Si Soul intra intr-o lista larga de automobile care fie iti plac fie nu iti plac. In Europa nu mai avem parte decat de versiunea electrica, e-Soul, in doua variante de capacitate a bateriei, si asta nu e neaparat rau. Cei care merg preponderent in oras se pot multumi cu bateria mica, cei care vor autonomie mai mare, au optiunea unei baterii mai serioase.
Ce o sa va spun si veti vedea si filmat, poate va va surprinde, in ciuda aparentelor, masina merge extrem de sportiv si veti auzi si o poveste de “racing”, protagonist fiind desigur, fix acest model.
Am avut parte de destul de multi km cu masina, cu situatii extrem de diverse de condus, iar bateria mare isi face treaba cu brio, desi personal as fi configurat mai lejer masina, pentru o greutate mai mica.
Cat de mult mi-a placut? Atat de mult incat am facut un drum special la Kia pentru a comanda una, din pacate nu am gasit nimic pe stoc cu baterie mare si sunet premium, si am renuntat pe moment la idee, timpul de asteptare pentru o comanda speciala fiind destul de mare. Dar nu inseamna ca nu ma gandesc serios la un e-Soul sau un e-Niro.
Desigur, ca si in cazul altor vehicule, si la e-Soul decizia de cumparare este direct dependenta de anumiti factori, extrem de importanti, masina se poate dovedi extraordinara daca ai unde sa incarci, acasa sau la birou, in acelasi timp poate fi o super afacere daca ai panouri solare de la care sa o poti incarca (asa cum e cazul meu).
De vazut in cazul in care cautati un vehicul electric performant si modern, Kia are in continuare o forta incredibila de vanzare si toate masinile electrice produse de ei sunt propuneri pe care greu le pot egala competitorii directi.
