Intr-o lume in care downsizing-ul, reducerea cilindreei motoarelor, a fost un crez al majoritatii constructorilor auto, Mazda a vrut altfel. Si merita felicitati pentru asta…
Nu doar ca declaratii recente ale oficialilor unor mari constructori auto repun pe tapet ideea ca downsizing-ul si-a cam atins limitele tehnologice, dar realizarile Mazda te fac sa te intrebi de ce au ramas cam singurii ce au crezut in cilindree, si nu s-au aruncat orbeste in ideea de turbo.
Raspunsul e si in masina de fata, respectiv un 6 Sedan, cu motor in 4 cilindri, de 2.5l (!!!), aspirat, Skyactiv, cuplat la o transmisie excelenta, cu 6 trepte, automata, cu convertizor de cuplu. Nu cred ca gresesc daca denumesc acest 6 ca fiind un ultim mohican, o reduta in calea avalansei de motorizari mici, supraalimentate.
Cu o aerodinamica desavarsita, caroserie usoara, motor liniar, puternic si economic, nu poti sa nu te intrebi, de ce, de ce nu? Sigur, taxele sunt ceva mai mari, din cauza cilindreei, insa ca masina, nu prea ii poti reprosa multe.
Poate ca m-a luat valul, dar daca as fi in cautarea unei berline de acest gen, ar cam fi o optiune…
