2011 a fost un an interesant pentru mine. Am condus multe maşini excepţionale într-un maraton incredibil, presărat cu muncă intensă, pe toate tipurile de vreme şi suprafeţe terestre imaginabile. Dacă ar fi să aleg un vehicul cu inima, care să mă duca pe oriunde, acela e Land Rover Discovery 4 şi o ştiam încă înainte de a-l conduce.
Ca orice obiect construit de mâna omului, Discovery 4 are calităţi şi defecte. Nimic nu-i poate ştirbi însă prestanţa incredibilă şi sentimentul că te poţi aventura cu el în locuri unde doar cu gândul te poţi duce.
E greu şi are aerodinamica unui bloc de locuinţe, însă motorul superb V6 trage oricând şi cuplul parcă ar vrea să remorcheze un TIR. Interiorul e captivant. Combinaţia de programe off-road te năuceşte şi posibilităţile de a te aventura par infinite. Spaţiul e imens, e loc ca în autobuz.
Nu vreau să credeţi că m-a fascinat degeaba. Vă las cu filmele, judecaţi voi…
