Test MINI la mare înălţime

Virgil Stanescu si MINIMINI a surprins mereu prin proiectele provocatoare care au schimbat percepţia despre modelele sale. Acum a venit cu o propunere de test inedită – cea mai mică maşină sport testată de cei mai înalţi sportivi din România.

MINI a sfidat mereu stereotipurile prin proiectele sale. A făcut-o în cel mai elocvent mod încă de la început, din anii 60’, când a demonstrat că nu este neapărat nevoie de un motor mare pentru performanţă.

Şi astfel a înregistrat victorii spectaculoase în competiţii celebre precum cea de la Monte Carlo, Raliul celor 1000 de Lacuri, Raliul RAC sau Raliul Greciei. Primul trofeu a fost de asemenea una cu totul ieşit din tipare, demonstrând că şi doamnele se pot impune în sporturile cu motor: în 1959, Pat Moss (sora celebrului Stirling Moss) s-a impus în Mille Miglia National Rally la volanul unui Mini 850.

La fel de neaşteptate au fost şi demonstraţiile dedicate spaţiului interior pe care mica maşină le-a scris în Cartea Recordurilor: în 2000, un Mini clasic reuşea să găzduiască 18 persoane pentru ca în anul 2004 Noul MINI să ridice ştacheta la 21.

În această saptămână, la Bucureşti, MINI a propus un test care să vorbească în egală măsură despre sportivitate şi spaţiu interior. O serie de baschetbalişti din Campionatul Naţional au răspuns invitaţiei la drive test cu cele mai puternice modele din gamă – MINI Cooper S (184 CP) şi MINI John Cooper Works (211 CP).

Au fost prezenţi:

Adrian Voinescu – BCM U Piteşti

Mihai Paul – CSM Bucureşti

Ionuţ Drăgusin – GAZ Metan Mediaş

Andrei Căpuşan – BC Mureş

Bogdan Popescu – CSA Steaua Turabo

Cătălin Vlaicu – CS Otopeni

Virgil Stănescu – CSA Steaua Turabo

Marius Bulancea – SCM Universitatea Craiova

Dintre aceştia cel mai înalt este Ionuţ Drăguşin, pivotul de 2,19 m de la Gaz Metan Mediaş.

„Mi s-a părut o maşină sportivă, foarte uşor manevrabilă. E maşina potrivită pentru Bucureşti. M-au impresionat cuplul şi acceleraţia,” a declarat la final, zâmbind, bineînţeles, Virgil Stănescu alături de proaspăt testatul MINI John Cooper Works.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.