Cred că nu se miră nimeni că noul Mazda CX-3 are o suită de premii legate de design, spectaculozitatea modelului nu poate fi contestată. Şi dacă exteriorul e cum e, interiorul îl bate.
Curios pentru mine, deşi i-am găsit câteva neajunsuri, totuşi finalul prezentării cred că e elocvent, am declarat CX-3 cam cea mai tare opţiune în segment, în acest moment.
Nu are cel mai mare portbagaj, nici cel mai spaţios interior, motorizarea 1.5l diesel are doar 105 CP şi, cuplată la o excelentă transmisie automată, pierde ceva la acceleraţie şi consum de carburant, faţă de versiunea cu transmisie manuală.
După 3000 de rotaţii motorul devine zgomotos, climatizarea automată are un layout destul de invechit, iar preţul, ei bine, preţul, nu e deloc de neglijat.
Sunt sigur că după frazele anterioare, sunteţi curioşi de ce totuşi CX-3 e tare?
Pentru că are la bază nişte principii bune: o caroserie uşoară, o aerodinamică bună, rezultatul dinamic fiind mult mai bun decât lasă să se vadă o simplă analiză a fişei tehnice.
Combinate cu un design impecabil şi materiale de calitate la interior, cu o ţinută de drum fermă şi suspensie perfect ajustată, precum şi cu o ergonomie superbă a comenzilor, aceste principii scot în faţă un jucător de top.
Blindat de tehnologii moderne, de siguranţă activă şi pasivă, CX-3 nu e pentru cei care caută o maşină cu raţiunea. E destul de scump, aşadar, cei care caută un best buy să meargă în altă parte. Însă pentru cine alege cu inima, nu mai e nimic ca acest model Mazda…
