Site icon Turatii

Ford Focus 1,5l EcoBoost Titanium

Ford-Focus 1.5l EcoBoost Titanium

Noul Ford Focus a sosit, iată-l în varianta Titanium plus ceva pachete opţionale, echipat cu aşteptatul şi spectaculosul motor turbo 1,5l EcoBoost, varianta de 150 CP.

Restilizat frumos, şi la exterior şi la interior, putea să fie şi mai bine, totuşi rezultatul nu e rău şi cred că e într-adevăr un rival decent pentru Golf, ca să nu zic singura alternativă…

O să vedeţi în filme că trage şi se manifestă foarte bine când este solicitat, singura problemă demnă de semnalat pare să fie consumul, uşor peste ce mă aşteptam, chiar şi în conducere economică.

Dar puterea cere bani, se ştie, aşa că ne obişnuim cu ideea. Altfel, tehnologie, ergonomie, interior frumos, spaţiu cam strâmt în spate şi nici portbagajul nu e spectaculos, una peste alta rămâne Focusul pe care îl ştiam, adus la zi cu toate.

Face banii, poate nu în configuraţia prezentată, unde preţul devine o problemă, însă cu o configurare atentă şi cu o evaluare exactă a necesităţilor, inclusiv motorizare/transmisie, noul Focus poate să fie un bestseller.

Vin şi testele cu noul Mondeo, în mai, aşa că, fiţi pe fază!

Exit mobile version