Puncte negre in infrastructura rutiera a Capitalei

Le cunoastem cu totii, soferi sau edili, le blestemam in fiecare zi, dar nimeni nu face nimic concret pentru a ne scapa de povara. Le aratam cu degetul de ani de zile si chiar si primarii sufera cand trec cu masinile lor luxoase pe acolo, dar degeaba… “Merge si asa” e un slogan vechi dar mereu nou pentru noi romanii, automobilisti stoici prin Bucuresti, ce ne traim cotidianul rutier pierduti in punctele negre ale orasului.

Carcotasii infiereaza zilnic la radio intersectia de la Razoare cu deja celebrul sens giratoriu care a bulversat complet traficul in zona. Efectul asupra edililor: zero. Si nu se poate spune ca Huidu si Gainusa nu au audienta, ba dimpotriva… Mai degraba nimanui nu ii pasa sau banii sunt mai presus de orice. Daca a iesit banul din constructia rondului de la Razoare, ce ne mai intereseaza ca nu se poate circula normal pe acolo?

Tineti minte podul de la Otopeni, pe sub care trece soseaua de centura? La bariera aia nenorocita si-au ruinat ambreiajul milioane de masini si peste un deceniu nimeni nu s-a straduit sa gaseasca o solutie salvatoare. Cozile de autoturisme in jurul orei 6 se intindeau uneori pe 9 kilometri. Cine lucra in zona prefera sa mai stea 3 ore la birou, decat sa iasa in infernul din trafic. S-a facut ceva pentru rezolvarea situatiei? O sa radeti, dar cu doar o basculanta de pamant si o bariera in plus, s-a redus la jumate coada de masini, acum se intinde doar pe 4 km…

Care este de fapt problema traficului din Capitala? Sa nu credeti ca doar numarul mare de automobile e de vina pentru calvarul rutier zilnic. Nicidecum. Mult mai apasatoare este lipsa unei strategii corecte de gestionare a traficului, precum si existenta “punctelor negre”. Acestea sunt zone in care sistematizarea rutiera este complet eronata si care, prin aglomerarea excesiva a arterelor, destabilizeaza fluxul automobilelor in intregul oras.

O sa dau cateva exemple concrete, sunt sigur ca le stim cu totii, pe langa rondul de la Razoare si podul de la Otopeni, si sper ca veti veni si voi cu completarile voastre, poate se va sesiza cineva din cei cu putere de decizie in proiectarea si realizarea viitoarelor cai rutiere ale Capitalei.

Lista cu punctele negre din traficul rutier bucurestean

– Rondul de la Razoare
Posibila solutie: micsorarea diametrului rondului pentru a se obtine o banda in plus, regandirea timingului semafoarelor.

– Podul Otopeni, zona de sub pod
Posibila solutie: regandirea zonei in asa fel incat directiile de mers sa nu se mai intersecteze – un prim pas a fost deja facut prin montarea unei bariere de cale ferata suplmentare.

– Soseaua de Centura, insuficienta pentru volumul de masini aflate in tranzit
Posibila solutie: investitii consistente si realizarea a minim 2 benzi pe sens, unificarea eficienta a portiunilor ce fac parte din centura prin poduri sau tuneluri.

– Zona podul Constanta (Chibrit), unde sensul de iesire din Bucuresti este strangulat de mai bine de 10 ani, din cauza lucrarilor sistate la metrou
Posibila solutie: latirea la 4-5 benzi pe sens, urgentarea lucrarilor la metrou sau inchiderea lor, eventual reabilitarea completa a zonei, inclusiv prin demolari, asa cum se pare ca exista un proiect.

– Zona Ambasadei Chineze, spre podul Baneasa, unde din 4 benzi pe sens traficul se stranguleaza intr-o singura banda pe sens – efect imediat, haos in fiecare zi
Posibila solutie: latirea la minim 2 benzi pe sens prin sacrificarea trotuarului si/sau prin demolarea unor cladiri existente. Valoarea bulevardelor largi este nula daca sunt strangulate.

– Zona Podul Grant – in orele de varf coada se intinde pe kilometri, mai ales seara
Posibila solutie: controversatul pod pe la Basarab este doar un paleativ. Gasirea unei solutii de unire a zonei periferice Giulesti cu zona Podul Constanta ar reduce mult din incarcarea centrului orasului in orele de varf.

– Soseaua Pipera, la calea ferata
Posibila solutie: construirea unui pasaj sau pod rutier, la fiecare coborare a barierei se bulverseaza complet traficul pe o zona uriasa, paralizandu-se inclusiv zona Barbu Vacarescu.

Zona Militari-Iesirea spre Autostrada A1 – zeci de semafoare care incetinesc cumplit traficul pe una din principalele artere de intrare-iesire ale Capitalei
Posibila solutie: ronduri in intersectiile mari, 2-6 pasaje subterane pentru pietoni, cu renuntarea trecerii pe la suprafata, rond la intersectia cu str. Valea Cascadelor

– Zona Bucur Obor
Posibila solutie: Scoaterea chioscurilor si a comerciantilor de pe rutele pietonale fara pasaj subteran si introducerea obligativitatii trecerii pietonilor doar prin pasajele subterane, acolo unde exista.

Asadar, va rog sa postati punctele pe care le considerati negre la comentarii si vom updata lista pe masura ce apar zonele noi.

Update: Un precedent care merita amintit este rondul de la intrarea in comuna Chitila, pe DN7A. Dupa darea in folosinta a rondului, care a fost prost proiectat de la bun inceput, inghesuirea automobilelor de pe 3 benzi pe sens intr-o “strunga” de o singura banda, a creat imediat cozi de kilometri, transformand zona intr-un calvar.

O saptamana nu s-a putut circula, desi zona era corect semnalizata si amenajata. Edilii zonali au realizat stupiditatea din proiect, au trimis rapid un buldozer care a largit intrarea in rond la doua benzi in loc de una singura, pe toate intrarile in rond, rezolvand situatia.

Acum circulatia prin rondul respectiv se desfasoara fluent si corect. La fel cum raul isi taie cursul lui, tot asa “fluviul” de automobile isi poate gasi “curgerea” ideala prin infrastructura rutiera. Totul e sa avem rabdare si sa gandim… Solutii exista!

0 thoughts on “Puncte negre in infrastructura rutiera a Capitalei

  1. alex

    O solutie foarte simpla si extrem de eficienta ar fi punerea de semafoare intermitente pentru dreapta in absolut fiecare intersectie !!!!

  2. alex

    Pe strada Fabrica de Glucaza zilnic e coada din Barbu Vacarescu pana la Mobexpert .Drumul trebuie latit la cel putin 4 daca nu chiar 6 benzi .

  3. Eu

    Rondul de la Razoare..of, numai cind aud de el ma gandesc cu groaza cum in fiecare zi pierd cite 15-20min stind la semafor.Dar cind o fi gata si noul mall de intersectia Vasile Milea-Bd.Timisoara atunci sa vezi circulatie.Solutia?? scuter sau bicicleta.

Leave a Reply to alex Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong> 

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.