Salvarea motorizarilor termice, cel putin pe termen scurt, pare sa fie introducerea sistemelor de tip Mild Hybrid, sisteme care in ciuda numelui, nu sunt decat un tip de hibridizare intermediara.
Practic nu prea poti interveni in functionare, pentru ca totul este controlat de computerul dedicat, dar, si exista un dar, sistemul ajuta motorul termic automat in momentele in care e nevoie. Si asta aduce multe avantaje…
Al doilea model pe care l-am condus, cu acest sistem, dupa Suzuki Swift, este Kia Sportage. Da, masina mea favorita, masina mea de acasa, doar ca intr-o varianta cu facelift, si nu orice facelift. Modelul de test, aproape full options, vine cu Mild Hybrid pe motorul diesel cunoscut al celor de la Kia, 2l CRDi, dar, si aici e marea surpriza a facelift-ului, si cu o noua cutie de viteze automata, conventionala, cu convertizor de cuplu si 8 trepte…
Si rezultatul e pe masura, desi in fisa tehnica datele de performanta nu s-au modificat, adica avem acelasi timp de accelerare de la 0 la 100 km/h si aceeasi viteza maxima, consumurile sunt mult mai bune si in teorie si in practica. Cireasa de pe tort e ca sistemul Mild Hybrid imbunatateste semnificativ performanta pe zona de reprize si face sa dispara lag-ul specific oricarui motor supraalimentat cu turbina.
Sigur, avand un model foarte bine echipat, cu plafon panoramic, deci destul de greu, condus in conditii de iarna, cu pneuri de iarna pe jante de 19″, poate ca vi se va parea mare consumul real obtinut, insa diferenta de consum urban observata e semnificativa, 2-2.5l la suta mai putin fata de versiunea prefacelift, cu 2l CRDi AT6…
La minusuri, evident iese in evidenta pretul, justificat prin infuzia de tehnologii, insa probabil “neasteptat” de fanii modelului, Sportage ramanand cel mai vandut model Kia din Europa si de la noi din tara…
