Site icon Turatii

Nissan Pathfinder 2,5l dCi LE

Nissan-Pathfinder 2010

Cât de interesant este să te trezeşti dimineaţa cu o cheie de Nissan Navara în buzunar?

Nu la fel de palpitant ca atunci când descoperi că la ora 11 se transformă într-una de Nissan Pathfinder.

Am avut această surpriză plăcută, primind o serie de autovehicule Nissan pe mână, pentru a vi le prezenta într-o frumoasă serie de filme HD.

Pathfinder LE s-a dovedit a fi o nucă tare chiar şi pentru mine, deşi am avut câteva chestii de comentat în mai multe privinţe.

Totuşi masivul model japonez s-a achitat atât de bine de sarcinile grele primite pe parcursul testului, încât n-am cum să nu-l consider un vehicul absolut remarcabil.

Cu un motor care oferă o putere record în clasă, la 2,5l cilindree, precum şi un cuplu demn de un tractor rutier, Pathfinder îşi merită pe deplin numele, permiţând accesul pe orice drum amenajat sau neamenajat şi, desigur, pe oriunde vrei să mergi, în locuri necălcate de alte vehicule.

Se pare că ne-am simţit atât de bine la bordul său, echipat complet cu dotări de înalt nivel, încât la sfârşitul filmărilor, când am tras linie, am descoperit că ne-au ieşit foarte multe filme.

Aşadar, luaţi loc şi alegeţi programul: fie “Pe aripile vântului”, fie Nissan Pathfinder, full HD…

Exit mobile version