Site icon Turatii

Studiu al Goodyear Dunlop despre siguranţa anvelopelor

Saab 9-3 winter drivingÎn timp ce tot mai mulţi conducători auto germani şi polonezi se pregătesc pentru o iarnă grea, singurul răspuns din partea conducătorilor auto din vestul şi sudul Europei este adesea să spere şi să se roage ca zăpada să nu vină.

În ciuda avertismentelor cu privire la venirea unui alt mare îngheţ, un studiu recent arată o „Europă divizată” între acele ţări care trec la anvelope de iarnă şi cele care cred că pot înfrunta furtuna oricum. Mai mult de jumătate din conducătorii francezi şi belgieni, două treimi din conducătorii spanioli şi trei sferturi din cei britanici au recunoscut că nu folosesc anvelope de iarnă.

„Unele ţări cer prin lege utilizarea anvelopelor de iarnă, altele ştiu pur şi simplu că nu pot trece peste iarnă fără ele”, a declarat Tom Delforge, Director de Comunicare al Goodyear Dunlop pentru Europa Orientul Mijlociu şi Africa. „Anvelopele de iarnă îmbunătăţesc semnificativ aderenţa şi reduc distanţele de frânare la temperaturi scăzute deoarece, spre deosebire de anvelopele de vară, acestea nu îşi pierd elasticitatea. Acest lucru le permite să menţină o tracţiune mai bună la temperaturi scăzute, precum şi în condiţii de carosabil umed, zăpadă, noroi şi gheaţă”. Recomandarea specialiştilor este să se treacă la anvelope de iarnă când temperaturile scad sub 7°C.

„Ceea ce considerăm mult mai îngrijorător a fost lipsa de cunoaştere a impactului pe care îl au anvelopele asupra siguranţei. Europa este împărţită remarcabil între statele care înţeleg şi cărora le pasă şi cele care nu au înţeles, încă, acest lucru. Nu este surprinzător să vedem guvernul Marii Britanii încurajând utilizarea anvelopelor de iarnă în acest an şi guverne precum Germania care chiar au înăsprit legislaţia privind anvelopele de iarnă”.

Anvelopele de iarnă Goodyear şi Dunlop au excelat la testele recente efectuate pe anvelopele de iarnă din Europa, ocupând opt din cele nouă poziţii de top în testele efectuate în Germania pe cele mai cunoscute mărci de anvelope, aşa cum este şi cazul testului efectuat de automobil-club ADAC . La testul realizat de publicaţia din Marea Britanie, Auto Express , a celor mai bine vândute automobile pe săptămână, anvelopele Goodyear UltraGrip 7+ au obţinut pe zăpadă o distanţă de frânare cu 25 m – lungimile a şase maşini – mai scurtă decât o anvelopă de vară.

Rezultatele sondajului Goodyear Dunlop sugerează că mulţi conducători auto din Europa subestimează legătura dintre alegerea anvelopelor şi siguranţa rutieră: unul din trei intervievaţi a recunoscut că nu ştie aproape nimic despre cum influenţează anvelopele distanţa de frânare a vehiculului sau aderenţa acestuia pe şosea.

Studiul a fost efectuat asupra unui eşantion de 3500 de conducători auto din Belgia, Franţa, Germania, Italia, Polonia, Spania şi Marea Britanie, în perioada 31 august – 9 septembrie. Interviurile au fost realizate în limba locală a fiecărei ţări.

Exit mobile version