Turatii

BMW Seria 1 116d EfficientDynamics

Seria 1 de la BMW are o poveste interesantă, pe care am spus-o de multe ori si o regăsiţi şi în filmarile făcute până acum.

De la apelative precum “BMW-ul săracului” sau “cel mai urât BMW” – primite de la primele schiţe de acum câţiva ani, Seria 1 şi-a câştigat ulterior renumele de “regele compactelor”, asta ca să nu mai vorbim de varianta sportivă M, o rachetă pe roţi pentru pasionaţii de adrenalină.

Să vii cu o versiune 116d, EfficientDynamics, cu date tehnice care, la prima vedere, par mai degraba că ar proveni de la vreun model de mijloc al clasei compacte, e un pariu riscant, chiar şi pentru BMW.

Am testat această maşină şi da, recunosc, îi lipseşte o idee din spiritul BMW, adică performanţa pură, dar punctează la economie şi e normal, pentru asta a fost concepută.

Poate că acele vitezometrului şi ale turometrului nu sar în sus ca voltmetrul cand îi exciţi terminalele, dar te duce 1000 de km cu un plin şi nu, nu e deloc lentă. La urma urmei, e un BMW…

Suficient de rapid ca să nu fie pasiv, dar suficient de îmblânzit ca să te enerveze uneori, Seria 1 EfficientDynamics face totuşi ce trebuie să facă. Şi asta cu precizie germană, în fond, dacă vreţi putere, nu trebuie decât să băgaţi mai adânc mâna în buzunar şi să daţi la următoarea pagină din broşura Seria 1 – există de toate, pentru toţi.

ED rămâne un vehicul superb, excelent în viaţa de zi cu zi, nu tocmai ieftin, dar asta e, cine vrea eficienţă, trebuie să fie pregătit să plătească…

Exit mobile version