BMW castiga inca o data titlul international “Motorul Anului 2007”, stabilindu-si suprematia cu 7 premii primite pentru 4 motoare. Castigatorii: BMW 3.0 litri Twin Turbo 6 cilindri in linie pe benzina, BMW M 5.0 litri V10 pe benzina, BMW 2.5 litri 6 cilindri in linie pe benzina, MINI 1.6 litri Turbo pe benzina.
Avand sapte premii primite pentru patru motoare, BMW se impune din nou drept cel mai de succes brand in competitia internationala “Motorul Anului 2007”. In cel mai important concurs al acestui domeniu, producatorul auto bavarez a primit pentru al treilea an consecutiv premiul principal, mult ravnitul “International Engine of the Year”.
Juriul care a decis acordarea distinctiei a fost format din 62 de jurnalisti auto de renume international din 30 de tari. In acest an, trofeul revine noului motor pe benzina BMW 3.0 litri Twin Turbo, ce echipeaza toate variantele de caroserie ale BMW Seria 3. Primul motor din lume cu 6 cilindri in linie cu tehnologie Twin Turbo a iesit in frunte si la alte doua categorii, castigand “Cel mai bun motor nou al anului 2007” si categoria 2.5 – 3.0 litri.
In plus fata de puterea enorma de propulsie a motorului, juriul a fost impresionat de extraordinara eficienta a celor 225 kW/306 cp. Inregistrand 9.5 l la 100 km parcursi cu BMW 335i Coupé, consumul mediu calculat conform normei UE este cat se poate de potrivit pentru aceasta clasa exclusivista. Twin Turbo reuseste performanta in principal datorita injectiei de inalta precizie BMW High Precision Injection, primul sistem de injectie directa cu jet dirijat, ce permite o masurare extrem de precisa a combinatiei aer-combustibil.
Doua premii au fost castigate de foarte performantul V10, ce se gaseste sub capota lui BMW M5 si M6. Avand 507 cp si capacitate de 5 litri, propulsorul a fost numit “Cel mai performant motor al anului”, ca si in ceilalti doi ani anteriori, castigand de asemenea in clasa motoarelor cu capacitate mai mare de 4.0 litri.
In 2005 si 2006, acest exceptional motor a luat chiar premiul “Motorul Anului”. “BMW V10 este in continuare neintrecut”, a declarat Jeroen Jongeneel de la “De Telegraaf”, unul dintre membrii juriului.
Premiul pentru 2.0 – 2.5 litri a fost castigat de motorul pe benzina de 2.5 litri in 6 cilindri cu VALVETRONIC utilizat pe BMW Z4 Roadster 2.5si si X3 2.5si. Cu sistemul de control complet variabil al valvei folosit pentru prima oara in 2001 si care a dotat de atunci milioane de vehicule, motorul furnizeaza 160 kW/ 218 cp si fondeza filozofia “efficient dynamics” a BMW.
“Motorul de 2.5-litri se percepe de la mare distanta datorita sunetului sau desavarsit”, spune Rogelio Rivera-Nava din Mexic, membru al juriului. “Constructia 6 cilindri in linie ofera baza puritatii tehnice a celui mai faimos dintre toate modelele BMW. Este o placere sa il conduci.”
Seria de premii pentru BMW Group nu s-a oprit aici. La categoria 1.4-1.8 litri trofeul a mers atat la BMW Group, cat si la PSA Peugeot Citroën, partenerii ce au dezvoltat motorul turbo de 1.6 litri. Acesta doteaza MINI Cooper S cu 128 kW/175 cp, ca si modelele partenerului dupa adaptarile specifice marcii.
Nou dezvoltatele caracteristici ale acestui motor in 4 cilindri includ inovatoarea tehnologie Twin Scroll turbo si o injectie directa a combustibilului.
Pe parcursul ultimilor noua ani, BMW a castigat mai mult de 30 dintre mult doritele trofee “Motorul Anului”. Aceast fapt reprezinta o dovada impresionanta a dominatiei pe care BMW o are pe piata constructiei de motoare.
nu degeaba e BMW si restu`