Să vii cu un model nou în clasa compactă şi să nu ai sigla VW, Ford sau Opel, ori măcar Renault, e destul de riscant. Nu pentru modelele premium. Însă aici nu vorbim de un model premium, ci de un Hyundai.
Noul i30 aterizează pe o piaţă în care predecesorul său a făcut succes. Cu bune şi rele, i30 a fost o maşină apreciată şi de clienţii obişnuiţi, şi de managerii de flote. Clar, marea problemă a unui model bun este ce va urma după…
Vestea proastă pentru clasa compactă pare să fie acest nou i30. Aş vrea să spun că n-are nimic spectaculos, dar, cel puţin estetic, pare cel mai frumos model din segment.
Da, nu are o gamă de motoare la nivelul greilor casei, dar motorul de pe modelul testat are injecţie directă de benzină, distribuţie variabilă şi o putere mai mult decât respectabilă pentru un propulsor aspirat. Adică, pe româneşte, tehnologie…
ABS, EBD, ESP, TC, USB, MP3, LED, VSM, CD, AUX, climatizare automată cu două zone, computer de bord, nimic spectaculos, toate maşinile moderne au aşa ceva. Dar contează şi cât costă, nu?
Faptul că are o suspensie superbă, independentă pe spate, sportivă şi silenţioasă în acelaşi timp, că are cei mai buni coeficienţi NVH din segment şi motorul se aude ca şi cum eşti la un kilometru de el, nu cumva sunt deja atribute care contează?
Portbagajul spaţios şi modularitatea interioară peste media clasei ar trebui să vină în completarea numeroaselor atuuri ale noului i30.
Nu are rost să teoretizez inutil. Mai bine ne luăm ceva popcorn şi ne aşezăm în fotoliu, pentru că, nu-i aşa, un film bun face cât un milion de cuvinte…
