Probabil toti soferii cunosc, macar la nivel de platitori sau implicati in accidente, faptul ca asigurarile RCA sunt relativ scumpe si nu intotdeauna procedurile de despagubire sunt lipsite de probleme. Autoritatea de Supraveghere Financiara a adoptat zilele acestea normele de punere in aplicare ale Legii nr. 132/2017, noul act care reglementează asigurările RCA, intrat în vigoare pe 12 iulie.
La ce trebuie sa ne asteptam de la noile reglementari, ce inseamna concret noua lege, intr-un limbaj usor accesibil pentru cei direct interesati de simplul act al achizitiei unei asigurari care sa le ofere atat garantii reale, cat si un pret corect, incercam sa explicam pe scurt in cele ce urmeaza.
Probabil cel mai important aspect, cat vor costa noile asigurari de tip RCA, vom putea afla consultand calculatoarele de prima ale marilor brokeri, un exemplu gasiti pe eMAG.
Evicent, normele reglementeaza elementele ce trebuie sa se regaseasca in contractul de asigurare RCA, formatul politei de asigurare RCA, conditiile si criteriile de autorizare ale asiguratorului, pentru a putea efectua asigurari de tip RCA, procesul privind avizarea, constatarea prejudiciilor și lichidarea dosarului de dauna, sistemul bonus-malus si criteriile de aplicare ale acestuia.
Din fericire noua lege readuce in atentie reducerile si penalizarile pentru soferi, direct relationate cu absenta sau frecventa evenimentelor de trafic, reglementandu-le.
Daca pana acum un sofer inmatricula o masina noua inainte sa o vanda pe cea veche, intra automat in categoria de bonus B0, ceea ce era cel putin inechitabil, daca tinem cont ca soferul respectiv nu avusese niciun fel de dauna in anii precedenti.
Normele de aplicare permit acum soferilor aflati in aceasta situatie, sa isi pastreze clasa bonus pentru a putea beneficia in continuare de tarife mai mici. Ca noutate, un sofer care are doua sau mai multe masini va primi clasa de bonus cea mai favorabila, daca are B3 la una din ele si B2 la celelalte, la cea nou inmatriculata va primi B3.
Sistemul de penalizari nu pastreaza proportionalitatea intre bonus si malus, pretul unei asigurari RCA poate varia cu până la 180% in plus pentru soferii care au daune si cu cel mult 50% in minus pentru cei care nu au avut parte de accidente.
Mai interesant pentru soferi, se stabilesc si forma, dimensiunile, continutul si procedurile de utilizare a formularului de Constatare amiabila, procesul de avizare si inregistrare precum si obligatiile si responsabilitatile personalului care efectuează constatarea daunelor, evident acestea fiind primele “obstacole” ce apar in calea despagubirii, imediat dupa un accident.
Apar modificari substantiale privind modalitatea de decontare directa, care acum este considerata un serviciu suplimentar pe care asiguratii il pot cumpara odata cu noile polite RCA, daca doresc, evitand astfel complicatii (cererea despagubirilor de la asiguratorul soferului vinovat).
Foarte important, compania de asigurari nu mai are voie sa impuna asiguratului la ce service sa efectueze reparatia, astfel ca pagubitul isi poate repara masina unde doreste, beneficiind sau nu de decontare directa, conform cu optiunea pe care a facut-o la achizitionarea politei.
La fel, se stabileste lista documentelor necesare solutionării cererii de despagubire si prevederile aplicabile asiguratilor cu risc ridicat. Ce inseamna asigurat cu risc ridicat, soferii pentru care trei oferte de prima de asigurare sunt cu mult mai mari decat tariful de referinta. Acestia se pot adresa unui organism special, pentru a putea beneficia de preturi mai bune, evident daca se incadreaza unui set de criterii.
Mai putin interesant pentru soferul obisnuit, se reglementeaza si chestiuni interne privind asigurarile tip RCA, respectiv criterii de risc, indici de incarcare, coeficienţi de majorare si/sau corectie ori alte instrumente de ajustare ce sunt utilizate in calcularea tarifului de prima.
Inca nu s-a stabilit clar noua metodologie pentru calcularea tarifelor de referinta ale primelor de asigurare RCA. Setul de tarife de referinta stabilit de ASF, in baza unei metodologii în vigoare din luna mai, este doar orientativ, ca reper pentru cumparatorii de polite, nefiind stabilite ca valori maxime sau minime.
Noile norme intra in vigoare dupa publicarea lor in Monitorul Oficial.
