Site icon Turatii

Rombat a intrat în „Clubul 2.000.000”

Rombat-bateria-2-milBistriţa, 9 decembrie 2010: producătorul autohton de baterii auto Rombat SA a intrat, de astăzi, în selectul „Club 2.000.000”, care reuneşte informal producătorii cu peste două milioane de baterii auto realizate anual. Bateria ce poartă numărul 2.000.000 este un Premier 75, modelul cu cel mai mare succes al companiei bistriţene.

„După producerea unui milion de baterii în luna iulie, iată că am reuşit să ajungem şi la bateria cu numărul 2.000.000 cu aproape o lună înainte de sfârşitul anului. Este o realizare care ne bucură în mod deosebit, deoarece recunoaşte locul ocupat de Rombat pe piaţa românească şi pe cea europeană, dar atestă şi creşterea constantă a companiei. Bateriile Rombat se bucură de aprecierea consumatorilor”, a declarat Ioan Repede, directorul general al Rombat SA.

Bateria Premier 75 este produsă din 2007, anul trecut ea beneficiind de un „facelift”. Gama Premier este, în prezent, cea mai bună ofertă calitativă Rombat, având următoarele caracteristici: baterie etanşă, capace duplex cu indicator de stare şi arestor de flacără ce permite evacuarea gazelor din baterie şi o protejează împotriva pătrunderii flacării în interior, capace cu dopuri „push in” ce asigură etanşarea totală, grătare expandate din aliaj PbCa. Bateriile Premier au o durată de viaţă sporită şi suportă un număr mare de ciclări. Bateria aniversară se comercializează pe piaţa internă.

În luna noiembrie, Rombat a înregistrat şi un record de vânzări: 260.850 de baterii vândute într-o singură lună. Pentru ultimul trimestru al anului se estimează o producţie de peste
700.000 de baterii.

Compania a vândut peste 1,4 milioane de baterii în primele trei trimestre ale anului şia continuat în 2010 planul de dezvoltare prin deschiderea a două noi centre regionale, la Brăila şi Bucureşti. În prezent, aproximativ 55% din producţie merge la export, în principal pe piaţa franceză, unde Rombat deţine o cotă de piaţă de 10%. Pe plan intern, la sfârşitul anului trecut cota de piaţă era de 51% pe segmentul After Market şi 65% per total (inclusiv Dacia).Cifra de afaceri estimată pentru anul în curs este de aproximativ 65 de milioane de Euro, în creştere cu 30% faţă de nivelul anului trecut.

Conform planului de dezvoltare, compania intenţionează să ajungă în 2015 la 3 milioane de baterii produse anual şi o cifră de afaceri de aproximativ 100 de milioane de Euro.

Exit mobile version