Renault lanseaza in Romania noul Megane

Renault Megane 2016

La 20 de ani după apariția primei generații Megane, vândute în peste 6,6 milioane de unități în întreaga lume, Renault își reînnoiește gama și lansează a patra generație a modelului.

Prezentat la Salonul Auto de la Frankfurt, noua generație Megane adoptă un design provocator și oferă un pachet tehnologic unic, caracteristic modelelor din segmentele superioare.

Modelul preia noua linie a identității de marcă și beneficiază de semnătura luminoasă Renault distinctivă, cu un design masculin, cu umerii sculptați și partea frontală inconfundabilă care integrează logo-ul vertical.

Proporțiile sale desenează o siluetă sportivă, iar identitate luminoasă specifică blocurilor optice față, în formă literei C, contribuie la aspectul dinamic al modelului.

Noul Megane propune sistemul multimedia R-LINK2, un adevărat centru de comandă cu un ecran de 8,7-inch. Unic în segment, ecranul oferă un confort similar utilizării unui smartphone sau a unei tablete.

Tehnologia inclusă in sistemul Multi-Sense permite personalizarea comportamentului mașinii, cu ajutorul a patru moduri pre-programate: Confort, Sport, Neutru, Eco și un mod „Perso” care poate fi setat de către șofer.

Fiecare mod, accesibil din sistemul multimedia R-Link 2 sau direct de pe consola centrală, gestionează răspunsul motorului, schimbarea de viteze a cutiei EDC, opțiunile de confort ale habitaclului, ambianta luminoasa, variația efortului volanului, sau parametrii sistemului 4Control.

Pachetul cu sisteme de asistentă condus, toate moderne și ușor de utilizat, ce includ și un sistem de tip „head-up display”, asigură un plus de siguranță si confort.

4CONTROL pentru noul Megane GT – o premiera in segment

Noul Megane GT este primul vehicul din segment ce beneficiază de tehnologia 4CONTROL. Configurat de către inginerii Renault Sport special pentru Noul Megane GT, această tehnologie asigură sportivitate, dinamism și precizie în curbe, totodată oferind o plăcere de a conduce inedită.

Patru versiuni de echipare

Noul Megane propune o serie de echipamente și tehnologii de segment superior și, de asemenea, o gamă largă de motoare.

Versiunea de bază LIFE asigură deja un nivel satisfăcător de dotări standard, incluzând: ABS cu sistem de asistentă la frânarea de urgență (AFU), ESP cu asistentă la pornirea în pantă (HSA), aer condiționat cu reglaj manual, Cruise Control, sistem complet de airbag-uri , radio cu port USB, tehnologie Bluetooth, funcția Eco Mode pentru reducerea consumului de carburant și lumini de zi față si spate cu tehnologie LED.

Confortul crește pentru versiunea de echipare ZEN. Această versiune propune următoarele echipamente standard în plus față de versiunea de bază: proiectoare de ceață, climatizare automată pe două zone cu senzor de calitate a aerului, geamuri electrice față și spate cu impuls precum si consola centrala înaltă cu spațiu pentru depozitare și costieră incluse.

Versiunea INTENS vine cu: oglindă interioară retrovizoare electrocrom (cu efect automat anti-orbire), sistem de închidere și demaraj tip”maini libere”, faruri cu tehnologie “full LED” PURE VISION, tablou de bord complet digital, afișaj color tip TFT 7″, sistemul Multi-Sense, scaune față cu sistem de încălzire, sistemul multimedia R-LINK 2 conectat cu ecran tactil 7”, lumini ambientale interior (corelate cu sistemul Renault Multi-Sense, plasate pe panourile ușilor și pe consolă mediană) dar și jante aliaj de 16” sau tapițerie mixtă piele/velur.

Nivelul exclusiv de echipare GT propune șasiul 4CONTROL, ce asigură dinamism, precizie și senzații accentuate. Acesta versiune include echipamente și funcții specifice, din zona sport: funcție Launch Control pentru demaraje rapide si controlate, clapete de comandă pentru cutia EDC și pedalier sportiv din aluminiu, inclusiv schimbător de viteze specific GT, volan din piele cu design sportiv incluzând suporturi pentru odihnirea degetelor, scaune față tip GT cu suport lateral îmbunătățit și tetiere integrate și difuzor spate cu design sport tip Formula 1.

Noul Megane propune o gama largă de motorizări:

Energy 1.5 dCi 90, cu o cutie de viteze manuală cu 6 trepte
Energy 1.5 dCi 110, cu o cutie de viteze manuală cu 6 trepte
Energy 1.5 dCi 110 EDC cu transmisia automată cu dublu ambreiaj EDC cu 6 trepte
Energy 1.6 dCi 130 cu o cutie de viteze manuală cu 6 trepte
Sce 115 cu o cutie de viteze manuală cu 5 trepte
Energy 1.6 TCe130 cu o cutie de viteze manuală cu 6 trepte
Energy TCe 205 EDC cu transmisia automată cu dublu ambreiaj EDC cu 7 trepte

5 Responses

  1. Marius says:

    Buna ziua, asteptam cu nerabdare un test cu ,,nava amiral” a celor de la Renault, noul Talisman. Multumim!

  2. Alexandru says:

    Buna ziua, imi place ff mult site-ul Dvs. Am vazut mai multe test-drive-uri, in mod deosebit interesandu-ma cel pt Renault Megane cu motor 1.4 Tce/ 130 cp. Sunt posesorul unui astfel de auto din 2013, am rulat pana in prezent cca. 53 000 km si, per total, sunt destul de multumit de masina, inclusiv de consum (media este de aprox. 7,2 – 7,5 l/ 100km). As vrea s-o schimb cu un auto fara mari pretentii si cu pret mai “muncitoresc” si nu prea sunt hotarat. M-ar incanta un Duster 1.6/ 114 cp, dar nu am gasit un drive-test ca sa ma lamuresc ceva mai bine asupra masinii. Va rog, daca se poate, o parere a Dvs. care m-ar scoate din “bezna”. Multumesc si bafta in continuare !

    • turatiimaster says:

      Nu stiu cum se comporta Duster cu 1.6, am condus un Qashqai modelul vechi, cu un 1.6 si mi s-a parut ok, nu stiu cum e cu Duster.

  3. vionut says:

    Da, frumoasa, clar Renault s-a detasat de modele precedente cu acest nou model.
    Totusi cam scumpa, parerea mea. Inteleg ca e din cauza noului design, tehnologie etc, dar totusi.

Leave a Reply to Alexandru Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.