Renault deschide comenzile pentru noul Captur

  • Noul Captur își consolidează identitatea care i-a adus succesul, oferind în același timp o evoluție importantă în materie de confort şi design
  • Noul model va fi disponibil în trei versiuni de echipare: Life, Zen şi Intens
  • Prețul de pornire este de 15 900 euro cu TVA

Renault deschide comenzile pentru Noul Captur, modelul său pionier şi lider în Europa pe segmentul SUV-urilor urbane. Pe o piață care a devenit extrem de competitivă noul model rămâne fidel identității care i-a adus succesul, oferind mai multe posibilități de personalizare, o calitate percepută îmbunătățită şi tehnologie de ultimă oră.

Revoluția interioară inițiată pe Noul Clio continuă cu Noul Captur. Acesta preia și dezvoltă un “Smart Cockpit“, înclinat ușor spre şofer, cu o nouă consolă de bord. Insă nu doar poziția de conducere este regândită.

Întreg spațiul destinat pasagerilor propune o revoluție atât din punct de vedere al stilului, cât și al calității, asigurând o experiență similară celei disponibile pe modelele din segmentele superioare.

Ecranul multimedia de 9,3” (de două ori mai mare în comparaţie cu versiunea de 7”), o componentă cheie a “Smart Cockpit-ului”,  este cel mai mare din segment. Datorită orientării acestuia spre șofer şi cu ajutorul noului sistem multimedia Renault EASY LINK, toate serviciile multimedia sunt ușor accesibile, la fel ca și setările MULTI-SENSE și parametrii pentru sistemele de asistență la conducere.

Cu aripi elegant conturate și cu plafonul personalizabil, care creează efectul ”floating roof”, noul SUV de segment B este inconfundabil. Transformarea exterioară, realizată cu ajutorul unor linii mai expresive, respectă în același timp aspectele senzuale ale “designului francez” pe care Renault le prețuiește.

Noul Captur este mai lung (4,23 m sau +11 cm), propune jante de 18” (în funcție de versiune), un ampatament mărit (2,63 m sau +2 cm) și 27 l pentru spațiul de depozitare, inteligent distribuite în habitaclu.

Oferta disponibilă în România include o gamă largă de motoare reproiectate, în mare măsură, pe benzină și diesel. Împreună cu o cutie de viteze manuală cu 5 sau 6 trepte sau cu o cutie de viteze automată cu dublu ambreiaj cu 7 trepte, aceste motoare propun o paletă largă de putere: de la 100 la 155 CP pentru benzină și de la 95 la 115 CP pentru diesel. De asemenea, clienții pot opta pentru versiunea GPL.

Așa cum s-a întâmplat cu modelul Clio V, Noul Captur oferă cel mai complex sistem de asistență la condus din categoria sa. Cel mai notabil dintre aceste sisteme de asistență este Asistentul în trafic și pe autostradă, un serviciu unic în segmentul SUV-urilor urbane și, în general, în segmentul vehiculelor polivalente.

Oferind mai mult confort și în mod semnificativ mai puțin zgomot de rulare în blocaje și pe autostradă, acest sistem avansat de asistență la condus constituie o primă etapă spre vehiculul autonom și este disponibil de la momentul lansării.

Încă de pe nivelul de echipare LIFE Noul Captur propune iluminare LED Full Pure Vision, dar și mai mult spațiu și modularitate în comparație cu generația anterioară.

Lista echipamentelor standard include noutăți și exclusivități pentru acest segment: un pachet complet de siguranță activă cu păstrarea benzii de circulație, frânare de urgență activă, detectarea pietonilor și a bicicliștilor, alertă privind distanța de rulare, recunoașterea semnelor de circulație, cruise control, aprindere automată a farurilor şi apel de urgență.

Pentru partea de siguranță pasivă modelul este prevăzut cu șase airbag-uri, suport Isofix, un tablou de bord digital de 4,2”, banchetă culisantă de 16 cm care poate fi pliată 1/3 sau 2/3, geamuri electrice și oglinzi electrice încălzite.

Nivelul de echipare ZEN adaugă, spre deosebire de LIFE, tehnologia EASY LINK cu ecranul de 7” compatibil cu Android Auto ™ și Apple CarPlay ™, aer condiționat manual, jante din aliaj de 17”, card de tip „hands free”, padele la nivelul volanului pentru cutia EDC și oglinzi rabatabile electric.

În ceea ce privește versiunea INTENS, aceasta oferă aer condiționat automat, jante din aliaj de 18”, semnătura luminoasă în forma literei “C”, vopsea în două culori în standard, asistență la parcarea cu spatele, EASY LINK cu ecran 7 ” și navigație, o frână de parcare electronică şi funcție Auto Hold, comutare automată a luminilor de zi la faza lungă, oglindă retrovizoare fără ramă, volan din piele și Renault MULTI-SENSE cu cele 3 moduri care asigură o experiență de conducere personalizabilă.

10 thoughts on “Renault deschide comenzile pentru noul Captur

  1. Cosmin

    Motorul de 1.0 slab
    Motorul de 1.3 ok
    Tambur pe spate în 2020…pentru economie infimă

  2. Marius Eugen Cetateanu

    Renault a decis sa dea cu bata in balta si a pus tamburi de franare pe spate in loc de discuri … tipic !

  3. Ionut

    Sper sa faceti un test cu motorizarea tce 100, poate chiar lpg.

    • turatiimaster

      O sa fie.

  4. Costin

    Salutare! Ce parere aveti dd motorizarea 1.0tce eco g?

    • turatiimaster

      Salut, am condus, merge bine, dar cutie doar cu 5 trepte. Nu ar fi asa o mare problema, insa e de retinut aspectul. Trage decent, consum mic.

  5. Faramura

    Buna ziua, cand o sa fie testat?

  6. Tng

    mai nou nu se mai precizeaza capacitatea cilindrica.De ce oare?

    • turatiimaster

      Sunt motoare cunoscute, nu e ca si cum nu am sti ce capacitate cilindrica au.

      • Virginia

        Bună ziua. Permiteți-mi, vă rog frumos, să vă abordez în eventualitatea unor sfaturi de la dvs pt o bună decizie în privința achiziției unei mașini. Am luat oferte pt Capture, dar și de la alte firme, însă as dori, dacă se poate, să vă expun situația mai pe larg, fiindu-mi greu să iau singură cea mai bună decizie, având în vedere sumele implicate pe parcursul a 5 ani de zile. Putem comunica pe e-mail? Vă mulțumesc frumos.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong> 

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.