Iarna nu-i ca vara…

Daca sunteti curiosi sa aflati ce masina conduc, iata o foto-ghicitoare. Ma rog, de sus, de la balcon, chiar mi-a trebuit ceva sa ma prind unde e masina, cand m-am trezit in prima dimineata de iarna adevarata a Bucurestiului.

Uram toate cele cuvenite autoritatilor locale pentru eficacitatea de care au dat dovada in strangerea de comitete si comitii – sau comandamente – de iarna. Chiar si la ora 2 dimineata ei dezbateau serios problemele capitalei. Interesant, in acel timp, in Bucuresti, pe strazi, nu prea era nimeni… Nici utilaje, nimic. Doar iarna, adevarata, ca in vremurile bune.

Pentru pasionatii de tehnologie foto, pozele sunt facute cu un telefon mobil Sony Erricson W810i, de la etajul 3 si din parcare – si au fost reduse la dimensiunile actuale cu Adobe Photoshop. Daca la interior nu se descurca prea bine, la lumina naturala camera foto Cybershot se comporta grozav!

0 thoughts on “Iarna nu-i ca vara…

  1. Gerula

    Asta e, dragii mosului, iarna asta nu-i ca iarna trecuta…
    Si daca ramane in parcare ce?
    Am vazut dimineata 35 cm. zapada si am admirat derdelusul sub care cu greu puteai ghici ca se afla o masina mai ales ca pe laterale incepuse sa se uneasca cu “derdelusurile” vecinilor mei formând valuri de zapada in parcare.
    Fac doi pasi si savurez deja “placuta” senzatie oferita de topirea primele picaturi de zapada, scurgandu-se incet dar sigur pe directia ciorapei-glezne-ghete. Flash-urile memoriei imi readuc in minte bãtãile in zãpadã din vremea copilariei, bulgãrii strecurati cu abilitate pe-dupã-gât caz in care orice zbatere nu facea decât sa-ti asigure udatura pe toata sira spinarii.
    Tresar din reverie in zgomotul infernal al unui claxon apãsat cu indarjire de un taxist care nu intelegea de ce masina din fata lui nu inainteazã mai repede in ciuda eforturilor vãdite ale unor binevoitori lopãtari, probabil oamenii de serviciu de la blocul de vis-a-vis, care dãdeau din rãsputeri zãpada in laturi incercand astfel sã-i elibereze drumul nefericitului care se incumetase la asa aventurã. Privesc cãtre Calea Giulesti, un fleac, doar o sutã de metri, sigur intr-o ora iese. Trag fermoarul pana in gât, cãciula pe urechi, gluga pe deasupra si ma pornesc vitejeste la drum privind in urmã la cei câtiva care se incãpãtanau sã strice frumusete de peisaj. Poate intr-o ora, doua se vor fi reusit sa porneasca masinile, apoi inca o ora pana la sosea, una-doua trei pana la servici unde restul timpului vor povesti ce viteji au fost si cum au mai scos ei masinile dintr-un metru de zapada, cum au condus ca niste adevarati profesionisti ai zapezilor numai ca sa ajunga cu masina personala ca doar de aia au dat bani pe ea, nu?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong> 

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.