Site icon Turatii

APIA lansează invitația la a III-a ediție a Forumului Mobilității Sustenabile și Accesibile

Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile din România (APIA) anunță organizarea celei de-a III a ediții a Forumul Mobilității Sustenabile și Accesibile, eveniment-reper pentru industria auto și ecosistemul de mobilitate din România, ce va avea loc pe 18 noiembrie, la Crowne Plaza București.

Împreună, redefinim traseul mobilității din România

Mobilitatea sustenabilă nu mai este un concept al viitorului, ci o misiune comună a prezentului — aceea de a transforma automobilul într-un vector al progresului, al economiei circulare și al responsabilității sociale.

Ediția din 2025 a Forumului Mobilității Sustenabile și Accesibile va reuni, timp de o zi, lideri globali ai sectorului automotive, alături de oficiali guvernamentali, de reprezentanți ai mediului diplomatic și de afaceri care vor dezbate principalele direcții și provocări ce modelează viitorul transportului.

Multiple perspective valoroase vor fi prezentate de personalități din România și de pe scena internațională, printre care avem onoarea de a-i aminti pe:

•             Barna Tánczos – Viceprim-ministru al României și fost ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor;

•             Bogdan Badea – CEO Hidroelectrica;

•             Daniel Anghel – Country Managing Partner,  PwC Romania & Moldova

•             Olivier Fontaine – Director Tehnic al OICA (Organizația Internațională a Constructorilor de Automobile);

•             Feng (Matt) Shen – Director General CATL Europe, cel mai mare producător de baterii pentru vehicule electrice la nivel mondial;

•             Jose Miranda – Director Marketing & Comunicare al BYD (pentru diviziile Americi, Europa, Orientul Mijlociu și Africa);

•             Jens Hartmann – Vicepreședinte al noii divizii eTruck al Man Truck & Bus SE

•             Prof. Dr. Sir Ralf Speth – fost CEO Jaguar Land Rover, Președinte TVS Motor Company, Membru în Consiliul de Administrație al Tata Sons;

Agenda completă și lista tututor speakerilor care vor participa la eveniment, pot fi consultate aici.

Forumul APIA – platforma autohtonă de dialog despre electromobilitate

Într-o lume în care sustenabilitatea a devenit un obiectiv prioritar, Forumul Mobilității Sustenabile și Accesibile 2025 va aduce în prim-plan teme majore, menite să definească o tranziție rapidă și sigură către electromobilitate, într-un context politic și economic dificil. Iată câteva dintre acestea:

Participanții la eveniment vor avea acces la sesiuni de dezbateri aplicate, dialog direct cu autoritățile și oportunități extinse de networking. Vor descoperi tehnologiile ce rescriu regulile mobilității, vor identifica soluții concrete pentru industria auto locală, vor explora noi direcții de parteneriat și investiții.

Parteneri de încredere pe drumul electrificării

Forumul Mobilității Sustenabile și Accesibile, APIA aduce împreună oameni, idei și soluții care transformă mobilitatea într-un vector real de dezvoltare și responsabilitate.

Ne însoțesc pe acest drum parteneri de încredere, vizionari: KIA, MG, PIRELLI, BRD SOGELEASE, PWC, KGM, KLARMEDIA, AXIONET, PRIME BATTERIES,  BRCC (British Romanian Chamber of Commerce) și APCE (Asociația Prosumatorilor și a Comunităților de Energie).

Oricine poate face parte din schimbare! Mai multe detalii despre agendă, speakeri și înscrierea la eveniment sunt disponibile pe pagina – https://fmsa.green/ .

APIA – organizator al Forumului Mobilității Sustenabile și Accesibile

Evenimentul este organizat anual de Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile din România (APIA), asociație fondată în 1994 și membră a OICA – Organizația Internațională a Constructorilor de Automobile, din 1997.

În peste trei decenii de activitate, APIA a devenit vocea industriei auto din România, un promotor constant al inovației și progresului și un partener strategic al autorităților în definirea politicilor publice pentru transport sustenabil.

APIA a dezvoltat CarS, unica platformă online de analiză dinamică a pieței auto din România, oferind rapoarte personalizate complexe pe baza datelor oficiale DGPCI.

Pentru informații suplimentare, puteți contacta departamentul de comunicare APIA:  +40 740.209.099, daiana.sirbu@apia.ro.

Exit mobile version