Nu e pentru cine se pregăteşte, e pentru cine se nimereşte… Aşa m-am ales eu cu un Isuzu D-Max 2,5l DSL, după o poveste prea lungă să fie spusă aici, aşa că o să sar direct la ce ne interesează.
Cum se comportă cu adevarat D-Max, după 6700 de kilometri făcuţi împreună? Răspund direct, e pe gustul meu atât de mult încât, deşi mă gândeam să-l vând, nu cred că am inima să fac asta…
Ca să aflaţi de ce, am pregătit câteva filme în care încerc să explic de la A la Z atuurile cu care se prezintă pe piaţă D-Max, evident scoţând în evidenţă şi ce nu-mi place. Pentru că nu există maşină perfectă, ci doar perfectibilă…
Taxele te omoară, mai exact impozitul e cam 400 lei anual, RCA 1200 anual, rovinieta 100 euro, revizia nu cred că e ieftină nici ea. Norocul e ca D-Max ţine cu casa, nu consumă mai mult de 7,5l de motorină la suta de kilometri, asta dacă te comporţi civilizat cu el.
Din păcate, statul român dorea o taxă foarte mare la prima înmatriculare, de circa 3000 de euro, motorizarea fiind “doar euro IV”. Incredibil dar adevărat, asa stimulează guvernul cumpărarea de autovehicule noi utilitare…
Am fost impresionat de robusteţea care se simte în fiecare şurub al maşinii, precum şi de comportamentul rutier foarte bun.
Evident, suspensia spate ţopăie la denivelari (fiind cu foi de arc) atunci când maşina este goală, însă pe ansamblu D-Max rulează fin pe orice teren. Suspensia faţă este puternică, fiind independentă cu braţe duble şi bare de torsiune.
