Turatii

Prim contact Dacia Logan, Sandero si Sandero Stepway, model 2020

Probabil ultima iesire publica pe anul asta, lansarea noilor vehicule Logan, Sandero si Sandero Stepway mi-a dat prilejul mult asteptat de a lua contact cu evolutia cunoscutelor modele Dacia.

Am plecat la drum cu asteptari mari, unele mi-au fost indeplinite, altele nu, concluzia mea e clara, Dacia vrea sa ramana un brand smart buy, nu sa aiba o evolutie similara Skoda sau Seat, sub umbrela VW. Poate ca nu e rau sa ramai la ce stii sa faci cel mai bine, Dacia domina autoritar un segment in care oricine a incercat sa bage nasul a plecat cu coada intre picioare, cu ghilimelele de rigoare.

Sigur, potentialii cumparatori sunt deranjati de multe lucruri, cum ar fi disparitia motorului 1.5l dCi, lipsa unei versiuni 1.3 TCe, lipsa momentan a unei versiuni hibride sau electrice (vor exista in maxim 2 ani versiuni electrificate), puterile relativ modeste si absenta unei cutii de viteze automate mai moderne.

Dar, realitatea e destul de pragmatica, Dacia ofera o cutie automata tip CVT, care merge excelent in oras (acolo si beneficiezi cu adevarat de o cutie automata) si are o versiune interesanta Eco-G, cu GPL, care la fel, merge foarte bine si economic, fiind disponibile cutii de viteze manuale cu 6 trepte.

Platforma e derivata din CMF-B (Clio, Captur, etc), deci ne putem astepta la un rezultat decent la EuroNCAP, si, mai important, preturile raman in zone relativ normale.

Totusi, zgomotul ambiental ramane ridicat, climatizarea automata contribuie din plin la asta, iar la Sandero Stepway, faimoasele bare de acoperis, exceptionale practic, afecteaza si ele zgomotele aerodinamice. In plus, anumite detalii de finisaje, arata ca s-a taiat din plin din bugete, scopul declarat fiind acela de a oferi strictul necesar si tot ce inseamna siguranta activa si pasiva obligatorie la momentul scoaterii masinilor pe piata.

Aici puteti vedea cateva imagini, zic eu spectaculoase, cu scheletul unul Sandero Eco-G, si ceva mai jos o filmare a conferintei de presa Dacia, iar in fundalul paginii gasiti si filmul nostru:

Am incercat sa surprindem pe video cateva aspecte cu noile modele, pana la testele detaliate, fara indoiala aceste masini vor avea in continuare succesul scontat de Dacia, daca nu la noi, care suntem reticenti la ceea ce construim cu mainile noastre, pe plan international, cu siguranta…

Exit mobile version