Bucuria unei competiții desfășurate acasă este deosebită pentru orice sportiv, iar pentru Cristiana Oprea acest moment mult așteptat este sâmbătă, 4 noiembrie, când va participa la Super Rally București – Trofeul UniCredit Leasing. Ea va pilota pe străzile din centrul Capitalei un Opel Corsa 100% electric de raliu, model aflat pentru prima dată la startul unei competiții din România.
Este aceeași mașină cu care pilotul bucureștean a concurat în Opel Cup, singurul campionat 100% electric de raliu din lume. Alături de familie și prieteni la cursa “de casă”, Cristiana trage astfel cortina peste cel de-al doilea sezon internațional, care a fost posibil cu susținerea UniCredit Leasing, Vitesco Technologies și Michelin.
Totodată, evenimentul din weekend marchează începutul unui parteneriat electrizant dintre Cristiana Oprea și Eldrive România, unul dintre principalii furnizori de servicii de încărcare pentru mașini electrice din țară. Peste 250 de puncte de încărcare sunt deja funcționale la nivel național în parcările centrelor comerciale, în clădiri de birouri, zone rezidențiale și stații de carburanți. Acestea pot fi găsite ușor în aplicația Eldrive România, disponibilă pe App Store și Google Play.
Super Rally București se va desfășura pe un traseu special amenajat în jurul Sălii Palatului, cu startul chiar pe Calea Victoriei, în fața Ateneului. Concurenții vor începe ziua la 09:30 cu sesiunea de recunoaștere a traseului, urmată de cele patru manșe de antrenamente între 10:00-13:00, când spectatorii au ocazia să vadă evoluția contracronometru a mașinilor electrice, laolaltă cu cele echipate cu motor termic. După o pauză de o oră vor avea loc cele două manșe de concurs, între 14:00-15:30, urmate de festivitatea de premiere.
Iubitorii de motorsport sunt invitați în intervalul 13:00-14:00 să descopere parcul de service amenajat pe strada Știrbei Vodă. Acolo vor avea șansa să stea de vorbă cu Cristiana și să vadă îndeaproape atât Opel Corsa e în versiunea de competiții, cât și anumite componente hardware care echipează modelul de serie. În acest sens, inginerii din Vitesco Technologies îi vor fi alături pentru a prezenta componente din arhitectura vehiculelor hibride și electrice concepute de ei.
Răcoritoarele vor fi furnizate de partenerii Vitamin Aqua, care s-au echipajului Cristiana Oprea/ Alexia Parteni începând cu cele două etape din Campionatul European de Raliuri la care au participat în 2023.
“Este o senzație specială să concurez acasă, într-un cadru spectaculos din inima Bucureștiului. Vremea blândă de toamnă e perfectă pentru curse, așadar sper să avem alături cât mai mulți spectatori, în special tineri care vor avea ocazia să vadă că pasiunea pentru viteză are sens doar într- un cadru organizat. Misiunea mea este să inspir de la volan cât mai multe fete să își urmeze visul în motorsport, să vadă că orice este posibil.” a declarat Cristiana Oprea, prima româncă pilot care a concurat în Campionatul Mondial de Raliuri și fondatoarea platformei Femei în Motorsport.
Dacă la începutul anului Cristiana și-a unit forțele cu Centrul FILIA pentru a promova egalitatea de gen, la Super Rally București ea readuce în atenția publicului încă o cauză importantă. Cristiana va purta fundița roz pe mașina de raliu în solidaritate cu demersul de prevenție a cancerului la sân “Cancel Cancer”, lansat de Avon România. Anual, caravana “Cancel Cancer” îndeamnă mii de femei din toată țara să renunțe la motivele pentru care amână controalele medicale anuale, oferind ecografii mamare gratuite și încurajând femeile să își aloce timp pentru propria sănătate. Detaliile campaniei pot fi accesate pe pagina de Facebook Stop Cancer la Sân.
Mai multe informații despre proiectele și competițiile în care Cristiana este implicată puteți afla de la partenerii săi media ProFM, AutoBild România și RallyFish, dar și de pe blogul său cristianaoprea.ro, pe instagram @crissoprea sau pe pagina de facebook Cristiana Oprea.
Credit foto: Bastien Roux, Flavius Croitoriu, Bogdan Paraschiv