Stiti cum e povestea cu pacientul care merge la medic prima data, acuzand dureri in piept? Cand medicul isi pune stetoscopul sa il consulte, pacientul ii spune: “dom’ doctor, cred ca am pneumonie… Credeti ca mai scap?”. Evident, medicul se enerveaza si e normal – chiar toti se pricep la medicina in tara asta?
Daca privim invers putin si incercam sa facem o analogie cu situatia parcarilor de resedinta, iese ceva destul de urat. Genul asta: doctorul arunca o privire pe harta Capitalei, vede ca sunt cam multe cereri de parcare si concluzioneaza… prost. Ce? “Ia, sa nu mai se permita parcarea masinilor de firma pe locurile de parcare de resedinta! Ce e debandada asta?”.
Pacientul ce sa mai zica? Are 3 apartamente in Bucuresti, o firma prospera care ii pune la dispozitie un automobil si nu mai are voie sa parcheze. La nici o parcare, desi pana la urma, apartamentele sunt ale lui, firma e a lui, deci si masina e tot a lui…
Presupunand ca doctorul ar fi Oprescu (candidatul si actualmente primar al Capitalei), ca ar locui intr-un apartament intr-unul din sectoarele Bucurestiului si ca ar avea o masina pusa la dispozitie de primarie (Mercedes si BMW sunt favoritele d-lui primar), oare cum ar rezolva domnul doctor aceasta situatie?
Carevasazica, vine dansul seara la bloc cu Mercedesul si vrea sa parcheze dar nu are unde – sunt locuri libere de platit catre Primarie, voie nu e sa le iei, ca nu e masina pe numele tau. Hmm, ghinionul bucurestenilor cu firme si masini, ca domnul primar sta la vila…
Trist dar adevarat. Sa fii proprietar de locuinta in Bucuresti, sa fie locuri de parcare libere de inchiriat de la primarie si sa nu ai voie sa le inchiriezi, ca nu e masina pe numele tau. O fi rea vointa? O fi prostie? Sau e doar un diagnostic gresit, pus de doctorul polivalent, cu rezultate bune in medicina, insa fara nici o valenta in d’ale Bucurestiului?
Solutia e simpla: esti proprietar, ai dreptul sa soliciti un loc de parcare platit, evident in ordinea cererilor, in limita locurilor disponibile si, desigur, cu plata obligatiilor aferente, respectiv a locului de parcare? De ce nu se aplica? Altundeva s-ar chema malpraxis…
Corect.Ai dreptate.Dar ce se intampla cu cei care au masina personala si inca una de firma si ocupa 2 locuri de parcare ?(pe cea personala o scot o data pe luna).Este unul din motivele pentru care nu sunt locuri de parcare.De aceea firma trebuie sa aiba locuri de parcare pentru angajati.Ma refer la firme cu peste 5 angajati.La blocurile noi se cumpara locul de parcare si poti pune ce masina vrei fara comentarii.Intrebarea e alta cine da intre 5 si 7 mii de euro pe loc?
Cu stima