
Lansarea oficială a produsului s-a făcut joi, 31 martie 2011, la WTC Bucureşti, în cadrul conferinţei „Şoselele României – victime, daune şi traume în anul 2010”, organizată de Asociaţia Victimelor Accidentelor de Circulaţie (AVAC), cu sprijinul Mobileye România.
Preşedintele AVAC, Marian Nedelescu, şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la la modificările aduse Codului Rutier de către Senatul României. „Considerăm că aceste modificări sunt complet inadmisibile şi că vor duce la creşterea numărului accidentelor rutiere, imediat ce vor intra în vigoare, dacă acest lucru se va întâmpla”, a declarat preşedintele AVAC. Acesta a adăugat că asociaţia va depune demersuri pe lângă Camera Deputaţilor şi Administraţia Prezidenţială, pentru ca proiectul de lege să nu fie adoptat.
În cadrul evenimentului, AVAC a prezentat propriul raport preliminar al anului 2010, evidenţiind situaţia alarmantă la care a ajuns numărul victimelor din accidentele rutiere, în România. Conform AVAC, numărul deceselor din accidente rutiere a depăşit, în 2010, cifra de 2.300 persoane, una dintre cele mai ridicate rate din Uniunea Europeană.
„Acest număr este suficient de mare pentru a plasa decesele rutiere ca fiind prima cauză a morţii, în România, în cazul tinerilor cu vârsta cuprinsă între 16 şi 24 de ani. Astfel se ajunge la o medie de 6 decese pe zi, în 2010, din accidente rutiere”, a declarat Marian Nedelescu, preşedintele AVAC.
Acesta a arătat că, per total, anul trecut au avut loc în România 9.213 accidente grave. 2.363 de oameni şi-au pierdut viaţa şi alţi 8.477 au fost grav răniţi, în aceste evenimente rutiere nedorite.
Potrivit preşedintelui AVAC, principalele cauze ale accidentelor rămân viteza excesivă, traversările neregulamentare şi neacordarea de prioritate pentru pietoni sau alte autovehicule. „România se situează, şi în acest caz, în coada clasamentului european, în ciuda faptului că ţara noastră era obligată de Uniunea Europeană să reducă cu 50% numărul accidentelor rutiere până în anul 2009, lucru care nu s-a întâmplat”, aadăugat Marian Nedelescu.
La rândul său, reprezentantul Mobileye România, Peter Rothbart, a precizat că Statisticile internaţionale arată că 93% din coliziuni se datorează factorului uman, din care 80% sunt cauzate de pierderea atenţiei şoferului pentru câteva secunde (3 secunde, conform studiului făcut de Virginia Transportation Research Council).
„Sistemul Mobileye de prevenire a accidentelor are scopul de a reduce considerabil numărul acestor evenimente nedorite, deoarece avertizeazăşoferul în nişte situaţii în care acesta poate reacționa prea târziu”, a precizat reprezentantul companiei.
Acesta a explicat că tehnologia Mobileye oferăşoferului un timp suplimentar de reacţie în situaţii critice. „Concentrarea noastră la volan este zilnic afectată de o sumedenie de factori: telefoane care suna, SMS-uri şi chiar probleme personale, ceea ce duce la micşorarea capacităţii de reacţie”, a spus Peter Rothbart.
Reprezentatntul Mobileye a arătat că sistemul reacţionează în cazul evenimentelor rutiere precum: apropierea periculoasă de autovehiculul din faţă; apariţia, pe carosabil, a unui obstacol iminent; apariţia unui motociclist, biciclist sau a unei căruţe; apariţia unui pieton; schimbarea bezii de deplasare, fără semnalizare; depăşirea accidentală a axului drumului.
Toate aceste potenţiale pericole sunt înregistrate de sistem, care avertizează imediat şoferul suficient de rapid pentru ca acesta să poată reacţiona pentru a le evita. Avertizarea se face atât vizual, cât şi acustic, în mod diferit, în funcţie de gradul de periculozitate. „Sistemul Mobileye, după cum îi spune şi numele, acţionează ca un „al treilea ochi” în maşină, prin perceperea evenimentelor rutiere din jur şi avertizarea şoferului în legătură cu acestea” a precizat Rothbart.
Eficienţa aparatului este dovedită de statisticile din statele în care acesta există deja pe piaţă de cîţiva ani. Acolo, s-a constatat o scădere a numărului accidentelor, pentru totalul autovehiculelor echipate, cu până la 60%.
Aceste avantaje au atras atenţia propietarilor de flote auto, care, prin echiparea autovehiculelor cu sisteme Mobileye, au reuşit să diminueze considerabil atât numărul victimelor, cât şi pagubele materiale produse în urma accidentelor. În plus, avertizările sistemului determinăşoferul să îşi regleze conduita în trafic, reducând numărul frânărilor şi accelerărilor bruşte, acest lucru ducând la economii importante de carburant şi consumabile.
O altă categorie care s-a arătat interesată de utilitatea tehnologiei Mobileye este cea a companiilor de asigurări, care au înţeles că sistemul scade considerabil riscul de daune şi oferă deja, celor care şi-au instalat astfel de aparate, reduceri la poliţele CASCO şi RCA.