Pe 28 februarie 2011, OMNIASIG Vienna Insurance Group, împreună cu partenerul său Pilkington–Centru de Parbrize, a inaugurat în mod oficial punctul de lucru Pilkington Bucureşti – Griviţei, situat în încinta Centrului de Daune OMNIASIG, din Calea Griviţei, nr. 355-357, sector 1, Bucureşti.
Inaugurarea acestui punct de lucru reprezintă concretizarea cu succes a efortului comun al OMNIASIG Vienna Insurance Group şi Pilkington de a oferi clienţilor asiguraţi primul service rapid. Acest concept inovativ oferă asiguraţilor o soluţionare rapidă a dosarelor de daună care vizează parbrizele avariate.
Astfel, asiguraţii care au suferit o daună la oricare geam al autoturismului vor putea acum ca în aceeaşi zi să deschidă dosarul de daună şi să îşi şi repare pe loc autoturismul în cadrul service-ului rapid Pilkington.
Pilkington Automotive Romania SA este liderul naţional în importul, distribuţia şi montajul geamurilor auto, având o reţea naţională de 25 de ateliere de montaj. Service-ul rapid inaugurat acum face parte din strategia de adaptare a serviciilor companiei la cerinţele partenerilor Societăţi de Asigurare. Compania este membră a grupului NSG, unul dintre liderii mondiali în producţia de sticlă şi furnizor de prim montaj de parbrize auto pentru majoritatea mărcilor existente.
OMNIASIG activează pe piaţa asigurărilor din România din anul 1995. Din 2005, compania a devenit membră a Vienna Insurance Group, dovedind prin rezultatele deosebite înregistrate că se poate ridica la standardele internaţionale ale grupului austriac. În prezent, Vienna Insurance Group, prin toate companiile membre, este pe primul loc pe piaţa asigurărilor din România.
Vienna Insurance Group (VIG) este unul dintre grupurile de asigurări lideri în Europa Centrală şi de Est, listat la Bursă şi cu sediul central în Viena. În afara pieţei locale din Austria, Vienna Insurance Group este de asemenea activă, prin filiale şi grupuri de asigurări, în Albania, Bulgaria, Germania, Estonia, Georgia, Croaţia, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Macedonia, Muntenegru, Polonia, România, Rusia, Serbia, Slovacia, Cehia, Turcia, Ungaria, Ucraina şi Belarus. De asemenea, Wiener Städtische Versicherung are sucursale şi în Italia şi Slovenia; Donau Versicherung are o filială în Italia.
Pe piaţa din Austria, Vienna Insurance Group (VIG) este reprezentat prin Wiener Städtische Versicherung, Donau Versicherung şi Sparkassen Versicherung.
Recent Comments