Batalia se ascute in domeniul masinilor urbane, iar Hyundai s-a gandit ca ultrareusitul i20 nu e suficient, asa ca a scos o chestie interesanta, numita i20 Active.
Ok, la prima vedere pare un i20 putin inaltat, insa pachetul oferit de Hyundai este excelent in acest moment, mai ales ca primesti dotari impresionante la pretul cerut, in plus ai motorizarea noua, 1.0l T-GDi, in 3 cilindri.
3 cilindri, o sa ziceti, iar jucarii care lesina pe autostrada? E, asa cred toti cei care n-au condus un 3 cilindri bun, pana acum, pentru ca dupa ce veti viziona filmele, o sa va doriti sa il conduceti.
Anuntat ca un motor direct concurent cu 1.0l EcoBoost de la Ford (5 premii Motorul Anului la rand), evident ca te apuca rasul in primul moment. Adica pare incredibil sa indraznesti macar sa te gandesti ca ai putea sa concurezi cu 1.0l EcoBoost. Pana cand 1.0l T-GDi iti da o pereche de palme, si te trezesti…
Pentru ca este realmente spectaculos. Silentios, dinamic, economic, incredibil de reactiv, cuplu maxim de la 1500 la 4000 rpm, s-a numarat printre putinele motoare de gen care sa ma faca sa rad involuntar atunci cand acceleram.
Nu ma gandesc decat la cum s-ar imperechea motorul asta cu o transmisie DCT… Ar deveni o combinatie ideala pentru oras.
