Noul BMW Seria 3 debutează şi în România

BMW Seria 3 201211 februarie a marcat debutul pe piaţă a celei de-a şasea generaţii a BMW Seria 3 Sedan, cel mai important model al celui mai de succes producător de automobile premium din lume.

De la lansare, noul model este disponibil în şapte versiuni de motorizare, trei linii de design (Sport Line, Modern Line, Luxury) şi cu cele mai moderne tehnologii BMW EfficientDynamics şi BMW ConnectedDrive. Preţul de început va fi 25.500 Euro pentru versiunea 316d, 4 cilindri diesel, 85 kW/ 116 CP.

Prima generaţie Seria 3 a debutat în 1975 şi era disponibilă iniţial numai într-o singură versiune de caroserie, compact cu trei uşi. Acesta purta semnătura lui Paul Bracq, legendarul designer responsabil şi pentru a doua generaţie BMW Seria 7 sau concept-car-ul BMW Turbo.

Un element revoluţionar era designul consolei centrale, pentru prima dată orientată către conducătorul auto ca semn al unui „driver’s car” veritabil.

După cinci generaţii, 36 de ani şi 12,5 milioane unităţi, BMW Seria 3 este cel mai bine vândut model al mărcii şi un factor important în susţinerea poziţiei de cel mai de succes constructor premium de automobile.

Numai în ultimul an, mai bine de unu din patru modele BMW livrate a fost un BMW Seria 3 (1 380 384 modele BMW comercializate în 2011/ 384 464 – BMW Seria 3, toate variantele de caroserie).

Design. Tradiţie şi inovaţie

A şasea generaţie a BMW Seria 3 aduce în prim plan BMW Lines, concept care a debutat cu noul BMW Seria 1. Sunt disponibile trei opţiuni de personalizare a designului automobilului: Sport Line, Modern Line, Luxury Line (opţional, pentru 1596,77 Euro fără TVA sau 1050,81 Euro fără TVA, în funcţie de motorizare).

Acestea includ numeroase elemente de interior şi exterior, de la grila radiatorului la culoarea cadranelor de bord şi permit un nivel de individualizare fără precedent. Ca un detaliu deosebit, inclusiv cheia automobilului este personalizată în funcţie de linia de design.

Noul model păstrează toate elemente clasice de design ale mărcii – grila specifică a radiatorului, blocurile optice duble, montantul C şi „Curba Hofmeister”, proporţiile tipice unui model sportiv: capota puternic alungită, ampatament şi ecartament mari.

Un element nou în limbajul de design este prelungirea farurilor până la întâlnirea cu grila cromată a radiatorului. Astfel, BMW Seria 3 iese clar în evidenţă faţă de celelalte modele ale mărcii, în timp ce grila radiatorului capătă mai mult volum şi forţă.

Noul model este cel mai lung BMW Seria 3 construit vreodată (4624 mm, +93 mm faţă de generaţia precedentă). Dimensiunile crescute înseamnă mai mult spaţiu la interior (de exemplu 15 mm mai mult spaţiu pentru genunchi în locurile din spate sau o capacitate a portbagajului cu 20 litri mai mare).

În acelaşi timp, creşterea în ecartament (faţă +37 mm, spate +47 mm) şi ampatament (+50 mm), creează o imagine a unui model sportiv, aplecat către şosea.

Motorizări. Sportivitate şi eficienţă

Noul BMW Seria 3 este disponibil în şapte versiuni de motorizare, 3 benzină şi 4 diesel. Toate propulsoarele dispun de tehnologia TwinPower Turbo. Această tehnologie contribuie semnificativ la îmbunătăţirea eficienţei şi a performanţelor dinamice.

Ca o dovadă a rezultatelor excelente, primul propulsor pe benzină echipat cu această tehnologie, motorul de 6 cilindri în linie, a câştigat fără întrerupere titlul de Motorul Anului în segmentul său în ultimii 5 ani.

Pentru o eficienţă remarcabilă, toate tehnologiile BMW EfficientDynamics sunt disponibile standard pentru întreaga gama de modele: funcţia Auto Start-Sport, managementul inteligent al componentelor auxiliare electrice sau recuperarea energiei la frânare.

Tot în echiparea standard pentru toate modele este, în premieră pentru BMW Seria 3, comutatorul Driving Experince Control cu modul de funcţionare ECO PRO. Acesta din urmă schimbă răspunsul cutiei de viteze şi al acceleraţiei, precum şi modul de funcţionare a sistemelor electrice de confort pentru o rulare cât mai eficientă, putând realiza o economie de combustibil de până la 20%.

În ciuda creşterii de dimensiuni şi adăugarea de noi echipamente, masa totală a automobilului a fost redusă cu până la 45 kg faţă de generaţia precedentă prin folosirea materialelor ultrauşoare. Acest lucru contribuie, în egală măsură, la un comportament dinamic mai bun şi la reducerea consumului de combustibil.

În premieră pentru segment, noul BMW Seria 3 este disponibil opţional cu cutia de viteze automată cu opt trepte (1899,19 Euro fără TVA). Aceasta poate îmbunătăţi suplimentar consumul de combustibil cu până la 0,7 litri (în cazul 335i, măsurători conform standardelor UE), păstrând aceleaşi performanţe dinamice.

Se remarcă schimbarea foarte rapidă a treptelor de viteze, treapta a opta optimizată pentru rularea eficientă la viteze mari şi posibilitatea unor retrogradări de trepte rapide şi directe pentru manevre de depăşire.

Agilitatea a fost întotdeauna marca BMW Seria 3, şi acum noul model îşi păstrează supremaţia cu un şasiu setat excelent şi o distribuţie perfectă de mase între cele 2 punţi – 50:50. Pentru şi mai mult dinamism sunt disponibile opţional: Direcţie sport variabilă (167,5 Euro fără TVA sau 328,78 Euro fără TVA, în funcţie de model), Şasiu Adaptiv M cu amortizoare reglabile (924,19 Euro fără TVA) sau Suspensie M Sport (327,42 Euro fără TVA).

Tehnologie

Noul BMW Seria 3 oferă o serie de tehnologii unice în segment pentru asistarea conducătorului auto. Se remarcă sistemul Head-up Display full-color (823,39 Euro fără TVA). Acesta proiectează informaţiile esenţiale într-o imagine color, de mare rezoluţie, pe parbriz, direct în câmpul vizual al conducătorului. Se creşte astfel semnificativ nivelul de atenţie la trafic şi confortul.

În total, nu mai puţin de şase camere video pot echipa noul BMW Seria 3. Folosind display-ul central iDrive de mari dimensiuni, trei dintre acestea oferă imagini complete pentru o parcare facilă, două sunt utilizate pentru ieşirea din spaţii înguste, cu vizibilitate redusă.

Ultima cameră video transmite informaţiile direct către un computer care le procesează pentru o serie extinsă de funcţii: avertizare la părăsirea benzii de rulare, avertizare de coliziune frontală şi tempomat activ cu reglarea vitezei şi, în premieră pentru România, Speed Limit Info. Acesta din urmă oferă informaţii cu privire la viteza legală pe tronsonul de drum şi depăşirea interzisă corelând informaţiile din sistemul de navigaţie şi semnele de circulaţie.

BMW oferă şi în România cea mai extinsă gamă de servicii de internet în automobil, toate aceste servicii fiind disponibile şi pe noul BMW Seria 3. Este vorba de funcţii precum Web Radio, Last Mile Navigation, Google Maps Search sau Google Streetview şi Facebook sau Twitter.

La seria de funcţionalităţi unice în segment se încadrează şi manualul digital al automobilului. Acesta oferă explicaţii şi informaţii de utilizare a maşinii sub formă de text, imagini şi video, folosind display-ul central iDrive.

Premii

Deşi încă nu a debutat pe piaţă, noul model a primit deja două premii importante. BMW Seria 3 fost distins de prestigioasa revistă britanică „What Car?” cu titlul „Executive car of the year” şi s-a impus în sondajul internaţional „Most Beautiful Car of The Year” cu 26% din voturi în faza finală.

Preţuri şi finanţare

BMW 320i, capacitate cilindrică 1.997, putere 135 (184) kW(CP),

consum mixt 6,1l/ 100km, emisii 144g CO2/km, preţ 27.800,00 Euro fără TVA.

BMW 328i, capacitate cilindrică 1.997, putere 180 (245) kW(CP),

consum mixt 6,4l/ 100km, emisii 149g CO2/km, preţ 32.950,00 Euro fără TVA.

BMW 335i, capacitate cilindrică 2.979, putere 225 (306) kW(CP),

consum mixt 7,9l/ 100km, emisii 186g CO2/km, preţ 38.250,00 Euro fără TVA.

BMW 316d, capacitate cilindrică 1.995, putere 85 (116) kW(CP),

consum mixt 4,3l/ 100km, emisii 114g CO2/km, preţ 25.500,00 Euro fără TVA.

BMW 318d, capacitate cilindrică 1.995, putere 105 (143) kW(CP),

consum mixt 4,4l/ 100km, emisii 116g CO2/km, preţ 26.800,00 Euro fără TVA.

BMW 320d EfficientDynamics Edition, capacitate cilindrică 1.995, putere 120 (163) kW(CP),

consum mixt 4,1l/ 100km, emisii 109g CO2/km, preţ 29.500,00 Euro fără TVA.

BMW 320d, capacitate cilindrică 1.995, putere 120 (184) kW(CP),

consum mixt 4,5l/ 100km, emisii 119g CO2/km, preţ 29.500,00 Euro fără TVA.

Oferta BMW Seria 3 este completată de soluţiile de finanţare BMW Financial Services. Lansat în luna decembrie a anului trecut, BMW Select oferă posibilitatea schimbării automobilului o dată la trei ani împreună cu o rată redusă cu până la 50%. În cazul unui BMW Seria 3 320d echipat cu o linie de design, de exemplu, rata este de numai 299 Euro fără TVA şi fără CASCP, pentru avans 35%, o perioadă de finanţare de 36 luni şi o valoare reziduală de 45%.

Gamă de accesorii şi produse lifestyle dedicată pentru BMW Seria 3

O gamă bogată de accesorii şi produse de life-style dedicate noului BMW Seria 3 este disponibilă încă de la lansare.

Noile accesorii BMW Seria 3 permit personalizarea suplimentară a automobilului şi oferă soluţii suplimentare pentru depozitare, confort sau entertainment. Se remarcă jantele Doulbe Spoke 361de 20 de ţoli cu design în culoare neagră şi cu o bandă distinctivă roşie, special concepute pentru BMW Seria 3.

Suportul dedicat iPad, compatibil cu ambele generaţii ale tabletei Apple, oferă posibilitatea fixării unui astfel de terminal pentru locurile din spate. Tableta poate fi repoziţionată şi rotită facil, astfel încât utilizatorul să folosească la maxim tot potenţialul Apple iPad. Sistemul este copletat de BMW Car Hotspot care oferă accest la internet WiFi pentru toate terminalele care suportă acest standard. Alte accesorii includ soluţii speciale pentru depozitare, pachet LED pentru iluminarea interiorului sau key case special pentru noua cheie BMW Seria 3.

BMW Athletics, dezvoltat în parteneriat cu PUMA şi OGIO, completează gama BMW Golfsport, Yachtsport şi Motorsport cu o paletă de accesorii pentru running. Asocierea cu noul BMW Seria 3 Sedan, cel mai sportiv model din segment, are la bază pasiunea pentru performanţă şi sportivitate. Accesoriile BMW Athletics includ încălţăminte, îmbrăcăminte sau genţi sport.

Se remarcă folosirea materialelor de înaltă calitate care asigură confort şi rezistenţă maximă. În acelaşi timp majoritatea produselor prezintă benzi reflectorizante de culoare albastră pentru un plus de siguranţă pentru alergările pe distanţe mari.

Accesoriile şi produsele de life-style BMW Athletics sunt disponibile la toţi dealerii autorizaţi din reţeaua BMW.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.