copii ai strazii si-au gasit un adapost de 3 stele (nu EURO NCAP!) in aceste “masini” (daca se mai pot numi asa): pat moale(bancheta), aer “conditionat” (geamurile sparte) si ce e mai important, fara plata si fara impozit!
Daca proprietarilor nu le pasa, macar edilii sa faca ceva! Mai ales cei proaspat alesi! Noi le dam idei, cum ramane cu practica, caci temei legal exista pentru reglementarea situatiei si “curatarea” strazilor de epave?
Ce spune Legea 421/2002?
Art. 2. – In sensul prezentei legi, urmatoarele notiuni se definesc astfel:
a) vehicul fara stapan – vehiculul de orice categorie, fara placuta de inmatriculare sau alte marcaje oficiale, stationat pe domeniul public sau privat al statului ori al unitatilor administrativ-teritoriale, al carui proprietar sau detinator legal este necunoscut;
b) vehicul abandonat – vehiculul de orice categorie, aflat pe domeniul public sau privat al statului ori al unitatilor administrativ-teritoriale de cel putin un an, al carui proprietar sau detinator legal este cunoscut, insa exista indicii temeinice, determinate de starea improprie circulatiei acestuia pe drumurile publice, din care rezulta intentia neechivoca a proprietarului sau a detinatorului legal de a renunta la exercitarea drepturilor sale asupra vehiculului
Vehiculele fara stapan
Art. 8. – Daca in termen de 30 de zile de la data anuntului proprietarul sau detinatorul legal nu se prezinta in vederea ridicarii vehiculului, acesta trece de drept in proprietatea unitatii administrativ-teritoriale din raza careia a fost ridicat, liber de orice sarcini, prin dispozitie a primarului, si urmeaza sa fie valorificat prin vanzare, in conditiile legii, sau predat unei unitati de colectare si valorificare a deseurilor, in functie de starea vehiculului.
Vehiculele abandonate
Art. 10. Dupa expirarea unui termen de 10 zile de la data somatiei adresate proprietarului sau detinatorului legal, vehiculul trece de drept in proprietatea unitatii administrativ-teritoriale pe a carei raza teritoriala se afla si va fi predat unei unitati de colectare si valorificare a deseurilor.
Art. 11. In situatia in care, pana la data ramanerii definitive a hotararii judecatoresti, proprietarul sau detinatorul legal al vehiculului abandonat achita suma de 20.000.000 lei cu titlu de amenda, dispozitia primarului ramane fara obiect, iar vehiculul va fi restituit acestuia. Amenda se face venit la bugetul local.
1 Response
[…] sectorul 1 al Capitalei, maşinile abandonate (Oltcit-ul), rulotele şi TIR-urile stăpânesc la propriu domeniul public. Din timp în timp, un […]