Site icon Turatii

Ford Fiesta 1.0l EcoBoost 140 CP Black/Red

Ford Fiesta 1.0l EcoBoost 140 CP Black-Red

Ford ofera o versiune intermediara a modelului Fiesta, care face trecerea intre versiunile normale si sportivul ST. Se numeste Black/Red si e o editie speciala, doar in versiune 3 usi, echipata cu motorul 1.0l EcoBoost, impins la 140 CP.

L-am primit si noi, destul de zdrentuit de testele precedente, insa s-a dovedit surprinzator de capabil, in ciuda pneurilor foarte uzate.

De notat ca poate fi cumparat cu un pret bunicel, in conditiile ofertelor permanente Ford, face suta in 9 secunde si depaseste 200 km/h, mentinandu-se in limita decentei cu consumul de carburant.

Mai exact, in ciuda puterii afisate, masina ofera un consum si emisii mai scazute chiar decat motorizari mai mici, tot 1.0l EcoBoost…

Sasiul a fost modificat, e mai ferm si mai reactiv, insa usor mai docil decat un ST, adica mult mai confortabil in conducerea de zi cu zi. Singurul neajuns evident al masinii mi s-a parut lipsa discurilor de frana pe puntea spate. Nu franeaza rau, dar 140 CP sunt 140 CP, as fi preferat niste frane mai ferme.

De luat in seama, e una din masinile cu motor pe benzina care nu m-a dezamagit…

Exit mobile version