Site icon Turatii

Skoda Fabia 1,2l HTP

Reputatie excelenta datorata modelului anterior, motoare verificate in timp, preturi modice, calitate, iata doar cateva dintre atuurile cu care Skoda Fabia, noua Fabia, vine sa ia mintile cumparatorilor. Si recunosc, pe mine nu m-a dezamagit… Adica lasand la o parte lookul delirant (la uratenie ma refer), in rest masina e destul de ok.

Ce ne facem insa cu partea de estetica? E subiectiva ce-i drept, insa marea majoritate a parerilor pe care le-am auzit, indiferent ca veneau de la femei sau de la barbati, sunau cam trist pentru noul model Fabia. Mai exact, masina pare urata pentru toata lumea. Da, si daca ne uitam atent, chiar asa e. Seriozitatea tipic germana a vechiului model a fost, printre altele, o cale catre succes. Incercarea de a inveseli atmosfera a dat gres in cazul noului venit…

Fiind o chestiune de gust, sa vedem ce ofera masina, dincolo de estetica ciudata… Cum spuneam si la inceput, calitatea nu este straina de Fabia. Ingrijit lucrata, masinuta surprinde mai ales la interior, unde regasesti elemente preluate de la Roomster si alti “fratiori” din grupul VAG, bine inchegate si asamblate, intr-un stil semisobru, caracteristic.

Sigur ca propulsorul nu e unul de Formula 1, insa pentru cine are nevoie de o masina mica, de oras, este absolut suficient si nu te dezamageste nici in afara. Desi considerat de multi ca fiind ineficient si submotorizat, daca este folosit cum trebuie poate propulsa fara probleme majore un automobil mic cum este Fabia. Sa nu uitam ca are doar 1,2l…

Intr-un test pe traseul Bucuresti-Mamaia si retur, parcurs intr-un destul de alert, a consumat 7,3l la suta de kilometri si, cel putin din interior, Fabia 1,2l a lasat o impresie foarte buna. Lista de optionale este foarte larga si include diverse facilitati existente pe modele din clase superioare.

Conectare Bluetooth, mufa input audio, sistem de navigatie, transmisie automata, proiectoare de ceata cu functie Cornering, senzori de parcare, TPM (monitorizare presiune pneuri), comenzi audio pe volan, iata doar cateva din optiunile ce pot fi montate pe Fabia. Modelul testat era scump ca pret, insa si destul de bine echipat.

Caroserie
+ Calitate, accesibilitate, spatiu
– Design atipic, forma geamuri fata, usi fata cu deschidere larga in partea de sus

Habitaclu
+ Aparatura de bord amplasata ergonomic, calitatea materialelor folosite, posibilitati multiple de configurare a scaunelor spate
– –

Confort
+ Suspensie excelenta pe orice fel de suprafata, suficent de ferma dar in acelasi timp confortabila, cotiera foarte bine pozitionata
– –

Motor/Transmisie
+ Motor surprinzator, desi nu pare performant in cifre, in realitate se comporta bine
– Avand mersul spre inapoi selectat cu apasare si spre inainte, apar probleme la schimbarea in 1-3-5, la schimbari rapide levierul se lasa in jos

Tinuta de drum
+ Manevrabilitate foarte buna, tinuta drum excelenta
–

Siguranta
+ ABS+EBD, airbaguri frontale si laterale SRS, sistem Isofix
– –

  Skoda Fabia 1,2l HTP  
  Motor 1,2l  
  Tip 3 cilindri in linie  
  Capacitate cilindrica (cmc) 1198  
  Putere maxima (CP/rpm) 70/5400  
  Cuplu maxim (Nm/rpm) 112/3000  
       
  Dimensiuni    
  Lxlxi (mm) 3992/1642/1498  
  Masa proprie (kg) 1050  
  Portbagaj (l) 300/1163  
  Garda la sol (mm) 135  
       
  Performante    
  Acceleratia 0-100 km/h (s) 14,9  
  Viteza maxima (km/h) 163  
  Consum mediu declarat (l/100 km) 5,9  
  Consum mediu in test (l/100 km) 7,3  
       
  Preturi    
  Pret CIP 10 765 euro  
  Pret DDP 12 810 euro  
       
  Dealer  
Exit mobile version