Incepând din luna noiembrie, noua Lancia Ypsilon se întoarce în segmentul premium al maşinilor de clasă mică înzestrată cu un nou suflu de eleganţă şi rafinament, o caroserie în 5 uşi (faţă de precedenta generaţie ce dispunea de 3 portiere) şi echipată cu o gamă de motorizări ce include, alături de 1.3 Multijet 95 CP şi 1.2 69 CP, şi noul Twin Air 0.9 85 CP, International Engine of the Year în anul 2011 şi cel mai puţin poluant motor pe benzină în acest moment, toate echipate standard cu sistemul Start&Stop.
Propunând acelaşi cocktail inconfundabil de caracteristici upmarket ce îi conferă un statut aparte şi o recomandă persoanelor ce doresc să rupă din monotonia maşinilor de oraş obişnuite, noua Ypsilon adaugă şi o puternică doză de pragmatism şi utilitate prin tot ceea ce înseamnă tehnologie, echipări, spaţiu şi accesibilitate.
Acum cu o adresabilitate mult mai largă, prin includerea în structura caroseriei a două noi portiere, noua Lancia Ypsilon îşi păstrează însă atuurile de maşină compactă şi design-ul Made in Italy.
Pe de o parte, mânerele portierelor spate sunt incluse în rama uşii în aşa fel încît modelul dispune încă de farmecul unui mini in trei uşi, pe de altă parte, cu 3,84 m lungime, 1,64 m lăţime şi un ampatament de 2,39 m, Ypsilon poate transporta în condiţii confortabile până la 5 persoane şi dispune de unul dintre cele mai încăpătoare portbagaje din clasa sa (245 litri).
Din punct de vedere al siguranţei, modelul oferă în standard întreaga gamă de echipări specifice: ESP, ASR, Hill Holder, ABS+EBD şi 4 airbag-uri.
În privinţa opţionalelor, o notă de inedit este dată de sistemele Magic Parking şi Smart Fuel, două inovaţii recente ce sporesc caracterul original al noii Lancia Ypsilon:
Magic Parking este o sistem activat de un buton aflat pe bord şi facilitează parcarea autoturismului în spaţii foarte înguste.
Intr-o primă etapă este măsurat automat spaţiul pentru parcare semnalându-se daca acesta este suficient. În a doua etapă, prin intermediul sistemului, autoturismul efectuează automat virajul în marşarier, lăsând şoferului doar sarcina de a regla viteza cu ajutorul pedalelor de acceleraţie şi frână.
Smart Fuel permite alimentarea mult mai comodă şi mai sigură a automobilului, clasicul buşon rezervor fiind acum integrat în tubul de alimentare al rezervorului, deschizându-se şi închizându-se automat la introducerea/retragerea furtunului de alimentare.
Gama existentă oferă posibilitatea ca noul model să fie comandat în nu mai puţin de 600 de versiuni diferite, datorită celor trei niveluri de echipare (Silver, Gold şi Platinum), 14 culori exterioare (dintre care trei bicolore), 6 variante cromatice pentru tapiserii şi 3 tipuri de jante.
Cu un preţ de pornire de 9.806 Euro fără TVA (12.160 Euro cu TVA), noua Lancia Ypsilon mizează pe eleganţă, pe o notă de originalitate specifică mărcii, pe argumente concrete ce fac diferenţa în raport cu competiţia şi în general pe un produs consistent din toate punctele de vedere ce îi asigură posesorului un statut aparte în marea masă a conducătorilor auto.
Recent Comments