Site icon Turatii

Instalatia de climatizare

Prima aparitie a instalatiei de incalzire pe vehicule este notata in anul 1917, in Statele Unite ale Americii. Tot SUA introduce sistemul pe autovehicule in 1939, ca in 1955 sa apara primele instalatii de climatizare.

In 1975, in SUA, mai mult de 75% din autovehiculele noi sunt echipate cu climatizare. 1990 este anul in care climatizarea este prezentata ca optiune pentru majoritatea vehiculelor, la un pret mediu destul de ridicat.

“Democratizarea” climatizarii se produce in 1999, cand mai bine de jumatate dintre autovehiculele noi sunt vandute cu instalatie de climatizare in standard. In 2005 procentul atinge aproape 88%.

Rolul conditionarii aerului
Functia principala a instalatiei de climatizare este asigurarea confortului in habitaclu. Pentru o buna functionare, sistemul de climatizare trebuie intretinut si folosit continuu.

Geamurile fiind inchise, accesul zgomotelor si mirosurilor din exterior este diminuat, iar instalatia de climatizare garanteaza o temperatura ideala si un aer sanatos, datorita efectului de dezumidificare.

Vara serveste la racirea aerului care intra in habitaclu, primavara si toamna usuca aerul si dezabureste geamurile (functie reglementata prin norme specifice). In toate anotimpurile, aerul conditionat adauga functia de reciclare a aerului, care nu este disponibila in versiunea de echipare doar cu sistem de incalzire.

Tipuri de instalatii de climatizare
Instalatiile de climatizare intalnite pe autovehicule sunt de mai multe tipuri. Se pot deosebi doua categorii principale: cu aer conditionat manual sau cu aer conditionat comandat automat.

Sistemele de incalzire clasice ofera functia de incalzire a habitaclului cu ajutorul caldurii unui calorifer alimentat cu lichidul de racire al motorului. Cu un ventilator si cu orificiile speciale de ventilatie, se ofera posibilitatea ridicarii temperaturii in habitaclu, trimitand in interior aerul incalzit de temperatura motorului.

Pentru a raci habitaclul, nu exista un dispozitiv auxiliar, doar ventilatorul trimite aerul de afara inauntru. La temperaturi ale aerului peste 24 grade Celsius, evident sistemul devine ineficient.

Astfel intra in scena aerul conditionat. Sistemul clasic de aer conditionat cuprinde un ansamblu de dispozitive specifice, ce furnizeaza aer rece la comanda, nivelul de temperatura fiind reglat dupa dorinta, manual. Unele dispozitive de aer conditionat manual ofera si functia de recirculare a aerului, printr-un flaps (comandat fie mecanic, fie electric sau vacuumatic) ce impiedica aerul de afara sa intre in habitaclu.

Dezavantajul recircularii aerului vine din faptul ca acesta isi deterioreaza rapid calitatea, ducand si la aburirea rapida a geamurilor. Se recomanda folosirea recircularii aerului doar pe distante scurte, pentru incalzirea/racirea mai rapida si pentru mascarea mirosurilor neplacute ce pot veni din exterior.

Aerul conditionat cu reglare automata (denumit si climatizare automata) reprezinta un progres semnificativ fata de sistemul clasic. Prin intermediul unor senzori de temperatura si umiditate a aerului, plasati in puncte cheie din habitaclu (numarul poate varia de la 1 la mai mult de 8), aerul conditionat automat mentine constanta temperatura selectata.

Se elimina astfel necesitatea interventiei soferului in timpul condusului, pentru reglarea temperaturii dorite: pur si simplu se selecteaza valoarea de temperatura dorita si se apasa butonul „Auto”. Sistemul lucreaza, prelucreaza informatiile de la senzori si, controlat de un minicomputer, stabileste functionarea ventilatorului si debitul de aer (cald sau rece) necesar pentru asigurarea temperaturii comandate.

In functie de clasa din care face parte autovehiculul, aerul conditionat poate fi si semiautomat sau cu posibilitatea reglarii temperaturii pe mai multe zone (uzual 2, dar exista si masini cu reglarea temperaturii separat pe 4 zone – inclusiv locurile din spate). Astfel, soferul si pasagerul din dreapta isi pot regla temperaturile dorite fiecare pentru locul sau. Instalatiile automate sunt atat de performante incat pot pastra diferente de peste 8 grade Celsius intre zone (soferul are 18 de grade, iar pasagerul 26 de grade).

Componentele instalatiei de aer conditionat
Compresorul este un schimbator termic localizat (de regula) in partea din fata a automobilului. Este racit prin efectul deplasarii aerului in timpul deplasarii vehiculului sau cu electroventilatoare (in stationare) iar rolul sau consta in aducerea agentului refrigerant in stare lichida.

Deshidratorul se gaseste intre condensator si detentor si are rolul de a absorbi umiditatea din circuit si de a filtra impuritatile. In anumite cazuri are si functia de rezervor de fluid, rol care in alte tipuri de montaje poate fi jucat de evaporator.

Detentorul este elementul care asigura reglarea debitului de agent refrigerant in evaporator. Actioneaza in functie de presiunea si temperatura agentului refrigerant la iesirea din evaporator.

Evaporatorul este localizat sub plansa de bord, langa radiatorul de incalzire, avand rolul de a raci si usca aerul care il traverseaza. De aceea este normal sa gasim apa sub masina, atunci cand vehiculul stationeaza.

Compresorul aspira vaporii care ies din evaporator si ii comprima, directionandu-i catre condensator si marindu-le astfel temperatura si presiunea.

Filtrul de habitaclu (binecunoscut sub denumirea „filtru de polen”) retine cea mai mare parte a a impuritatilor (praf, fum, gaze esapament, polen, cenusa, etc.). Prin eliminarea acestor impuritati, el imbunatateste calitatea aerului si diminueaza depunerile unsuroase de pe parbriz.

Agentul refrigerant (cunoscut si sub numele de freon – incorect), este sangele sistemului. Instalatiile mai vechi erau umplute cu R12 (freon), nociv pentru stratul de ozon. Instalatiile moderne au renuntat la R12, inlocuindu-l cu un agent mai ecologic, R-134a.

Intretinere
Instalatia de climatizare necesita intretinere regulata, in cadrul reviziilor la service. Pentru o functionare fara probleme, filtrul de habitaclu se schimba regulat, cel putin o data pe an, cureaua compresorului se verifica, precum si eventualele scurgeri ale agentului refrigerant.

Puneti in functiune instalatia de aer conditionat o data pe luna, pentru 5-10 minute, pentru a asigura o functionare perfecta a acesteia tot timpul anului. Daca se utilizeaza continuu, este necesara verificarea si, daca este cazul, reincarcarea sistemului cu agent refrigerant.

Daca sistemul nu produce frig, incetati folosirea acestuia si contactati un punct de service.

Exit mobile version