Site icon Turatii

Romanii prefera sedan

65% dintre romani si 46% din polonezi detin masini tip sedan, in timp ce 52% dintre maghiari au modele hatchback si 33% din nemti detin o masina tip estate – potrivit unui studiu realizat de GE Money in cinci tari europene – Cehia, Germania, Polonia, Romania si Ungaria.

In Romania intr-o masina calatoresc in medie trei persoane – numarul cel mai mare din toate tarile analizate – comparativ cu 2.1 persoane in Germania si 2. 4 persoane in Ungaria.

Conform aceleiasi cercetari, soferii nemti (36%) parcurg anual cei mai multi kilometri, respectiv intre 10.000 si 20.000, comparativ cu celelalte tari monitorizate, care parcurg in medie 5000 kilometri pe an. In Romania, 25% dintre respondenti au declarat ca parcug mai putin de 5000 kilometri pe an si 24% intre 10.000 si 20.000 kilometri.

Cu toate acestea, soferii romani petrec cel mai mult timp in masina – 47% mai mult de doua ore – iar cehii si maghiarii cel mai putin – in jur de 30-40 minute.

Probabil ca din acest motiv 33% dintre romani cheltuie intre 51 si 100 euro pentru masina in fiecare luna si peste 53% petrec mai bine de 2 ore cu intretinerea lunara a masinii, fata de nemti care aloca mai putin de o ora acestei activitati.

Peste jumatate din romani doresc sa isi cumpere o masina in urmatorii 2 ani – comparativ cu doar 30% dintre maghiari si 33% dintre nemti, 37% din polonezi si 39% cehi.

Tot jumatate din romani declara ca daca ar achizitiona o masina, ar cumpara doar una noua, nefolosita, poate si pentru ca romanii isi cumpara cel mai tarziu prima masina – la 28 de ani – comparativ cu nemtii – 22 ani – ori cehii – la 24 ani. Romanii sustin examenul pentru permisul de conducere la 24 de ani, in timp ce vecinii nostri maghiari si polonezi, la 22 de ani, cehii la 21 de ani, si nemtii la 20 de ani.

„Dorinta si deschiderea romanilor de a investi intr-o masina sunt absolut normale pe o piata in plina dezvoltare cum este cea romaneasca. Estimam ca cererea va continua sa creasca si in urmatorii ani, doar ca, pe masura ce piata se va stabiliza si va intra in etapa de maturizare – in aproximativ doi ani – se va observa o dezvoltare a pietei auto second hand, urmand aceeasi directie prezenta in restul tarilor incluse in acest studiu”, a declarat Felicia Relenschi, CEO Motoractive Leasing, companie parte din GE Money.

39% din romani si 41% din maghiari si-ar cumpara o marca straina de masina, la polul opus aflandu-se nemtii cu doar 6%. In prezent, cei mai multi romani detin masini marca Dacia, cehii au in garaje Škoda, nemtii conduc cel mai des Volkswagen, Audi, BMW, in Polonia intalnim pe sosele Fiat, Ford, Opel, Volkswagen, Suzuki, iar Opel este marca de masina dominanta in Ungaria.

In toate cele 5 tari analizate, magazinele din reteaua de dealeri (atat de masini noi cat si second hand) reprezinta locul din care respondentii sustin ca intentioneaza sa isi achizitioneze masina (34% romani, 54% maghiari, 58% nemti, 36% cehi). Pentru 30% dintre romani si maghiari a doua optiune, la mica distanta de dealerii de masini, este sa importe o masina din strainatate.

Cat sunt dispusi romanii sa plateasca pentru o masina? Peste 56% dintre cei care vor sa isi cumpere o masina noua ar plati pentru ea in jur de 8400 euro. Situatia este cu totul alta in celelalte tari analizate: cehii si polonezii ar plati in jur de 7000 euro pe o masina la mana a doua, iar nemtii pana la 13.400 EUR tot pentru o masina second hand (SH).

Principalele cinci criterii pe care romanii le iau in considerare in momentul in care isi achizitioneaza o masina sunt: conditiile tehnice (foarte importante in proportie de 78%), consumul de combustibil (63%), vechimea (57%), abia apoi pretul (52%) si in final, dotarea masinii (48%).

In toate cele 5 tari, principala sursa de finantare pentru cumpararea masinii o reprezinta propriile economii. Dupa acestea, urmatoarea optiune a romanilor este finantarea printr-un imprumut de nevoi personale ori un imprumut auto de la o banca (36%).

39% dintre romani, cel mai mare procent din tarile analizate, considera ca e avantajos sa cumperi o masina in leasing. Un procent important de 21% iau in considerare si leasingul auto contractat direct de la un dealer auto. 32% dintre romani sunt dispusi sa ramburseze suma contractata prin leasing in 4-5 ani. Restul tarilor opteaza pentru rambursare in 4 ani, iar Germania doar in 3 ani.

Din studiu reiese ca 42% dintre romani si 43% din nemti nu isi pot inchipui viata fara masina. In majoritatea tarilor analizate masina este mijlocul de transport cel mai comod, dar in Polonia este considerat si cel mai rapid (41% dintre respondentii polonezi fata de 36% romani si 37% nemti).

Pentru majoritatea tarilor analizate principala utilitate a masinii este deplasarea la si de la birou, in timp ce pentru 29% dintre romani masina este parte din jobul lor. De altfel, 21% dintre romani declara ca
posibilitatea de a folosi masina companiei este cel mai important criteriu, in afara de salariu, in luarea deciziei de a se angaja sau nu undeva.

Potrivit cercetarii GE Money, nemtii si romanii apreciaza ca traficul pe drumurile si soselele din Germania, respectiv Romania, este mai sigur decat in alte tari. Totusi, dintre toate tarile analizate, cei mai multi sunt romanii – 25% – cred ca amenzile rutiere sau regulile rutiere nu sunt suficient de stricte.

62% din romani sustin ca intotdeauna incearca sa respecte regulile in trafic si doar 27% declara ca uneori depasesc limita de viteza. Cei mai „sinceri” sunt polonezii, care recunosc in mare majoritate ca depasesc limita de viteza.

Studiul, realizat de compania de cercetare de piata TNA AISA la initiativa GE Money, a fost efectuat in perioada ianuarie-februarie 2008 pe esantioane reprezentative (aproximativ 600 respondenti din fiecare tara) din cinci tari din Europa: Cehia, Germania, Ungaria, Polonia si Romania. Persoanele intervievate apartin exclusiv mediului urban, au varste cuprinse intre 18 si 60 de ani si sunt adulti care iau decizii sau participa in procesul de luare a deciziei in ceea ce priveste achizitia masinii.

Acest studiu este al doilea dintr-o serie de cercetari pe care GE Money intentioneaza sa le realizeze in Europa. Prima cercetare a avut ca tematica conditiile de locuit in Europa Centrala si de Est.

GE Money, divizie a companiei General Electric, detine active in valoare de 211 miliarde USD si este unul dintre principalii furnizori de servicii financiare pentru consumatori, retaileri si dealeri auto din 52 de tari. Cu sediul in Stamford, Connecticut, SUA, GE Money ofera la nivel global o gama larga de produse, printre care se numara carduri de credit, credite de consum, credite si leasing auto, credite ipotecare, carduri corporate, credite de consolidare a datoriilor, imprumuturi pentru nevoi personale cu garantii imobiliare, produse de asigurare complementare produselor de credit.

GE Money a intrat pe piata din Romania in trimestru al treilea al anului 2006 prin achizitionarea celor trei companii specializate in servicii financiare non-bancare: Leasemart Holding BV (detinatoare a companiei Motoractive Leasing), Ralfi SA (companie care ofera credite de consum sub numele Estima Finance) si Domenia Credit SA. Pentru mai multe informatii va rugam accesati www.gemoney.com.

GE (NYSE: GE) este o companie ce ofera tehnologie, media si servicii financiare, fiind dedicata dezvoltarii de produse si servicii destinate cresterii calitatii vietii. Prin solutii diversificate, de la motoare de avion si producerea de energie, la servicii financiare, tehnologie medicala, programe de televiziune si materiale plastice, GE deserveste clienti din peste 100 de tari si are peste 300.000 de angajati in intreaga lume.

Exit mobile version