Tehnologia OLED – acoperişuri transparente pentru automobile

BASF-and-Philips-brings-OLED-in-automotive-technologyBASF şi Philips au colaborat pentru a integra tehnologia OLED (Organic Light Emitting Diode – Diode Organice Emiţătoare de Lumină) în designul acoperişurilor automobilelor.

OLED-urile sunt transparente atunci când sunt oprite, oferind vizibilitate în afara vehiculului şi lăsând să pătrundă lumina naturală, dar sunt şi o sursă de lumină atunci când sunt puse în funcţiune.

Acest concept de iluminat pentru acoperişurile maşinilor reprezintă rezultatul unei colaborări îndelungate între BASF şi Philips, dedicată cercetării şi dezvoltării modulelor OLED.

În plus, faţă de deschiderea către noi posibilităţi de design, conceptul OLED permite şi noi abordări în ingineria auto. Structura transparentă a panelului OLED „sandwhich” poate fi combinată cu celule solare, de asemenea transparente, care folosesc energia stocată în timpul zilei.

„Această combinaţie permite şoferului să se bucure de senzaţia de spaţiu deschis, în vreme ce elementele utilizate generează electricitate în timpul zilei, iar pe timpul noptii învăluie interiorul maşinii cu o lumină caldă”, a declarat Dr. Felix Görth, şeful diviziei Organic Light-Emitting Diodes and Organic Photovoltaics din cadrul BASF Future Business GmbH.

„Acest proiect reprezintă o dovadă impresionantă a noilor posibilităţi de utilizare a OLED-urilor şi ilustrează potenţialul tehnologiei Philips Lumidable OLED în sprijinul creării aplicaţiilor inovatoare de iluminat care îmbunătăţesc vieţile oamenilor”, a declarat Dr. Dietrich Bertram, General Manager al diviziei OLED Lighting în cadrul Philips.

BASF şi Philips au început să coopereze îndeaproape din 2006 în cadrul iniţiativei OLED 2015 a Ministerului Federal German de Educaţie şi Cercetare. BASF dezvoltă materiale organo-chimice, precum coloranţii utilizaţi în procesul de dezvoltare si producţie a OLED-urilor de către Philips.

Lucrând împreună, cei doi parteneri au reuşit să aplice tehnologia inovatoare a OLED-urilor transparente luminoase în cadrul acoperişurilor maşinilor.

Tehnologia OLED oferă avantajul unei eficienţe energetice ridicate, în plus faţă de flexibilitatea creativă şi de noile opţiuni pentru designeri. Sursele de lumină OLED au o grosime de numai 1,8 milimetri şi pot fi transparente.

Întreaga suprafaţă a unui OLED emite o lumină difuză, devenind o sursă de lumină caldă care produce umbre mai puţin dure în comparaţie cu sursele de lumină puternică.

Proiectul comun „TOPAS 2012” a fost lansat în ianuarie 2010, marcând a doua etapă a iniţiativei OLED 2015 a Ministerului Federal German de Educaţie şi Cercetare.

TOPAS este un acronim pentru “thousand lumen organic phosphorescent devices for applications in lighting systems” (mii de dispozitive organice fosforescente pentru aplicaţii în sistemele de iluminare).

În cadrul acestui proiect, partenerii (inclusiv BASF şi Philips) se vor concentra atât pe dezvoltarea de materiale inovatoare şi pe arhitectura componentelor, cât şi pe dezvoltarea unor noi echipamente ce oferă soluţii de iluminat care să utilizeze diode organice emiţătoare de lumină, foarte eficiente.

Mai multe informatii despre OLED-uri puteti gasi la:
http://www.basf-futurebusiness.com/en/projects/organic-electronics/oled.html
http://www.tvservice.basf.com/en/categories/category/oled.html

1 Response

  1. Florin says:

    Foarte interesanta tehnologia.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Privacy Preference Center

Marketing

1 - Registers a unique ID on mobile devices to enable tracking based on geographical GPS location. 2 - Used by Facebook to register impressions on pages with the Facebook login button. 3 - Tries to estimate the users bandwidth on pages with integrated YouTube videos. 4 - Registers a unique ID to keep statistics of what videos from YouTube the user has seen. 5 - used by AdUnity.com for ad serving purposes, 6 - used by AdUnity.com for ad serving purposes, 7 - used by AdUnity.com for ad serving purposes, 8 - used by AdUnity.com for ad serving purposes

1 - GPS (Youtube.com), 2 - Impression (Facebook.com), 3 - Visitor Info Live (Youtube.com), 4 - YSC (Youtube.com), 5 - auguid (AdUnity.com), 6 - x0.gif (AdUnity.com), 7 - x1daid (AdUnity.com), 8 - x1guid (AdUnity.com)

GDPR

1 - only to comply with GDPR requests, 2 - only to comply with GDPR requests.

1 - GDPR allowed cookies (Turatii.ro), 2 - GDPR consent types (Turatii.ro)

Traffic

1 - Visitor statistics, 2 - Visitor statistics for ranking site in auto category, 3 - Visitor statistics

1 - trafic_h (Trafic.ro), 2 - trafic ranking (Trafic.ro), 3 - trafic_v (Trafic.ro)