Consum redus şi performanţe ridicate cu noul Honda Civic 5D 1.6 i-DTEC Diesel

Honda engine 1,6l i-DTECHonda Civic 1.6 i-DTEC diesel combină soluţiile practice şi interiorul spaţios ale modelului Civic cu primul motor Honda ce înglobează tehnologia Earth Dreams, perfect adaptat la cerinţele actuale ale pieţei europene – consum scăzut şi nivel redus de emisii.

Cântărind cu 47 kg mai puțin decât decât motorul diesel Honda 2.2 i-DTEC, noul motor de 1.6 litri este cel mai uşor motor diesel din clasa sa, toate componentele individuale fiind redesenate cu ajutorul unor tehnologii de producţie avansate, pentru a reduce greutatea şi dimensiunea.

O altă noutate adusă de motorul 1.6 litri i-DTEC este şi reducerea frecărilor mecanice interne până la nivelul celor existente în cazul unui motor pe benzină.

Astfel, pe lângă reducerea nivelului emisiilor de noxe, este eficientizat şi îmbunătăţit şi consumul de combustibil, dar şi răspunsul motorului în timpul accelerării şi al decelerării, condusul fiind astfel mai plăcut.

Civic Diesel este echipat cu cea de-a patra generaţie de turbocompresoare Garrett şi cu sisteme eficiente de admisie și de injecţie a carburantului prin care este redus, de asemenea, nivelul de emisii şi cel de combustibil.

O altă noutate este sistemul de transmisie manuală în 6 trepte, care este cu 7 kg mai uşor decât sistemul de transmisie oferit pe motorul 2.2 litri i-DTEC, ajutând motorul să producă un cuplu maxim de 300 Nm.

Noul motor, construit pentru piaţa din Europa, va echipa şi noul model CR-V din toamna 2013. De asemenea, tehnologia Earth Dreams care debutează în Europa odată cu noul motor diesel 1.6 litri i-DTEC, va fi aplicată în viitor pe toate trenurile de rulare Honda.

“Noul Civic 1.6 Diesel completează gama Civic într-un moment foarte bun pentru activitatea noastră în România. Ţinând cont de contextul actual al pieţei, cu noua motorizare ne vom adresa atât segmentului nostru tradiţional de persoane fizice care apreciază un produs de calitate superioară la un preţ corect, cât şi clienţilor persoane juridice care doresc să îşi optimizeze costurile parcului auto, prin achiziţia de autovehicule fiabile, cu consum şi emisii reduse şi cu o valoare reziduală bună.

Cu 3.6 litri/100 km şi 120 CP, noul Civic Diesel 1.6 i-DTEC reprezintă echilibrul perfect între consum şi putere, între design şi utilitate, dar şi între dimensiuni exterioare compacte şi interiorul spaţios.

Are toate atributele pentru succesul pe o piaţă care, deşi se află încă la un nivel minim, este extrem de sofisticată şi competitivă”, declară Alexandru Gușetoaia, Sales & After Sales Manager Honda Trading România.

Asemenea celorlalte modele Civic din gamă şi Civic 1.6 Diesel este echipat cu tehnologii eficiente care protejează mediul, precum: sistemul ECO Assist (optimizează consumul de combustibil prin reducerea diferenţelor de consum cauzate de stilurile diferite de condus), butonul ECON (activează o hartă de acceleraţie ce asigură o creştere uşoară a cuplului atunci când acceleraţia este apăsată, pentru a obţine o deplasare mai relaxată şi o mai bună economie a combustibilului) sau sistemul Idle Stop (reduce consumul total de combustibil şi reduce nivelul de emisii CO2).

Civic 1.6 Diesel este disponibil într-o gamă de culori vibrante, care accentuează liniile maşinii: White Orchid Pearl, Milano Red, Crystal Black Pearl, Polished Metal Metallic, Urban Titanium Metallic, Alabaster Silver Metallic și Yellow Topaz Metallic.

Honda Civic 1.6 Diesel este disponibil din luna martie în reţeaua de dealeri Honda, în patru tipuri de echipare, cu livrare directă din stoc sau pe bază de comandă: S, Confort, Sport sau Lifestyle, la un preţ de listă de pornire de 14.990 Euro fără TVA.

1 Response

  1. 04/03/2014

    […] mai fals, motorul se joaca efectiv cu noul CR-V, ofera o dinamica perfecta si un consum de combustibil remarcabil in […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.