Jurnalist-Importator: 1-1

Uneori e greu chiar si intr-o meserie atat de frumoasa, cum este cea de jurnalist auto. Devine complicat si chiar obscur sa fii obiectiv cand esti presat mereu sa fii altfel. Fie prin constrangeri cu amenintari, fie cu dulceturi si mici cadouri sau teste de anduranta, intotdeauna relatia jurnalist-importator a fost pe muchie de cutit in Romania.

E neplacut sa ti se spuna in fata, ca jurnalist, ca EU, importatorul de automobile, “daca ar fi dupa mine, nu v-as da nici o masina”. Ti se face o greata… Chiar daca argumentele sunt plauzibile. “Va dau masina luni de la 10 la 16 00, voi nu, vreti in week-end, minim 3 zile, sa o ardeti prin cluburi sau la agatat de gagici! Si apoi veniti la mine, cu rezervorul gol, nisip pe presuri si dati din umeri ca ati gasit masina lovita in parcare…”.

“Si mai aveti si tupeul sa cereti publicitate! Pai voi stiti ce probleme am? Am inchis 5 showroom-uri, dau afara angajati, vanzatorii care altadata luau 10 000 de euro pe luna acum stau pe 200! Da ce e aici? Fundatie? Mars la munca cinstita! Nu va mai dati atat cu parerea de masinile mele. Oricum sunt cele mai bune din lume iar voi cautati nod in papura!”

“Va stiu eu! Sunteti vanduti, spagari, fripturisti, interesati, subiectivi, nu va place ceva, gata, ma ardeti! Unde va credeti? Ce, ne-am tras de sireturi impreuna? In fond si la urma urmei, ce obligatii am fata de voi? Ia, gata, incepand de azi, nu mai vreau sa aud nimic, sa nu va mai prind pe aici!”.

Acum ar fi momentul ca autorul (cu litere mici – dupa buget), sa bage o fraza plina de chintesenta, ceva de genul: “Acest dialog imaginar cu reprezentantul PR al importatorului vi l-am redat cu scopul de a arata discrepantele evidente existente in relatia jurnalist-importator.” Incerc, dar nu merge.

Nu merge, pentru ca dialogul nu e imaginar, ci exista, iar ce spune importatorul, spre rusinea breslei din care fac parte, este real. Din pacate. Jurnalistii auto au umplut paharul pe pamantul lui Burebista.

De pe bloguri, de pe site-uri, din reviste, de la TV si radio, de la stiri, de la publicatii de femei sau glossy, de sex, de orice, fiecare a prins gustul dulce al drive-testului, al pachetelului de dupa conferinta de presa, al cafelei aromate si al mancarurilor alese, nemaivorbind de ravnitele deplasari in strainatate, pe meleagurile Sardiniei, Portugaliei si, ce spun eu, ale intregii lumi contemporane…

Tot felul de fatuci cu permis de 3 luni isi dau acum cu parerea despre masini si tineri imberbi isi aroga competente ireale in a judeca masini oneste, de preferinta premium, pe banii si rabdarea importatorului. Nu mai intru in detalii, in multi ani de presa auto am vazut destui ce conduceau jenant sau descendenti ai lui Schumacher (fara limita de varsta), ce infigeau masinile de drive-test in copaci cu o maiestrie demna de o cauza mai buna.

Zilele trecute, la un test de 2 zile un alt pusti din noul val a scos doi copaci din radacini, cu un automobil nou, avand o viteza pe un viraj (in conditii de ploaie spre polei) echivalenta cu viteza maxima de deplasare pe drumuri nationale. A fost blamat, dar problema nu e singulara, deja pentru importatori conceptul de “dauna totala” a devenit la fel de des intalnit ca cel de “full options”. Si asta nu e deloc bine.

Minutul 90 a sosit. Si cum si in auto e ca in fotbal, importatorul care a dominat pana acum tot meciul isi da gol singur… A uitat ca, in urma cu ani, cand vindea masini aduse pe comanda dintr-o rulota pe un camp sau dintr-un spatiu luat in chirie, debutantii auto de atunci si seniori ai presei auto de azi, l-au ajutat.

L-au scos din anonimat, i-au testat masinile cu pasiune si respect si au incercat sa fie obiectivi, au prezentat cu incredere automobile unui public la fel de incepator ca ei. Automobilele s-au vandut, afacerile au crescut, importatorul si jurnalistul au mers impreuna, cu bune si rele. Primul dadea masini si publicitate, din care revistele si emisiunile auto de atunci traiau, cel din urma se cizela si perfectiona, crescand standardul si obiectivitatea, largind orizonturile si adaptandu-se mereu cerintelor publicului, ce se rafina la randul sau.

Maturizarea pietei auto si explozia vanzarilor din ultimii ani a adus o situatie ciudata si neplacuta pe teren. Importatorul e mare, puternic, chiar si cand in showroom nu ii intra nici un client, service-ul merge, garantiile la fel, piese de schimb se mai vand, e mai greu acum cu criza, dar nu imposibil…

Jurnalistul se afla acum la mana lui. Criza i-a omorat afacerea. Importatorul i-a taiat bugetul. Diversificarea mediilor de comunicare, aparitia internetului, a site-ului, blogului, a televiziunii pe web, a dus la perimarea jurnalistului auto de pe vremuri. Experienta si audienta nu se mai cauta, esti pus la zid. Nu esti tu? E altul.

Jurnalistii auto zumzaie acum cu miile in Romania, mai conteaza unul, in plus sau in minus? Importatorul stie ca nu. Oricand, la usa bate un altul, cu un site, cu un blog, cu un proiect de revista sau cu orice altceva. Jurnalistul auto vechi, experimentat, care a condus mii de masini, isi pleaca resemnat capul. Vremea lui a trecut. Experienta nu se mai cauta.

Scriu prea mult. O reminiscenta a trecutului, probabil. Importatorul e pasionat acum de fotbal, urmareste avid meciuri comentate stramb de jurnalisti necunoscuti, care in weekend testeaza masini. E cool. Baga o rubrica de 2 minute pe auto si devin jurnalisti specializati. Poate sunt melancolic: meciul e 1-1. Si totusi, cineva a pierdut…