
Goodyear Dunlop prezintă cele două anvelope la standul său din cadrul târgului internaţional de anvelope REIFEN din Essen, Germania, iar după cum a precizat Xavier Fraipont, Director pentru Tehnologia Anvelopelor de Consum EMEA, compania este încântată să primească această confirmare: “TÜV SÜD Automotive a confirmat gradarea de excepţie conform noii etichete UE a anvelopelor concept Goodyear EfficientGrip AA Edition şi Dunlop Sport BluResponse AA.
Din moment ce noua legislaţie UE cere producătorilor să îşi certifice singuri anvelopele în conformitate cu o serie vastă de specificaţii UE sofisticate, suntem foarte încântaţi să avem rezultatele reconfirmate de o astfel de organizaţie extrem de reputată şi una din liderii de certificare şi testare din industria auto.”
De la 30 mai producătorii de anvelope pot comunica voluntar performanţa anvelopelor lor în acord cu noua etichetă UE, care ierarhizează anvelopele după trei criterii importante – rezistenţa la rulare, aderenţa pe carosabil umed şi nivelul zgomotului exterior.
Aceasta este similară sistemului de gradare şi ierarhizare a eficienţei energetice pe care consumatorii îl cunosc de pe produsele electrocasnice. De la 1 noiembrie noua etichetă va deveni obligatorie pentru toate anvelopele produse începând cu 1 iulie 2012.