Când am început să scap câte un “premium” în prezentările unor maşini de clasă mică, am avut iniţial îndoieli. Poate exagerez, poate mi se pare…
Unele modele mai noi totuşi au început să fie de-a dreptul “obraznice”, nu doar în ceea ce priveşte opţiunile interesante, ci şi comportamentul rutier şi mai ales calitatea materialelor şi a ambianţei interioare.
Şi aşa, dacă mă entuziasmasem la Hyundai i20, modelul nou, am ajuns şi la o maşinuţă pe care o aşteptam cu drag: Mazda 2.
Arată bine, merge excelent şi are un interior realmente spectaculos. Sigur, totul la un preţ, nu vă entuziasmaţi prea tare.
Dar genul acesta de vehicul îţi ridică realmente ştacheta şi, până la un punct, înţelegi şi de ce costă atât de mult. Pentru că noul Mazda 2 este un salt extraordinar faţă de mai vechiul model.
Aştept să pun mâna şi pe o variantă full options, pentru că ştiu că o să-mi placă…
