Site icon Turatii

Cum adică se conduce fără permis?

Masina care se conduce fara permisPentru mine, aşa cum am mai spus şi altă dată, rămâne un mister uşurinţa cu care se tratează regulamentele şi circulaţia pe drumurile publice a oricărui tip de vehicule sau a pietonilor.

Foarte relaxaţi, putem conduce fără a poseda permis de conducere fie biciclete cu motor, scutere mari sau mici, căruţe şi atelaje diverse, mai nou şi minivehicule.

De ce? De ce noi, cei care conducem un autovehicul normal, pe aceleaşi drumuri publice, trebuie să facem dovada unui discernământ, a unor abilităţi tehnice şi fizice chiar, să promovăm un examen dificil, teoretic şi practic?

Pentru că se poate şi fără… Dovada sunt miile de vehicule amintite mai sus, care, fără nicio problemă, stau la semafor, circulă pe orice bandă, în oraş, pe drumuri naţionale, cu mici restricţii pe autostrăzi.

Ce înseamnă chestia asta? Un autovehicul care, prin caracteristicile sale constructive, atinge viteze de 45 km/h, adică mult peste viteza de deplasare a unui pieton, atelaj sau biciclist, poate fi condus de o persoană fără permis de conducere?

Nu mi se pare normal. Ştiu că se face dovada că respectivul “birjar” a urmat cursuri de legislaţie rutieră, însă nu cred că se poate compara un curs de legislaţie rutieră cu practica unei şcoli de şoferi, indiferent de calitatea acesteia din urmă.

Sporiţi exigenţele. Dreptul de a conduce un vehicul, de orice gen, precum şi calitatea de pieton care intersectează şi căile rutiere publice mai devreme sau mai târziu, nu se acordă din condei, ci în urma unor testări.

Eşti capabil, conduci, nu eşti, stai în dreapta. Scuterele sunt implicate într-o grămadă de accidente rutiere, deşi, multe din ele se conduc fără permis. E normal, de unde să ştie puştiul de 13 ani regulile de circulaţie?

La şcoală nu-i învaţă, în liceu nici atât. E bine că fac religie. După fiecare accident grav, Dumnezeu este invocat din toate părţile.

Ce înseamnă asta, se conduce fără permis?

Exit mobile version