Site icon Turatii

Honda HR-V 1.5l i-VTEC ELEGANCE

Honda HR-V 1.5l i-VTEC Elegance

Dupa mai multe prezentari de modele Honda cu motorizarea diesel 1.6 i-DTEC, surpriza, am primit la test un interesant HR-V cu motorizarea 1.5l i-VTEC, echipare Elegance, dupa cum se stie deja, fabricat in Mexic.

Nu cred ca e cazul sa mai explic ce legatura speciala e intre marca Honda si motorizarile pe benzina, ca se stie, sunt inovatori in multe aspecte, asa cum veti observa si in prezentarea acestui model.

Supriza vine din comportamentul deosebit al masinii, care ofera o dinamica superioara, nu la nivelul unor concurenti cu motorizari turbo, dar peste medie raportat chiar si la masini din alte clase, cu motoare benzina aspirat de cilindree si putere asemanatoare.

Si ca totul sa fie si mai bine condimentat, HR-V consuma putin, indiferent la ce ne raportam, fie la concurentii directi, fie la un HR-V cu 1.6l i-DTEC, caz in care diferenta in favoarea motorului diesel este destul de mica.

In aceste conditii si evident luand in calcul kilometrii anuali pe care ii parcurge fiecare, e destul de dificil sa alegi dieselul, mai ales cand conduci mult in oras. Un motor aspirat in trafic urban intotdeauna e avantajat fata de un turbo, nu mai vorbim de un diesel, pentru ca poate fi condus relaxat la orice turatie, iar i-VTEC chiar stie cum sa ajute in situatii de gen.

Desi la prima vedere pretul pare mare, avantajele masinii raman de necontestat, spatiu mare pentru bagaje si pasageri, pachet de siguranta activa foarte bun, tinuta de drum si comportament dinamic tipic unui model Honda, adica orientat spre dinamica, precum si valoarea buna la revanzare, fac ca HR-V sa fie de luat in calcul.

Exit mobile version